Greul abia incepe

Greul abia incepe – o cronica teatrala despre Prostii sub clar de luna de Teodor Mazilu spectacolul de inaugurare al Teatrului Urmuz

articol semnat de Victor Parhon si preluat din revista Scena (februarie 2000)

In urma cu vreo douazeci si ceva de ani, intr-o discutie particulara cu Dinu Sararu, nu mai stiu despre ce, si nici nu mai conteaza, m-a luat gura pe dinainte si am zis ca romania e tara tuturor posibilitatilor. Mai harsit de viata, stiind despre ea mult mai multe decat mine la vremea aceea, replica lui a fost prompta, dura si cu un naduf pe care nu l-am uitat nici pana azi: “Nu, ba, aia-i America! Romania e tara in care se poate orice!” Am avut prilejul sa-mi aduc aminte de replica lui si sa-i dau dreptate, de nenumarate ori, si inainte, si dupa ’89!

Marginindu-ne doar la viata noastra teatrala, n-avem si azi destule exemple ca “Romania e tara in care se poate orice”? Iata intr-o perioada de prelungita austeritate financiara, cand actorii au salarii de mizerie si multe teatre stau sa se inchida, nu e surprinzator ca au aparut si continua sa apara noi teatre profesioniste, la Targu Jiu, la Focsani, la Buzau si acum si la Tulcea? (Subiectul de o inconfundabila savoare balcanica, e prea “generos” pentru a fi epuizat intr-o cronica, meritind in schimb sa faca obiectul unei serioase anchete in revista “Scena”.) Ce poti sa zici la nasterea unui nou teatru? Nu poti decat sa te bucuri (oricat de sceptic sau de rezervat ai fi), sa admiri entuziasmul si grauntele de frumoasa nebunie al principalului “vinovat”, in cazul de fata directorul Stefan Coman – se pare, un foarte bun organizator. Drept care i-am urat si eu, pe langa toate celelalte, sa-i ajute Dumnezeu sa poata realiza macar pe sfert din cat a reusit in urma cu ani un alt Coman, creatorul si directorul Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, Ion Coman, de care foarte putina lume isi mai aduce aminte, dar care a insemnat foarte mult pentru teatrul romanesc.

Conditiile de pionierat sunt asemanatoare, cu precizarea ca Teatrul “Urmuz” din Tulcea nu are un sediu si o sala de spectacol proprii, functionind ca sectie a Centrului Artistic Judetean Tulcea (Piatra Neamt-ul incepuse ca sectie a Teatrului de Stat din Bacau). Se spera in atribuirea unei sali de cinematograf, in obtinerea unui minim fond de locuinte, in aprobarea unei organigrame mai generoase, care sa depaseasca numarul celor opt actori angajati in prezent. Pana atunci, insa, s-a trecut la treaba, sub conducerea lui Ion Dore, proaspat absolvent al Facultatii de Regie de la Targu Mures, dar cu o experienta de peste douazeci de ani in teatrul de amatori tulcean si care s-a incumetat sa puna in scena, pentru inaugurarea noului teatru, petrecuta la 10 decembrie 1999, Prostii sub clar de luna de Teodor Mazilu.

Spectacolul e modest, dar bine intentionat, chiar daca transpunerea scenica a intentiilor regizorale nu are de multe ori claritatea necesara. Unele tablouri (carciuma), ca si unele personaje devenite simboluri justitiare (Vasilica), nu pot fi “localizate”, respectiv intelese, decat de cei care cunosc textul. Dar nici textul propriu-zis nu se-ntelege intotdeauna, Gogu fiind jucat de Valentin Ghibaltovschi prea “pi moldovineste”, fara o minima supraveghere a dictiunii si a accentului. In mai mica masura, de acelasi pacat sufera si interpretarea data lui Emilian de Vitalie Ursu. Reuseste sa depaseasca dificultatile de limba Rodica Bistriceanu, in Clementina, fara a avea insa expresivitatea necesara rolului. Ortansa e interpretata de Veronica Gheorghe, fiind bine distribuita regizoral, dar lasata sa supraliciteze totul pe acelasi ton si cu acelasi zambet continuu, monoton si monocord. Mai interesant dar in alta cheie, e tratat cuplul parintilor, Mama fiind interpretata de Catalina Cristea, iar Tatal, de Voicu Hetel, tineri actori ce stiu sa se “complaca”, simtindu-se foarte bine, in roluri de compozitie. Dar cine stie cat o fi de usor sa duci spectacolul pana la capat in tarait de telefoane mobile si zgomot de usi trantite tot timpul, marturisind “respectul’ publicului tulcean (si inca a celui de la premiera spectacolului si deschiderea teatrului!) pentru actul artistic, pentru teatrul profesionist, pe care si l-a dorit, de altfel, de ani de zile! Dar dupa euforia premierei? Greul abia incepe!

Related Post

EpilogEpilog

Spectacolul “Epilog” de Stefan Caraman este montat pentru prima data la Teatrul National Radiofonic in regia lui Gavril Pinte in anul 1999. La Teatrul Urmuz, este pus in scena in