Istorii uitate – Povestea printului cersetor din Ada Kaleh

Odata cu scufundarea insulei Ada Kaleh, in 1971 am pierdut nu numai un colt de rai dar si o seama de povesti pe care fiecare turist  care punea piciorul acolo le auzea de la ghidul aparut ca din pamant. Indiferent de anotimp sau ora orice vizitator era preluat de un astfel de ghid indatoritor care te purta prin fiecare coltisor avand pentru toate pregatita o istorioara.

Anul acesta se implinesc 40 de ani de cand Ada Kaleh-ul a fost sacrificat pe altarul progresului. A ramas amintirea tigaretelor fine, a rahatului, a parfumului, a licorilor si a cafelei facute la nisip. Au ramas ilustrate cu vechile fotificatii austriece de secol XVIII, model Vauban, cu ziduri groase de 10 metri, pe care nici macar dinamita nu le-a putut dizloca, vederi cu moscheea ce adapostea cel mai mare covor din lume.

Povestile si legendele locului s-au pierdut pentru totdeauna odata cu insula, pentru ca nu a mai avut cine sa le spuna mai departe. Locuitorii, majoritatea musulmani, s-au risipit care incotro si cum aceste intamplari tineau de o alta cultura, am preferat sa le uitam.

Una dintre ele este cea a lui Mischin Baba, prinţul-cersetor cu însuşiri paranormale. Ni s-a pastrat relatarea lui G. Lungulescu din  ziarul „Universul” din data de 13.august 1932 despre minunile ultimului prinţ Samanid din vechea dinastie de Uzbec. Acesta renuntase la tron in 1786 in urma unui vis e care il avusese si a ales sa plece din Buhara,  pe insula de pe Dunare, socotita sfanta.

Prinţul Mischin Baba, considerat si patronul ocrotitor al insulei, era foarte credincios şi învăţat, predicand pentru bunatate si toleranta. Ducea un trai modest sub zidurile masive, in tunelurile, firidele si grotele fortaretei. In aceste “kemerfuri” traiau saracii insulei. Imbracat in haine saracacioase putea fi lesne confundat cu un cersetor, de aici si porecla de printul-cersetor.

Legenda spune ca avea puteri tamaduitoare, faima sa trecand cu mult hotarele insulei. Renumele sau a sporit si  mai mult atunci cand l-a vindecat pe fiul caimacamului Moldovei, Osman Bey, care era bolnav de nervi.

O alta legenda vorbea despre cum a umplut butoaielor goale cu vin dintr-o cârciuma, printr-o simplă atingere sau chiar despre transformarea apei in vin, aidoma ca-n Biblie.

A murit la vârsta de 95 de ani, mormantul sau aflat langa debarcader devenind loc de pelerinaj pentru credinciosii musulmani. Pe piatra sa funerara se putea citi epitaful scris in limba araba: “Dumnezeu viu si etern. Fii bun! Band mi se apropie sfarsitul odata cu puterea bauturii. Ma culc ametit in mormant pana-n ziua de apoi. In framantarea invierii sa stau o clipa in nesimtire. Sa nu se tina seama nici de idee, nici de frica suferintei. Mischin Baba din Buchara, mort in anul emigrarii unamiedouasutesaptezeci. Sufletul lui calator sa se veseleasca. 1270 (1851) data mortii, 1320 (1901) anul ridicarii epitafului”.

Cu prilejul lucrarilor la constructia hidrocentralei de la Portile de Fier, autoritatile au luat in calcul salvarea a ceea ce se putea din Ada Kaleh si refacerea sa pe ostrovul Simian. Mormantul lui Mischin Baba a fost si el stramutat alaturi de alte constructii, insa atmosfera Ada Kaleh-ului nu va putea fi niciodata reinviata.

© Copyright Hetel.ro 2011.

de Voicu Hetel

 

Related Post