Anecdote – Un Sherlock Holmes american

Despre sir Arthur Conan Doyle, creatorul celebrului personaj Sherlock Holmes, circulă următoarea anecdota. Se spune că acesta trebuia să susţină într-o zi o conferinţă la Boston în Statele Unite. La gară s-a suit într-o birjă pentru a ajunge la hotelul unde era cazat. Ajuns la destinaţie tocmai se pregătea să plătească, când birjarul îi spuse:

-Domnule Doyle, aş renunţă cu plăcere la plata cursei dacă mi-aţi da două bilete la conferinţa dumneavoastră.

-Va dau bilete gratuite pentru întreaga familie, dacă-mi spuneţi cum m-aţi recunoscut, răspunse romancierul.

-Foarte simplu, răspunse birjarul, ştiam că aţi ţinut ieri o conferinţă la Chicago, iar pe pantofii dumneavoastră sunt urme de noroi cum numai la Chicago poţi găsi! În afară de aceasta aveţi o tunsoare tipic englezească, iar haina dvs. e mototolită, de unde se deduce că reporterii v-au cam “înghesuit”!

-Excelent! Poftim patru bilete pentru conferinţă şi banii care-i datorez pentru cursă, ai o capacitate combinatorie într-adevăr excepţională!

Măgulit, birjarul băgă în buzunar banii şi biletele, iar în momentul în care Doyle dădea să intre pe uşa hotelului, îi strigă:

-Mai e ceva domnule Doyle!…

Scriitorul se opri din mers.

– … pe geamantan este scris numele dumneavoastră…

***

Conan Doyle, pe lângă faptul că a fost unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai vremii sale era şi un medic renumit. Se povesteşte că după o consultaţie punând pacientei sale diagnosticul de maladie venerică, aceasta spuse:
-Tare aş vrea să ştiu, cine m-a îmbolnăvit?
-O doamna mea, răspunse Doyle, eu sunt doar medic; nu-mi cereţi acum să fac şi pe Sherlock Holmes.

Related Post

Umorul grecilorUmorul grecilor

Anecdote din Grecia antică În timpul războaielor dintre greci şi persani, un conducător al invadatorilor îi trimise lui Lysandru şi lacedemonienilor săi următorul mesaj: “Dacă ajung pe pământul grecesc, voi