Animalele sunt rareori subiectul principal al unei povești. Eu m-am gândit să adun aici zece istorii cu și despre cai.
Un cal și-un călăreț în pielea goală
Ivan Stepanovici Mazepa a fost un erou național al ucrainienilor, practic unul dintre cei care au inspirat ideea de independență a cazacilor față de Rusia. Poate că nici el, nici calul său sălbatic nu ar fi stârnit atâta interes dacă omul nostru nu ar fi pățit o faptă rușinoasă. Pe scurt, hatmanul Mazepa era îndrăgostit de o tânără contesă poloneză,la rândul ei măritată cu un nobil polonez mult mai vârstnic. Când relația dintre cei doi este dată în vileag, nobilul incornorat îl pedepsește pe eroul nostru legându-l gol pușcă de un cal sălbatic. Povestea va constitui un bun izvor de inspirație pentru lordul Byron, Victor Hugo, Pușkin și chiar pentru un poem simfonic al lui Fraz List ca să nu mai punem la socoteală o multitudine de ilustrații și tablouri.
Calul care n-a venit
Richard III ar fi rămas poate un ilustru anonim în istoria universală dacă nu ar fi apărut Shakespeare să scrie o piesă de teatru devenită celebra, despre acesta. Omul, care în realitate nu a fost un cârmuitor tocmai de lepădat, cel puțîn așa susțîn istoricii, a fost portretizat că fiind un ins malefic, de către Marele Will. În actul V, scenă 4, a piesei, Richard III este învins de rivalii săi în bătălia de la Bosworth. Ca să scape cu viață, acesta strigă cu disperare: “un cal, dau un regat pentru un cal”. Cal nu i-a adus nimeni, iar Richard a pierit. Expresia însă a rămas și ea în istorie și se folosește atunci când cineva e dispus să ofere tot ce are în schimbul unui lucru neînsemnat dar care pentru el înseamnă totul.
Calul ajuns senator
Printre cei care nu s-au bucurat de o prea bună publicitate din partea istoricilor antici se află și Caligula. Suetonius în “Viețile celor doisprezece cezari” și Tacitus în “Anale”, ni-l zugrăvesc pe împăratul roman că pe un ciudat care pentru a-și arată admirația față de armăsarul său, pe nume Incitatus, i-a clădit un grajd de marmură cu o iesle din sidef și îl adăpa din vase de aur. Ca să-și arate puterea, Caligula nu a ezitat să-și numească bidiviul, membru al colegiului preoților și chiar să îi acorde rangul de senator. Și ca umilința colegilor din senat să fie maximă, din senator, Caligula l-a proclamat Consul. Judecând însă după caracterul și inteligența unor senatori din zilele noastre, cred că Incitatus se simțea în largul său. La calul lui Caligula se face referire atunci când vrem să arătăm că un potentat abuzează de putere, ajungând astfel la acțiuni grotești.
Orașul cu nume de cal
Cine nu a auzit de de Alexandru Macedon? A cucerit aproape toată lumea antică și a clădit un imperiu cum nu se mai pomenise vreodată. Amprenta civilizației elenistice s-a putut întinde astfel pe trei continente. Cel mai bun și mai credincios tovarăș al său a fost chiar calul lui care se numea Bucefal. Ei bine, Bucefal care îl însoțise pe Alexandru de pe când avea 15 ani a intrat în conștiința multora drept un superlativ în lumea cabalină. La noi ca formă populară a numelui sau figurează și sub denumirea de Ducipal. Ei bine, ca să nu mai lungim vorba, Ducipal sau Bucefal participă la toate luptele majore în care Alexandru îi bate de-i zvântă pe perși dar moare în cele din urmă, undeva în India în bătălia de la Hydaspes (326 i.Hr.). Alexandru, care înălțase pentru sine însuși orașul Alexandria din Egipt, care și azi îi poartă cu mândrie numele, s-a gândit să-l fericească post-mortem și pe calul sau. Așa că, în India, a răsărit orașul Bucephala, azi pierdut.
Calul de la muzeu
Puțină lume știe că Napoleon nu era un calaret grozav. Nici nu avea de ce să fie. Marele său talent era să își poziționeze artileria nicidecum să conducă șarjele cavaleriei. De-a lungul numeroaselor sale campanii a avut destui cai pe care îi numea după locurile unde dădea câte o bătălie. Printre armăsarii care l-au servit pe împăratul francez s-au numărat Felix, Soliman, Eveque, Styria și cel mai faimos: Marengo. Marengo era un cal super rezistent despre care povestea spune că putea străbate peste 120 de km în doar 5 ore. A participat la câteva dintre cele mai strălucite victorii ale francezilor, precum cea de la Austerlitz. Din păcate pentru el, a fost capturat de englezi după bătălia de la Waterloo, din 1815 și dus în Anglia unde și-a petrecut tot restul viețîi. Spre norocul său, englezii nu i-au purtat pică și după ce a murit de moarte bună, i-au expus scheletul la Național Army Museum din Londra.
Calul cu monument
Dacă avem un cal senator, un cal expus la muzeu, un cal după care botezi un oraș, de ce n-am avea și un monument dedicat calului? Este vorba despre un cal autohton, calul lui Mihai Viteazul. Un martor ocular care asistase la intrarea lui Mihai în Alba Iulia, după ce reușise unificarea Moldovei cu Valahia și cu Ardealul ne lasă un amănunt interesant. Voievodul e călare pe un cal roib și poartă o tunică albă. Cât de viteaz a fost calul, nu știm. Am citit undeva că numele său era Sultan dar din păcate, nu am dat peste nici o sursă credibilă care să îmi confirme cele spuse. Ceea ce știm este că după ce își pierduse posesiunile, Mihai se îndreaptă, în toamna lui 1600, către Viena venind din Oltenia, prin pasul Vălcan. În comuna Schela, județul Gorj, calul său moare, Mihai continuîndu-și drumul pe jos. În 1932 Societatea Culturală Cultul Eroilor va finanța ridicarea unui monument aici în amintirea pierderii suferite de voievod. Monumentul nu reprezintă însă niciun cal și nici pe Mihai, ci un vultur. Inscripțiile de pe el s-au cam șters și nimeni nu prea știe ce e cu el și colac peste pupăză, acum câțiva ani dispăruse și vulturul.
Caii dansatori
Dacă nu ați auzit până acum de termenul sibaritism, vă spun eu ce înseamnă. Se referă la viața ușuratică, trăită în desfrâu și pornește de la locuitorii orașului grecesc Sybaris. Acum 2500 de ani, aceștia trăiau undeva în sudul peninsulei italice. Orașul lor devenise în preajma anului 500 i. Hr. un simbol al luxului, opulenței și decadenței. Atât de seduși erau de viață pe care o duceau în huzur și atât de mult erau în căutarea de noi senzațîi, încât, atunci când au observat că armăsarii lor sunt atrași de sunetele flautelor, s-au gandit să-i învețe să danseze. Legenda spune că vecinii lor din orașul Crotona i-au atacat într-o zi. Numai că la sunetele de trompete ale atacatorilor, caii sibaritilor au inceput să facă ce știau ei mai bine, adică să danseze. Călărețîi s-au trezit azvârliți din sa și au pierdut lupta. Dezastrul a fost complet pentru că cei din Crotona au deviat cursul unei ape în direcția Sybarisului care ar fi fost astfel complet distrus.
Calul decorat
Ai crede că un cal nu e capabil de fapte de vitejie ieșite din comun. Până la urmă, ce poate să facă atât de deosebit, un cal, în afară de a căra un calaret, poate doi, în spate? Ei bine nu este și cazul calului devenit sergent în armata Statelor Unite. Se numea Sergeant Reckless și a fost probabil, calul decorat cu cele mai importante distincții. Avea în palmares două Inimi Purpurii (Purple Heart) și o medalie Good Conduct, una dintre cele mai vechi distincții nord americane. Ce făcea calul ăsta, mai pe scurt? Mai întâi, trebuie spus, că era o iapă folosită inițial drept cal de povară, în timpul războiului din Coreea. A fost cumpărată de la un tăran coreean în 1952 si dresată să ducă de una singură provizii trupelor aflate în linia întâi de unde se întorcea cu răniți. A fost rănită de două ori. Saturday Evening Post și Life magazine au inclus-o în top 100 cei mai mari eroi ai Statelor Unite ale Americii
Supraviețuitorul
Povestea următoare se leagă de cea mai mare înfrângere suferită de americani pe teritoriul Statelor Unite. Se întâmpla în anul 1876, pe 25 iunie, când a avut loc bătălia de la Little Big Horn. Aici cavaleria generalului Custer a fost zdrobită de indienii sioux conduși de căpetenia Sitting Bull, Toate unitățile americanilor angajate în acea luptă au fost măcelarite. A existat un singur supraviețuitor: calul Comanche. Se știe despre el că fusese cumpărat de căpitanul Myles Keogh și participase la multe bătălii fiind chiar și rănit. În această luptă sângeroasă a evitat însă capturarea așa cum s-a întâmplat cu mulți dintre confrații săi și a fost descoperit singur, rănit în mai multe locuri, două zile mai târziu. A primit toată grijă și atenția, așa cum i se cuvine unui erou, fiind singurul martor al unui dezastru intrat în istorie.
Gioconda cailor
Poate părea bizar, dar să știți că și caii au o Monalisa a lor. Nu, nu e vorba de un cal botezat după celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, ci despre un tablou în mărime naturală în care este reprezentat un cal. Un cal și nimeni altcineva. Autor este pictorul britanic George Stubbs (1724-1806) faimos pentru picturile sale cu cai. Cei mai reprezentativ tablou al său aflat la Național Gallery din Londra îl reprezintă pe Whistlejacket calul de curse al marchizului de Rockingham, Charles Watson-Wentworth. Marchizul care a îndeplinit chiar și funcția de prim ministru al Regatului Unit era un om extrem de bogat și de extravagant. El i-a comandat lui Stubbs mai multe portrete ale cailor săi. Cel al lui Whistlejacket a intrat în posesia muzeului la sfârșitul anilor 90, după ce trecuse printr-un vast proces de restaurare, pentru suma de 11 milioane de lire sterline.
de Voicu Hetel
