Anecdote cu Victor Hugo

O anecdotă, nu ştiu cât de adevărată, pe care am auzit-o în mai multe rânduri, dar cu personaje diferite şi pe care mă grăbesc să v-o împărtăşesc şi vouă sună cam aşa: Victor Hugo termină lucrul la manuscrisul celebrului său roman „Mizerabilii”. Trimite opera editorului împreună cu un bilet pe care nu scria decât „?”. Răspunsul care vine e şi el pe măsura întrebării : ”!”.

***

Pe când călătorea în afara Franţei, Hugo este oprit de jandarmi pentru controlul vamal. În timp ce i se completează formularul de trecere, vameşul îi pune întrebările standard.

– Cu ce va ocupaţi?

– Scriu, răspunde Hugo.

-V-am întrebat prin ce mijloace vă câştigaţi existenţa, insistă funcţionarul.

-Cu pană, replică scriitorul încurcat.

Iar vameşul notă conştiincios în formularul său: Victor Hugo, negustor de pene.

***

Un tânăr poet i-a spus într-o zi lui Hugo:

– Înainte de a muri aş vrea să las în urmă ceva util, curat şi totodată mare!

După ce şi-a aruncat ochii asupra operei tânărului, Hugo l-a sfătuit cu candoare:

– Dragă prietene, dacă vrei să faci ceva cu adevărat util, curat şi mare, nu e deloc greu. Apucă-te şi spală… un elefant!

***

În tinereţe, Victor Hugo mergea zilnic la un frizer parizian ca să fie bărbierit. Ca toţi bărbierii, şi acesta era peste măsură de guraliv. Într-o zi, pe când îl rădea ca de obicei pe Hugo, frizerul zise:

– Aţi auzit? În curând vine sfârşitul lumii. Savanţii spun că pe 1 ianuarie vor dispărea animalele, apoi, pe 3 ianuarie vor pierii toţi oamenii.

La care Hugo răspunse:

– Nu mă speria! Cine o să mă mai radă pe mine pe 2 ianuarie?

***

Se povesteşte că într-o zi, Victor Hugo a primit o scrisoare care avea scris la rubrica destinatar: “celui mai mare poet al epocii”. Modest, acesta a considerat că cel care ar trebui să o primească este Lamartine, aşa că a redirecţionat epistola. Lamartine a citit, la rândul său, cele scrise pe plic şi a considerat că adevăratul destinatar este Hugo. Nu ştim cine a deschis-o până la urmă şi nici ce era scris în mesaj.

***

Victor Hugo a fost slab în tinerețe. Cu toate că era un gurmand, bugetul restrâns nu îi permitea să se ghiftuiasca, așa că era numai piele și os. În a doua parte a vieții, după ce a cunoscut succesul, a început să se îngrașe. Edmond de Goncourt povestește că la 80 de ani, acesta beneficia de o dantură sănătoasă și un de stomac pe măsură care ii permiteau să se bucure de mese îmbelșugate. De pildă, mânca o portocală în felul următor: o tăia într-un loc, vâra o bucată de zahăr înăuntru și apoi o băga pe toată în gură, cu coajă cu tot. Putea mânca o costiță cu oase cu tot, pe care le sfărâma între măsele fără probleme. Dar cel mai curios este ghiveciul original pe care numai el putea să-l mănânce. Cerea să i se aducă toate resturile rămase de la o masă. Lua așadar, supă, friptură, rasol, zarzavat, pește, compot etc. Le amesteca pe toate într-un castron mare, condimenta cu sare și piper și în prezența nepoților săi Georges și Jeanna începea să se ospăteze. Copiii se amuzau copios și găseau mâncarea delicioasă.

Related Post

Umorul grecilorUmorul grecilor

Anecdote din Grecia antică În timpul războaielor dintre greci şi persani, un conducător al invadatorilor îi trimise lui Lysandru şi lacedemonienilor săi următorul mesaj: “Dacă ajung pe pământul grecesc, voi