Despre superstiţii

 

Dacă m-aş apucă să scriu despre multitudinea de superstiţii aflate pe tot mapamondul, despre cele care au apărut şi dispărut de-a lungul istoriei, cu siguranţă că mi-ar fi greu să mai sfârşesc vreodată. Ele se diferenţiază de la o regiune la alta, de la o epocă la alta şi chiar de la un individ la altul, fiind în raport invers proporţional cu nivelul de cunoaştere şi inteligenţă al comunitatii din care acesta face parte. În general, cu cât populaţia la care facem referire este mai puţin evoluată, cu atât bagajul de ritualuri, practici magice şi superstiţii este mai bogat.

 

Ce este o superstiţie ?

 

Superstiţia presupune o legătură între două fapte. De obicei, considerăm că o realitate interpretată ca neplăcută, derivă obligatoriu dintr-o altă realitate. De exemplu, dacă vedem o pisică neagră şi în aceeaşi zi nu găsim pâine la colţ sau nu reuşim să plătim factura la gaze, din nevoia noastră de explicaţie şi control legăm cele două evenimente, considerând că atât lipsa pâinii, cât şi nereuşita plăţii derivă din întâlnirea cu pisica neagră. Aparent, această legătură ne dă siguranţa “cunoaşterii”, avem o aparenţă explicaţiie logică a faptelor. Partea mai puţin bună este însă explicarea predominant negativă a unor realităţi banale. De exemplu, o pisică neagră, musai va aduce ghinion, motiv pentru care vom interpreta ca ghinion şi fatal orice realitate nesemnificativă. Pe termen lung, acest gen de interpretare duce la o lipsă de spontaneitate şi de modele noi de rezolvare a problemelor (de exemplu modalităţi noi de plată sau un alt magazin). Gândirea fatalistă ne spune că nu merită să mai căutăm soluţii noi pentru că dacă am intalit o pisica neagră, oricum nu mai merge nimic bine. Deşi la început superstiţia porneşte din nevoia de control şi explicaţie, ea ne îndreaptă exct spre polul opus şi anume, deplasarea controlului realităţii exterioare de la propria persoană la lucruri exterioare.

 

Superstitiosii au de multe ori un profil de victimă, iar victima este neimplicată. Victima nu este responsabilă de ce i se întâmplă, ci este “în mâna cuiva”. Aşa şi superstiţioşii sunt în mâna zilei de 13.

 

Cum apar superstiţiile

 

Pentru primii oameni, viaţa trebuie să le fi apărut ca un întreg cortegiu de ritualuri transmise din generaţie în generaţie. Ştiau ce e bine şi ce nu e bine să facă, ce le permite şi ce nu le permite legea nescrisă a societăţii în care trăiau. Tot acest sistem de superstiţie, de divinaţie şi de descântece este menit să-i vină de hac angoasei, pentru a rezolva într-un fel înţelegerea spaţiului şi fenomenelor din jurul lor. În timp, tuturor acestor reguli de conduită moştenite, omul nu le mai caută o explicaţie logică. Ele se perpetuează se modifică odată cu trecerea timpului, intră în mentalul colectiv şi devin încet, încet parte a vieţii noastre de zi cu zi şi uneori, chiar reguli de conduită.

 

Superstiţiile pot pleca şi de la fapte reale, unele cu caracter social istoric ale vremurilor trecute. De exemplu, o superstiţie pe care am auzit-o mereu, mai ales la ţară este cea legată de faptul că nu este bine să te speli pe cap în zi de sărbătoare. Numai că acum un secol, a te spală pe cap presupunea o tehnologie întreagă : tăiat lemne, adus apă, încălzit apă, cineva care să te clătească, etc. Evident că nu îţi venea să faci asta în ziua de duminică. Azi însă această superstiţie se perpetuează fără vreun fond real.

 

Superstiţiile sunt şi forme de transmitere a valorilor familiei: “La noi în familie se spune că…” sau “nu se face asta…” Părinţii dau de multe ori educaţia neexplicand copilului de ce să facă un lucru, ci explicându-i de ce nu. Apelul la superstiţii şi la ghinion este unul cu reuşită sigură. E mult mai simplu să îi spui copilului “nu călca pe canal că poartă ghinion” decât să îi explici de ce crezi tu că nu e bine să calce pe un capac de canal şi de ce în mintea ta e o imagine anxioasă legată de acest aspect.

 

Câteva dintre cele mai cunoscute superstiţii

 

Pisica neagră

Când o pisică neagră îţi taie calea înseamnă că e de rău. Ceva rău o să ţi se întâmple. Şi atunci omul inteligent şi cu capul pe umeri se întoarce din drum o ia pe altă cărare sau o ia la goana ca să-i ia faţa mâţei, înainte ca felina să apuce să-i bareze complet drumul. Originea acestei superstiţii ciudate pare să fie legată de vremurile de început ale

creştinismului. În unele credinţe păgâne pisica neagră nu era nicidecum un simbol malefic. E de ajuns să amintesc exemplul Egiptului antic unde pisicile joacă un rol important ca simbol religios. În perioada elenistică o bună parte dintre credinţele orientale s-au răspândit în întreg bazinul mediteraneean. Ei bine, pentru creştini imaginea pisicii era asociată vechilor credinţe. Nu de puţine ori, în evul mediu îndepărtat femeile puteau ajunge pe rug sub acuzaţia de practici oculte fie şi numai dacă erau văzute în compania unei pisici negre. Se credea că pisicile negre sunt în realitate întrupări ale unor spirite malefice, încât, nu de puţine ori bietele animale sfârşeau destul de tragic. Istoria documentează destule cazuri în care animale, între care şi pisici, erau judecate pentru diverse fapte şi executate

Spargerea unor obiecte

O altă superstiţie este cea legată de spartul a diverse obiecte. Dacă din nebăgare de seama ai spart o farfurie, te consolezi cu ideea că ai spart ghinionul, dar dacă ai spart o oglindă e nenorocire. O să ai 7 ani de ghinion. De unde vine această superstiţie? Anticii credeau că atunci când te oglindeşti, imaginea îţi este redată de spiritul care sălăşluieşte în acel obiect. Sufletul îţi era în pericol dacă spărgeai o oglindă. (E adevărat că nu erau uşor de spart fiind din metal.) După 7 ani, timp în care trupul ţi se înnoia, erai scăpat de blestem. Cât priveşte legătură dintre vesela spartă şi noroc, e de ajuns să spunem că farfuriile erau în evul mediu ceva cu totul şi cu totul deosebit. Doar cei foarte bogaţi îşi puteau permite vase din ceramică. Cei mai mulţi îşi turnau ciorbă, de exemplu în bucăţi de pâine scobită de miez. E uşor să ne imaginăm cât de frustrant trebuie să fi fost pentru cineva să i se spargă acest obiect de preţ. A spune atunci că spargerea farfuriei înseamnă spargerea ghinionului avea un efect terapeutic. Când farfuriile s-au ieftinit odată cu producţia de masă obiceiul de a crede că cioburile aduc noroc s-a păstrat. Cine a văzut o sărbătoare a grecilor sau a sârbilor îşi aminteşte cu siguranţă, frenezia cu care aceştia sparg pahare şi servicii de porţelan.

Acul din carul cu fân

Într-un registru asemănător se înscrie şi o superstiţie care spune că în cazul în care dai un ac de cusut cuiva, trebuie să-l înfigi în ceva pentru ca respectivul să nu-l ia direct din mâna ta. Dacă o face, sigur o să iasă ceartă. Pe la jumătatea secolului al XVI-lea, literatura engleză dădea una dintre primele sale capodopere, comedia “Acul cumetrei Gurton”. Subiectul se învârteşte în jurul unui ac care a dispărut şi care divizează o întreagă comunitate. Acul de cusut este o sculă scumpă şi greu de fabricat în acele timpuri. Deţinătorul unui astfel de obiect valoros dobândeşte automat prestigiu, iar acul nu poate trece în posesia altcuiva, fie şi sub formă de împrumut, decât printr-un ceremonial. Că acul era valoros o doveşte şi zicala “a caută acul în carul cu fan” E adevărat că semnificaţia este aceea de a caută un lucru de mici dimensiuni într-un loc în care este imposibil să dai de el. Dar de ce ţi-ai bate capul să cauţi acul dacă acesta nu ar fi extrem de preţios?

Numărul faidic 13

Imagine a templierilor ucisi din ordinul lui Filip al IV-lea

Dar poate cea mai populară superstiţie este legată de numărul 13. Numărul prim 13 aduce noroc sau ghinion, iar ziua de vineri 13 e mama tuturor ghinioanelor. Pentru amatorii de fantasmagorii şi de teorii ale conspiraţiei, cartea lui Dan Brown “Codul lui da Vinci” oferă o explicaţie asupra originii superstiţiilor legate de vineri 13. Potrivit romanului ghinionul a pornit când în ziua de vineri  13 octombrie 1307, s-a declanşat prigoana împotriva cavalerilor templieri. Conducătorii ordinului militar călugăresc şi mulţi dintre membri au fost arestaţi din ordinul regelui Franţei, Filip al IV-lea şi acuzaţi de erezie, trădare şi o mulţime de alte lucruri, totul din dorinţa de a pune mâna pe uriaşa avere acumul

ată de aceştia. Adevărul este că până la începutul secolului XX ideea că numărul 13 şi ziua de vineri sunt aducătoare de nenoroc exista, însă ,în conştiinţa publicului, nu exista noţiunea de vineri 13. Meritul pentru aducerea în atenţie a acestei superstiţii, răspândită ulterior până la saturaţie de mass media, îi revine unui prozator american, astăzi complet uitat, numit Thomas W. Lawson. Acesta a publicat la 1907 o nuvelă botezată, cum altfel decât, “Vineri 13”.

Numărul 13 era perceput ca de rău augur din timpuri şi mai vechi.

În mitologia nordică există o legendă care spune că la un banchet la care au fost invitaţi 12 zei, a sosit şi Loki, spiritul confruntării şi al răului. În lupta ce a urmat pentru a-l alunga Balder, favoritul zeilor, a murit. În Scandinavia apare superstiţia conform căreia dacă ai 13 oameni la masă, unul o sfârşeşte rău.

În religia creştină 13 era asociat cu “Cina cea de taină”. Isus împreună cu cei 12 apostoli iau ultima masă împreună. Trădarea lui Iuda face din 13 un număr fatidic şi mai creează o superstiţie: nu este indicat să fie 13 oameni la aceeaşi masă pentru că primului care se va ridica, i se va întâmplă ceva rău. Nici în alte culturi numărul 13 nu este văzut cu ochi buni.

În Apocalipsă, versetul 13 este dedicat Anticristului, există 13 spirite ale răului, etc. Această teamă de numărul 13 e atât de serioasă încât există chiar şi o boală numită “Triskaidekafobie”, care-i descrie pe cei nu-şi pot stăpâni spaima când aud de el.

 

Superstiţii în lumea teatrului

În teatru, nervii sunt de multe ori întinşi la maxim, iar emoţiile, tracul dau naştere la tot soiul de superstiţii. Una dintre cele mai răspândite este aceea că nu e bine să-i urezi unui actor să aibă noroc înainte de spectacol. La noi dar şi în multe alte ţări actorii îşi urează “căcat!” Francezii îşi spun merde, italienii merda (lucru pe care pot să-l certific deoarece am jucat alături de ei), în timp ce britanicii îşi urează: “break a leg”, adică să-ţi rupi un picior. Originea superstiţiei face aluzie la cantităţile de rahat produse pe durata spectacolului de caii de la trăsurile staţionate în faţa teatrului, care aduseseră spectatori. Aşadar, dacă îi urezi unui actor “Mult căcat!”, îi spui, de fapt, că doreşti să aibă un public numeros.

Ursitoarele

 

 

 

Multe superstiţii sunt legate de femeia gravidă şi de nou născut. În zilele noastre avem ecograful, această minune care ne ajută să descifrăm misterul din burtică mamei, dar să ne gândim la noianul de nelinişti şi de temeri, de angoase şi de ratări care însoţeau sarcina. Ce este, ce va fi, cum va fi, dacă va fi, toate erau întrebări practic fără răspuns. Se înţelege de ce oamenii încercau să deţină un control asupra faptelor prin diverse superstiţii. Copiii mici de asemenea erau extrem de vulnerabili, iar mortalitatea infantilă era mare, motiv pentru care existau o sumă întreagă de ritualuri şi de angoase care însoţeau leagănul copilului. Astăzi, asistăm în mod paradoxal, la o reînviere a unor rituri păgâne desprinse parcă din cărţile de poveşti. Tot mai mulţi oameni cu dare de mână tocmesc actriţe îmbrăcate în ursitoare care creează adevărate spectacole de teatru în jurul patului bebeluşului. Acestuia i se fac urări şi preziceri cât mai pe placul părinţilor.

Bibliografie

Irene Claver, Cartea cărţilor despre superstiţii, Curtea veche, Bucureşti, 2012

de Catalina & Voicu Hetel

Related Post

Scrierea chirilicaScrierea chirilica

de Voicu Hetel Originea alfabetului chirilic Alfabetul chirilic folosit de majoritatea popoarelor slave si-a luat denumirea de la Chiril (numit si Constantin Filosoful 827 – 869), apostolul slavilor. Acesta impreuna