Cu toții ar trebui să știți cine e Pitagora. Pe vremea când făceam eu școală, în vremuri imemoriale, toată lumea auzise de el, vrând nevrând. Trebuia să cunoști teorema lui Pitagora. I se mai spunea și “puntea măgarului” și fără ea știută pe de rost nu treceai clasa. Dacă profesorului i se făcea milă de ține și doreasa îți mai dea o șansă, te întreba dacă o știi. Și tu repetai papagalicește: într-un triunghi dreptunghic, pătratul ipotenuzei este egal cu suma pătratelor catetelor. Și profesorul, întocmai ca “pedagogul de școală nouă” al lui Caragiale îți zicea. Stai jos, loază! Ai trecut.
Mai era și teorema lui Pitagora generalizată, dar aia e pentru premianți. Și tot de la Pitagora ne-au rămas și numerele pitagorice 3,4 și 5 asupra cărora nu mai insist.
Ceea ce, sigur, însă nu s-a predat la ora de matematică este cum Pitagora a devenit primul în istorie care a formulat o teorie a probabilităților. Iată povestea.
Pitagora asista la o întrecere de tir cu arcul a unor novici. La un moment dat nu a găsit alt loc mai bun să se așeze, decât taman sub țintă, fiind foarte preocupat de una dintre problemele sale. Arcasii s-au oprit, evident și i-au cerut să-și caute alt loc pentru preocupările sale. Pitagora, s-a ridicat și a început să le explice că deoarece săgețile lor zburasera peste tot, cel mai potrivit loc pentru el era tocmai acolo, pentru că nici o săgeata nu lovise țintă.
Aceasta este prima aplicație cunoscută a calculului probabilităților.
