Adevaruri si minciuni despre francmasonerie

Sunt convins ca toti ati citit cate ceva, ori ati vazut la televizor pe la jurnalele de stiri tot soiul de amanunte legate de aceasta misterioasa organizatie numita francmasonerie. Afli ca un ministru ori domnitor era mason, ca miscarea pasoptista si societatile secrete din care faceau parte revolutionarii erau de tip masonic, ca o gramada de oameni de cultura erau membrii acestei elite. Nimic nu e insa certificat 100% pentru ca si masoneria asta ca orice organizatie secreta avea si are tainele ei. Nu o sa intru acum in amanunte legate de aparitia francmasoneriei pentru ca toate aceste informatii le gasiti relativ usor. Am sa redau in cele ce urmeaza discutia pe care am avut-o cu un prieten care a facut parte din masonerie si care sub protectia anonimatului s-a hotarat sa-mi spuna cate ceva despre ce inseamna masoneria in Romania de astazi.

Ceea ce veti citi in continuare reprezinta doar un punct de vedere al unui initiat in tainele masonice.

 

I: Ai afirmat ca ai fost o perioada membru al masoneriei. Sa inteleg ca nu mai esti?

R: Da si nu. Nu pentru ca sufleteste vorbind nu mai apartin niciunei organizatii de niciun fel. Da pentru ca tehnic vorbind, sunt francmason sau ca sa folosesc limbajul masonic, sunt in adormire.

I: Ce te-a indemnat sa devii mason?

R: Nevoia de a simti ca sunt parte din ceva special, dintr-o elita intelectuala si financiara la care nu are acces orice muritor, ca ma aflu in preajma celor mari care iau decizii majore care ne afecteaza pe toti. Ma rog, cel putin asa simteam si credeam atunci.

I: Si nu mai crezi asta?

R: M-am lamurit destul de repede ca Masoneria nu mai este ce a fost candva. Nici pomeneala de idealuri marete, planuri pentru Romania. Masoneria romana de astazi se caracterizeaza printr-un singur cuvant scurt si sugestiv: pile. Da, ai auzit bine, daca esti mason vei avea intaietate in fata celor care nu sunt. Uite, de exemplu, daca la tine unde lucrezi s-ar face restructurari, primii ar zbura colegii tai, bine asta presupunand ca seful tau e si el mason.

I: Cum se intra in masonerie?

R: La inceput ai putea fi tentat sa crezi ca Masoneria este o organizatie selecta. Ei bine, te inseli. Sigur ca intalnesti acolo tot soiul de oameni cu meserii care mai de care mai diverse, insa nu elite. Poti sa te trezesti coleg cu patronul de frizerie de la coltul strazii si cu vecinul de scara care umbla in slapi, cu burta pe-afara si frige mici pe terasa blocului. Imagineaza-ti ca in goana lor dupa prozeliti au infiintat loji masonice si la sate. Daca faci un exercitiu de imaginatie te apuca rasul gandindu-te ca ala care mana vaca pe camp si cu ala care sapa santuri, ziua sunt la lucru iar seara dupa ce-au iesit de la carciuma, o pun de-un ritual masonic. In francmasonerie intra cine vrea, cu conditia sa te recomande un membru. De ramas, ramane cine poate.

I: Cum adica?

R: Adica trebuie sa-ti placa sa primesti ordine de la unul superior in grad, sa le faci membrilor diverse servicii, urmand ca si ei la randul lor sa te ajute candva. Practic, e ca si cum ai intra intr-un nou cerc de amici, carora insa trebuie sa le dedici o buna parte din timpul si influenta ta. Desigur nou venitii, care se numesc ucenici, au ceva de tras pentru aia mai vechi, pana ajung si ei mai sus in ierarhie.

I: Cum functioneaza masoneria? Care sunt mecanismele ei interne.

R: In Romania nu exista o singura organizatie masonica. Avem Marea Loja Nationala a Romaniei, Marea Loja Nationala Unita din Romania, Marea Loja Nationala din Romania, Rotary care e tot o organizatie de tip masonic, fara a fi parte a masoneriei si altele. Ideea asta de secret si putere i-a fascinat pe multi, asa explic eu aparitia acestor structuri. Multi din cei care intra viseaza ca intr-o zi sa conduca lumea. Fiecare organizatie masonica e impartita in loji. Daca ai bafta sa te gasesti intr-o loja la un loc cu ministri, artisti si alti oameni influenti atunci ti-a pus Dumnezeu mana-n cap. Dar poti nimeri intr-o loja alaturi de oameni cu care nu ai nimic in comun. Atunci poti sa te roiesti, adica sa-ti faci bagajele si sa te muti in alta loja. Daca ti-a iesit pe nas masoneria si te-ai prins ca e o pierdere de vreme, ca nu urci mai repede pe scara sociala, ca esti ordonata cuiva care poate ca iti este net inferior, atunci intri in adormire. Adica faci o cerere pe care ei o trec in catastif si gata. Se mai platesc si niste taxe cu ajutorul carora se inchiriaza spatiile de intrunire. Intrunirile aveau loc saptamanal si aveau un caracter restrans, dar exista si tot soiul de adunari generale unde se reuneste toata lumea buna. Toate aceste reuniuni au loc in timpul anului masonic care incepe in septembrie, odata cu echinoctiul de toamna si se sfarseste in iunie, odata cu solstitiul. In timpul verii este asa numita vacanta masonica.

Masoneria, asa cum o vad eu, functioneaza ca o mare gasca. Membrii ei se numesc frati iar fratii se ajuta intre ei. Asta e unul dintre principiile de baza. Fratii astia au diverse grade, ca in armata, numai ca aici se dau numere de la 1 la 33. Cu cat esti mai mare in grad, cu atat esti mai influent. Cel care te-a recrutat se numeste Nas masonic.

I: Nas?! Ca in Nasul, The Godfather al lui Coppola?

R: Pai Mafia ce e? Daca analizezi putin modul in care ea este organizata si structurata o sa vezi ca exista oarecari similitudini. Nu trebuie sa uiti insa ca Mafia a evoluat tot ca o societate secreta undeva in sudul Italiei, ea nu este o creatie recenta. Masoneria nu este insa o organizatie criminala si chiar daca citesti o multime de aiureli despre iluminati, mari conspiratii trebuie sa intelegi ca toate astea sunt aiureli. Cel putin din cate am vazut eu pe acolo sau cat mi s-a dat voie sa vad pot sa-ti spun ca nu se mai aduna nimeni acolo ca la 1848, ca sa puna la cale cine stie ce grozavie. In plus serviciile secrete de la noi nu dorm. Nasul meu imi spunea ca la fel cum ei au oameni infiltrati in structurile noastre si noi avem oameni printre ei. Pe scurt, daca esti mason si ai oarecare greutate, poti sa fii sigur ca cineva iti mai rasfoieste dosarul din cand in cand si mai arunca un ochi, asa de control, sa vada ce faci. Dar sa revenim la masoni. Spuneam ca Nasul masonic e responsabil pentru tine, el te-a adus, deci esti omul lui. Tot el este cel de la care afli primele lucruri, cel care te initiaza, te invata abc-ul. Daca vrei ceva la el trebuie sa mergi si sa-i ceri, nu altcuiva. Cu alte cuvinte nu incalci linia ierarhica, nu treci peste capul Nasului. El va merge mai departe si va vorbi pentru tine.

I: Cum se recunosc masonii intre ei?

R: Sunt semne doar de noi stiute, cel putin teoretic. Un semn discret, o strangere de mana mai speciala, o insigna cu un simbol, toate acestea ii ajuta pe doi masoni, membri a doua loji diferite, spre exemplu, sa se recunoasca intre ei. Pentru un necunoscator, un astfel de semn poate fi usor trecut cu vederea. Nu vei sti niciodata ca cel din fata ta te-a testat ca sa vada daca esti sau nu profan (adica om obisnuit, neinitiat)

I:  Poti sa-mi spui cate ceva despre aceste simboluri? Sunt secrete?

R: Catusi de putin. Le intalnesti la tot pasul, sunt vechi si imprimate oriunde Francmasoneria si-a pus amprenta. Mistria, compasul, echerul, soarele si luna, pentagrama, steaua lui David, toate astea si multe altele sunt asociate cultului masonic. Doar ca in momentul asta e greu sa-ti dai seama daca ele sunt simboluri masonice. Au devenit atat de comune si de prezente in viata noastra incat ai sa vezi profani desenandu-le in joaca fara sa realizeze ce semnificatie au acestea.

I: Femeile sunt admise in Masonerie?

R: La noi unde am activat eu, nu. Exista insa loji mixte, unde sunt admise asadar si femeile. Daca ma intrebi de ce, o sa-ti spun ca motivul tine cel mai probabil de traditie. In vremurile de inceput ale francmasoneriei, organizatia era sa stie, una a breslelor constructorilor de catedrale. Prin intermediul ei erau pastrate si transmise secretele. Femeile aveau un alt statut si cum masonii tin sa-si pastreze traditiile, cele mai multe loji sunt destinate exclusiv barbatilor. Dar sa nu intelegi gresit. Femeile fie ele neveste, iubite ori amante nu participa la intrunirile lojei, dar cand se organiza o intalnire a membrilor, sa zicem undeva la munte, unde inchiriam o sala de conferinte, le puteam lua cu noi. Lor le organizam un program special, asa ca doamnele aveau activitatile lor iar noi pe ale noastre. Sa nu-ti inchipui cumva ca a fi mason inseamna sedinte, rituri, ritualuri, in timp ce femeia sta inchisa in camera de hotel.

© Copyright Hetel.ro 2012

Related Post

Elogiu porculuiElogiu porcului

Ador slăninuța, mirosul cefei la grătar, cârnații, toba, șoriciul și cam tot ce e legat de porc… de friptura de porc. Sunt atâtea mâncăruri delicioase la care porcul participa în