Care este originea cuvântului gazetă?

Ce înseamnă gazetă nu este un mister pentru nimeni. Termenul s-a încetătenit de multă vreme la noi încă de la aparitia primelor publicatii în Principate, având ca sinonim principal cuvântul ziar. Interesantă este însă povestea acestei vorbe existente în numeroase limbi si ce a însemnat ea la origine.

Povestea ar putea începe la 1431 când, un anume Johannes Gutemberg (1400-1468), construieste prima presă din lume pentru tipărit. Doar zece ani mai tarziu, acelasi mester realiza si prima cerneală destinată imprimarii pe ambele fete ale colii de hârtie, iar în 1445 pentru a-și eficientiza munca, turna și primele litere metalice mobile. Dezvoltarea tiparului a adus cu sine și aparitia presei scrise. Locurile în care aceasta a pătruns mai întai au fost orașele-state italiene, aflate în plină epocă a Renasterii.

In Venetia secolului al XVI-lea, unde trebuie spus că se vorbea un dialect aparte al limbii italiene, se bătea la vremea aceea, o monedă micută din aramă, numită “gazeta”. Când a apărut aici primul ziar local, în anul 1556, numit “Notizie Scritte”, adică “Informatii scrise”, acesta era vândut contra sumei de o gazeta. Vânzătorii își strigau marfa în gura mare: “gazeta de la novita” adică noutăti de o gazetă. Cu timpul, numele monedei s-a extins și asupra publicatiei astfel încat, atunci când francezii au început să tipăreasca și ei jurnale de știri, au preluat și cuvântul pe care l-au frantuzit , transformându-l în “gazette”. De la francezi, termenul a migrat rapid în toată Europa, de la un capăt la altul, de l-au împrumutat, la randul lor, atât rușii, cât și britanicii.

 

 

Related Post