Istorii amuzante din lumea medicală

Faimosul filosof și scriitor francez, Voltaire scria odată că tratamentul medical este arta de a administra un remediu despre care nu se prea cunoaște mare lucru, unui bolnav despre care se știe și mai puțin. Istoria medicinei abundă de erori, descoperiri întâmplătoare și momente hazlii, presărate de-a lungul timpului și astăzi uitate. Cu siguranță însă, vă veți descreții frunțile citind despre câteva dintre ele și poate o să vă mire cum s-au făcut unele inovații revoluționare în medicină.

 

 Ca să poată diagnostica un diabetic doctorul trebuia să bea pipi

Diabetul era pe vremuri o boală necruțătoare. Inutil să vă reamintesc povestea inventatorului insulinei, românul Paulescu, privat în mod nedrept de premiul Nobel, în favoarea unor studenți canadieni, doar pentru că era antisemit și avea simpatii profund de dreaptă. Ei bine, diabetul, ca boală e cunoscut din vechime. Denumirea provine din greaca veche unde cuvântul a€œdiabetes” înseamnă sifon. Aluzia se face la jetul de urină în cantități mari, cu spumă sau bule de aer datorită infecției urinare. Diabetul este de două feluri zaharat sau pancreatic și insipid sau hipofizar. Pentru a-și da seama de ce fel de diabet este vorba, în Evul Mediu, doctorul trebuia să guște urina bolnavului. Dacă era diabet zaharat, urina era dulce datorită cantităților mari de glucoză, iar dacă urina nu avea gust, medicul știa că are în față un caz de diabet insipid.

Cesar Lombroso

 O teorie rasistă infirmată

Cesare Lombroso a fost un celebru medic și criminalist italian a cărui teorie era aceea conform căreia instinctul criminal nu este un dat înnăscut al omului, ci o devianță care este moștenită doar de anumiți indivizi, cei așa-numiții ”născuți criminali”. Conform teoriei sale criminalii se disting de oamenii obișnuiți prin multiple anomalii fizice. Criminalul, așa cum era perceput în secolul al XIX-lea, era doar o formă involuata care păstrează reminiscențe din trăsăturile pe care le aveau oamenii cavernelor. Teoriile sale par să fi prins totuși din moment ce chiar și în ziua de azi ni se întâmplă ca la vederea unor indivizi să spunem despre ei că au mutre de criminali.

Ei bine povestea noastră spune că pe vremea când Lambroso se pregătea să-și finalizeze una dintre cărțile sale, acesta să aibă nevoie de niște fotografii cu care să-și ilustreze teoria. O cerere în acest sens îi este trimisă șefului Poliției din Paris. După tipărirea cărții, un exemplar cu dedicație îi este trimis și polițistului care se arătase atât de serviabil. Lombroso studiase fotografiile cu atenție și îi dedicase fiecăreia o analiză psihologică complexă în care își prezenta punctul său de vedere cu privire la relația dintre fizionomie și tipul respectiv de criminalitate. Toate bune și frumoase, numai că la scurt timp polițiștii parizieni au descoperit cu stupoare că medicului italian nu-i fuseseră trimise pozele unor delicvente cum intenționaseră, ci printr-o eroare, în cartea lui Lombroso apăreau niște biete negustorese care ceruseră poliției autorizații de comerț.

Leopold Auenbrugger

 Rolul butoaielor de vin în evoluția științei medicale

Leopold Auenbrugger (1722-1809), medic austriac considerat printre pionierii medicinei moderne a inventat o tehnică revoluționară de investigare a pacienților ce presupunea ciocanirea și ascultarea atentă a toracelui.

Se povestește că Auenbrugger era fiul unui cârciumar. Deseori în tinerețe, viitorul medic militar, își ajuta tatăl să care butoaiele cu vin din pivniță. Cârciumarii aveau obiceiul de a ciocănii butoaiele și în funcție de sunet vedeau cam cât vin se mai află în ele. Lui Auenbrugger i-a venit atunci ideea de a aplica același tratament și toracelui uman. După numeroase experimente în care a putut constata că sunetul produs de toracele unor bolnavi e diferit de cel al oamenilor sănătoși, medicul austriac și-a publicat descoperirea. Asta se întâmplă în 1754. Câțiva ani mai târziu, în 1761, Leopold Auenbrugger publică și o carte pe această temă. Din păcate, nimeni nu l-a luat în serios pe fiul de cârciumar ajuns doctor la Viena. Au venit însă Războaiele Napoleoniene când francezii au defilat prin toată Europa. Cartea austriacului a ajuns în mâinile lui Jean-Nicolas Corvisart, nimeni altul decât medicul personal al lui Napoleon. Medicul francez traduce în 1808 cartea lui Auenbrugger, iar metoda începe să fie practicată. Unul dintre primii pacienți examinați astfel, a fost chiar Napoleon Bonaparte și cum tot ce făcea împăratul era etalon pentru toată lumea, tehnica de examinare prin percuție inspirată de ciocănitul butoaielor cu vin a intrat în practica medicală.

 Secretul longevității

Medicul olandez Herman Boerhaave (1660-1738) a rămas în istoria medicală drept unul dintre fondatorii învățământului medical clinic. Acesta a lăsat un testament în grija autorităților cu mențiunea că alături a atașat și o rețetă sigură pentru păstrarea sănătății și prelungirea vieții. Plicul urma să fie vândut la licitație urmând ca fondurile obținute să fie împărțite săracilor. Boerhaave, moare la 70 de ani având o reputație solidă. Vârsta sa era de asemenea foarte înaintată, dacă ne gândim că la jumătatea secolului al XVIII-lea speranța de viață a vesticilor era de 40 de ani. La licitație, rețeta doctorului olandez s-a vândut pe o sumă frumușică. Nu știm cât de mulțumit sau de dezamăgit a fost câștigătorul licitației atunci când a aflat secretul longevității, pentru că în rețetă nu scria decât: „Păzește-ți capul de căldură. Ferește-ți picioarele de răceală. Apără-ți stomacul de constipație”.

 

de Voicu Hetel

Related Post

Elogiu porculuiElogiu porcului

Ador slăninuța, mirosul cefei la grătar, cârnații, toba, șoriciul și cam tot ce e legat de porc… de friptura de porc. Sunt atâtea mâncăruri delicioase la care porcul participa în