Aura Buzescu in “Vizita batranei doamne”

Putina lume isi mai aminteste astazi de Aura Buzescu, poate doar actorii si cei mai in varsta. Pentru cei mai multi e doar un nume de strada. Aura Buzescu (Aura Almăjan) nascuta in 1894 la Caransebes a fost insa una dintre cele mai mari actrite si profesoare de teatru din Romania. A realizat roluri memorabile din care nu au mai ramas, din pacate, decat amintirea si cateva cronici uitate.

Aura Buzescu alaturi de Jules Cazaban

Una dintre creatiile remarcabile ale Aurei Buzescu pe scena Teatrului National din Bucuresti ramane rolul Claire Zachanassian din piesa “Vizita batranei doamne” de Friedrich Dürrenmatt

“Dealtmiteri, unele roluri ale dramaturgiei moderne nici n-ar putea fi concepute altcum si daca Aura Buzescu n-ar fi imaginat astfel personajul batranei doamne din piesa lui Durenmatt, am fi fost in situatia de a vedea o oarecare miliardara americana cu excentricitati sangeroase si nu acel simbol creat de autor”[1]. Valentin Silvestru lauda totodata acceptia, mai noua si mai profunda, a ceea ce numim indeobste pozitia critica a actorului fata de rol, atitudinea sa contemporana fata de indiferent care personaj.

Si tot despre rolul Claire Zachanassian din Vizita batranei doamne nota Silvestru: “Ironia batranei doamne fata de scumpii ei gullenezi are taisul si lucirea cutitului de ghilotina; privirea e fixa si implacabila, mersul de somnambula, gesturile de mecanism; cuvintele sunt definitive, rostite cu o dulce taraganeala care travesteste sadismul; nici un amanunt de prisos in aspectul exterior. E “oaspetele de piatra” al orasului natal, incarnarea unor forte obscure si necrutatoare, un moloh modern pe care spectatorul il respinge mental cu oroare; percepand semnificatiile generale ale simbolului el se cutremura de manifestarile concrete ale acestei fiinte care traieste undeva in lumea de azi, dar care pe masura ce ucide viata in juru-i se ucide pe sine”[2].

 

Aura Buzescu s-a stins la 98 de ani in 1992. Aproape doua decenii mai tarziu tin in mana un obiect care i-a apartinut. O carte primita de la criticul Valentin Silvestru cu dedicatie a ajuns intr-un anticariat, iar de aici, printr-un noroc, in biblioteca mea.


[1] Valentin Silvestru; Personajul in teatru; Editura Meridiane, Bucuresti, 1966, p.36

[2] idem, p.75

de Voicu Hetel

Related Post