Mituri si istorii cu fructe si legume (V)

Cartoful

Poate cea mai populara dintre legume, cartoful cunoaste o larga raspandire pe tot globul fiind apreciat de toata “lumea buna”. Este si mancarea saracului dar poate aparea in combinatiile cele mai sofisticate si rafinate fiind pe deplin apreciat chiar si de cel mai pretentios gurmand. Marea calitate a cartofului ramane, pe langa valoarea sa nutritiva, faptul ca se preteaza la orice combinatie culinara fiind produs cu costuri relativ reduse. Si totusi, pentru a ajunge atat de apreciat cum este astazi, cartoful a avut ceva de luptat.

Cea mai veche mentionare a cartofului are mai bine de doua milenii si provine din Peru sub forma unui desen al plantei daltuit in piatra de vechea civilizatie preincasa. La venirea europenilor, ne spune o cronica de secol XVI, planta era cultivata de incasi si raspandita pe tot continentul. Originar din Anzi, cartoful ajunge pentru prima data in Europa datorita conquistadorilor spanioli, la inceputul secolului al XVI-lea. O expeditie condusa de Gonzalo Jimenez de Quesada, descoperitorul si cuceritorul teritoriului cunoscut astazi sub numele de Columbia, ii duce pe conquistadorii spanioli pe platourile inalte ale Anzilor. Aici se pare ca ar fi dat peste culturile de cartofi ale bastinasilor. Misionarii crestini care vin pe urmele acestora il descopera in Peru, pe la 1537 si de aici il aduc in Spania. Prezenta cartofului in Europa este atestata undeva pe la 1565, mai mult ca o curiozitate a lumii botanicii. LocuitorilorEuropei avea sa le mai ia inca vreo doua secole panasa realizeze peste ce comoara au dat.

Potrivit unor date istorice, Pizzaro ar fi fost primul european care alaturi de soldatii sai ar fi consumat cartofi. Catre sfarsitul secolului englezii care incepusera si ei aventura descoperirii Lumii Noi, aduc cu ei cartoful gratie expeditiilor conduse de Sir Walter Raleigh, in anul 1586. Unele surse vorbesc despre aducerea cartofului din statul Virginia, acolo unde englezii pusesera bazele primelor colonii anglo-saxone.

In insulele britanice, dar si la Madrid cartoful nu avea parte de succesul din Lumea Noua. Se considera ca este toxic pentru om fiind mai degraba potrivit pentru hrana animalelor. Una cauzele acestei prejudecati este aceea ca la inceputuri, europenii facusera greseala de a consuma frunzele sau tulpina plantei care, dupa cum se stie, sunt otravitoare[1].

Statuia lui Francis Drake considerat aducatorul cartofului, distrusa de nazisti

Din Marea Britanie, cartoful se raspandeste in Tarile de Jos si apoi in Germania unde este introdus de botanistul Carolus Clusius. Cu toate ca acesta avea sa-i dedice numeroase pagini in lucrarea sa “Rarorium plantarum historicae”, germanii aveau sa-l crediteze multa vreme pe Francis Drake cu aducerea in Europa a pretioasei legume. In Offenburg, navigatorului englez i s-a ridicat chiar o statuie, in anul 1853, opera a sculptorului alsacian Andreas Friederich. Drake e reprezentat scrutand orizontul cu mana dreapta pe manerul sabiei, in timp ce in stanga tine celebra leguma pentru care nemtii ii erau atat de recunoscatori. O inscriptie amintea faptul ca el a adus cartoful in Europa. In realitate, marele merit al lui Drake consta in faptul ca intelesese in timpul expeditiilor sale pe mare ca, marinarii erau aparati de scorbut, daca isi completau mesele cu tuberculi de cartof. In timpul regimului nazist, pe la inceputul anului 1939, dupa celebra Noapte de Cristal, dar si pe fondul exacerbarii nationalismului german si al inaspririi relatiilor cu Marea Britanie, statuia a fost indepartata

La Curtea Frantei regele si regina se impodobeau cu flori de cartof

Adevarata istorie a cartofului incepe insa, odata cu Antoine-Augustin Parmentier, cel dintai care i-a inteles cu adevarat importanta. In secolul al XVIII-lea era destul de cunoscut insa aproape deloc folosit in alimentatie. In Italia era dat la porci, in Franta era asociat cu o serie de epidemii[2] izbucnite in acea perioada, iar in Germania facea parte din meniul prizonierilor si detinutilor de drept comun. Ei bine, acest Parmentier care nu era decat un spiter in cadrul armatei franceze cade in mainile inamicului in timpul Razboiului de sapte ani. In tot timpul detentiei sale avea sa fie hranit cu cartofi. Intors in patrie avea sa-si puna toata energia in serviciul cartofului, va scrie brosuri si se va agita pana va reusi sa obtina atentie din partea lui Ludovic al XVI-lea. Acesta i-a ingaduit sa-si cultive leguma pe un teren[3] din apropierea Parisului. Trebuie spus ca pana atunci singurul element din aceasta planta care le atrasese atentia francezilor, era floarea. Banala floare de cartof, pe care astazi nimeni nu o pune in glastra, se bucura de onoarea neobisnuita de a fi purtata la butoniera chiar de rege, in timp ce Maria Antoaneta isi impodobea buclele cu ele, lansand o adevarata moda la Curte. Cat despre cartof, acesta nu avea gustul pe care-l cunoastem astazi, ci era putin acrisor. Calitatea acestuia s-a imbunatatit dupa ce Parmentier a imbunatatit metodele de semanat si a combinat speciile obtinand soiurile cunoscute azi.

Revenind insa la Parmentier, acesta isi planta cartofii si dupa ce leguma ajunse la maturitate, el obtinu ca terenul sa fie pazit cu strasnicie, in timpul zilei, de o garda impresionanta de soldati. Gestul nu avea cum sa treaca neobservat. Sa nu credeti insa, ca pe siretul farmacist il speria atat de mult ideea unui furt. Din contra, noaptea lasa ogorul nepazit invitandu-i parca pe parizieni sa se autoserveasca. Trecand peste spaima lor vis a vis de cartofi, francezii furara cam toata productia, incat Parmentier nu mai avu mare lucru de recoltat. Stratagema sa functionase insa de minune. Cand la un bal, Ludovic al XVI-lea aparu in persoana, cu un buchet de flori de cartof daruite chiar de Parmentier, pentru toata lumea a fost clara intentia regelui.

Dupa ce Parmentier a demonstrat calitatile cartofului gatindu-l in toate felurile cunoscute la vremea aceea toata suflarea de la Curte a fost cuprinsa de frenezia cartofului. Atat de mare fu entuziasmul ca pentru o scurta perioada de timp, leguma primi chiar numele sau.

Cartoful, cauza migratiei irlandeze in Statele Unite?

In secolul al XVII-lea, cartoful reusise sa castige inimile irlandezilor, devenind principalul lor aliment. Vaste terenuri erau destinate de acestia in exclusivitate cultivarii sale, incat cartoful comun (Solanum tuberosum) ajunsese sa fie numit cartof irlandez. Cand insa, la mijlocul secolului al XIX-lea, recolta de cartofi a Irlandei a fost distrusa de o ciuperca parazita, in insula s-a produs un adevarat dezastru. Criza declansata a ramas in istorie sub denumirea de “Foametea cartofului”. Cam un milion de irlandezi au murit din cauza lipsei de hrana, in timp ce alti un milion si jumatate au emigrat in Statele Unite.

Astazi, rolul cartofului in istoria Europei moderne este pe deplin recunoscut, ceea ce i-a facut pe unii istorici sa afirme sus si tare ca, datorita lui, s-a rezolvat problema exploziei demografice intre 1750 si 1950, fapt ce a permis natiunilor vestice obtinerea avansului tehnologic si cultural precum si dominarea unor vaste teritorii in toata aceasta perioada.

de Voicu Hetel

Articole asemanatoare

Mituri si si istorii cu fructe si legume (I)

Mituri si si istorii cu fructe si legume (II)

Mituri si si istorii cu fructe si legume (III)

Mituri si istorii cu fructe si legume (IV)