Biblie vs Constituţie

Povestea preşedintelui care s-a lepădat de Dumnezeu

Jane si Benjamin Pierce

Jane si Benjamin Pierce

Este cunoscută religiozitatea americanilor ca şi importanţa pe care ei o acordă libertăţii religioase şi bisericilor indiferent de ritul acestora. Acest fapt este ilustrat foarte bine de comportamentul politicienilor de rang înalt care pentru a câstiga simpatia publicului nu ezită să pozeze în oameni credincioşi. Este şi cazul preşedinţilor Statelor Unite care la depunerea jurământului de învestitură, pun mâna pe Biblie pentru a jura credinţă poporului american.
Bineînţeles în cea mai are democraţie a lumii, constituţia nu are cum să impună jurământul pe Biblie. A rămas însă o tradiţie impusă încă de pe vremea lui George Washington.
Democratul Barack Obama este ultimul preşedinte american care a procedat astfel, el cerând chiar să-i fie adusă de la Biblioteca Congresului, Biblia folosită în acest scop de Abraham Lincoln. Cei mai mulţi au folosit o Biblie personală sau una masonică (e cazul lui Washington şi al familiei Bush).
Ceea ce puţini ştiu este că istoria americană nu cunoaşte decât doi preşedinţi care au renunţat să folosească Biblia la preluarea mandatului şi depunerea jurământului.
Despre Teddy Roosevelt se ştie că a preluat funcţia de şef al statului într-un moment critic. Era anul 1901. William McKinley tocmai fusese asasinat iar jurământul a fost spus în grabă. Nimeni nu s-a mai gândit că e nevoie de Biblie.
Singurul presedinte american care a refuzat categoric să jure pe Biblie a fost democratul Franklin Pierce. Era Pierce ateu? Nici pomeneală. Era adeptul cine ştie cărui cult păgân? Nici atât. Povestea sa, azi complet uitată este însă fascinantă.
Franklin Pierce (1804 – 1869) a fost cel de-al patrusprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, servind un singur mandat prezidenţial între 1853 şi 1857. Realizările sale nu sunt foarte notabile, fiind considerat drept unul dintre cei mai slabi şefi de stat. Istoricii sunt unanimi în a-l consideră unul dintre cei responsabili pentru adâncirea disensiunilor dintre Nord şi Sud care au dus, în final, la Războiul de Secesiune.
Alegerea sa la Casa Albă a avut loc la 6 ianuarie 1853. Câteva zile mai târziu, preşedintele se urcă împreună cu familia într-un tren care trebuia să-l transporte de la Boston la Concord, în New Hampshire. În apropiere de localitatea Andover, Massachusetts, trenul deraiază din motive rămase până astăzi învăluite în mister. Garnitura se urcă pe taluz iar vagonul în care se află Pierce, soţia sa Jane şi fiul lor de doar 11 ani, Benjamin sau Benny cum era alintat, se rostogoleşte în câmp. Preşedintele şi soţia sa scapă cu răni uşoare însă pentru copilul lor, accidentul este fatal. Acesta este complet zdrobit fiind aproape decapitat. Pentru cuplul prezidenţial tragedia este de neimaginat, Benny fiind cel de-al treilea copil pierdut (primul, Franklyn jr. trăise doar câteva zile, iar Frank Robert murise de tifos la 4 ani). Nu-şi vor mai reveni niciodată.
Jane, căutând o explicaţie pentru tragedia care-i lovise, avea să afirme ulterior, că Dumnezeu le luase copilul pentru ca Franklyn Pierce să se poată dedica total funcţiei de preşedinte. Pierce însă, nu credea asta. În ziua investirii sale a refuzat să jure pe Biblie. A jurat credinţă Americii cu mâna pe Constituţie.
de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2015.

Related Post