Hemingway şi-a construit încă din timpul vieţii un adevărat mit. Era asemenea vedetelor de cinema, înconjurat de presă şi mereu în lumina reflectoarelor, un adevărat răsfăţat de publicul larg. Şi tot ca marile staruri hollywoodiene juca numeroase roluri: când pe cel de chefliu, pe cel de idol al femeilor, de mare vânător şi pescar ori pe acela al excentricului mare iubitor de coride. Era normal că toată această intensă viaţa mondenă să genereze o seamă de anecdote cu şi despre Hemingway din care am adunat la un loc câteva.
Hemingway se afla odată pe platourile de filmare de la Hollywood într-un decor tipic filmelor western. Tocmai îşi sorbea liniştit băutura când nu se ştie din ce motiv s-a iscat o bătaie ca-n filme. Zboară veselă, se rup scaune, picioare, se sparg geamuri, capete, pe scurt scapă cine poate. Situaţia se calmează odată cu apariţia forţelor de ordine. În tot acest timp, Hemingway a rămas la locul sau ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Intrigat, şeriful se apropie de el şi exclamă:
-Sunteţi foarte calm, domnule!
-Oh pe mine nu mă paşte nici un pericol, spuse scriitorul. Eu le datorez bani tuturor celor de aici.
***
Heminway fiind intervievat odată de o importantă revistă americane în legătură cu conciziunea operelor sale a răspuns:
-E foarte simplu: scriu în picioare, ba chiar mai mult, stau într-un singur picior. Într-o asemenea poziţie, obseala şi efortul îmi cer să fiu scurt. Când este vorba însă să corectez ce-am aşternut pe hârtie, atunci mă aşez comod pe scaun. Această poziţie plăcută îmi permite să suprim cu seriozitate tot ce e de prisos.
***
Cu ocazia unui alt interviu, reporterul dorind să-i flateze orgoliul lui Hemingway, l-a întrebat dacă ştie despre el că este considerat deja un clasic în viaţa. Scriitorul a replicat însă scurt:
-Clasicul este un scriitor despre care toată lumea vorbeşte, dar pe care nimeni nu îl mai citeşte.
***
Se povesteşte că decesul scriitorului a fost anunţat în mod eronat de o publicaţie. Replica lui Hemingway a fost pe măsură, acesta trimiţând la redacţia ziarului cu pricina următoarea scrisoare: “Citind în ziarul dumneavoastră că am decedat şi ştiind că de obicei dumneavoastră sunteţi foarte bine informaţi, vă rog ca din acest moment să anulaţi abonamentul pe cinci ani pe care mi-l făcusem la publicaţia dumneavoastră şi să-mi returnaţi banii…”
***
O revistă americană cunoscând pasiunea lui Hemingway pentru vânătoare l-a invitat pe acesta să le împărtăşească cititoarelor câteva din reţetele sale preferate cu vânat. Scriitorul a trimis publicaţiei următorul text: “Prinzi leul, îl jupoi… Restul se înţelege de la sine”.
***
Intorcandu-se acasă după un safari în Africa, Ernest Hemingway s-a apucat să le istorisească prietenilor, întâmplările prin care trecuse. Printre altele, el povesti cum într-o zi a ajuns într-un teritoriu aflat în stăpânirea unor triburi de canibali.
-Şi nu v-a fost frică? a întrebat cineva.
-O, ba da, a răspuns scriitorul. Acolo eşti tot timpul cu un picior în lista de bucate…
***
Ernest Hemingway , pe când avea odată oaspeți la masă, le spuse acestora cât de mult se bucură, ori de câte ori are musafiri.
-Mie nu îmi place să am musafiri la masă, spuse unul dintre oaspeți. În fond, de ce îți plac ție musafirii?
-Pentru că atunci când luăm masa, soția mea ne servește din serviciul de porțelan de Limoges și după ce terminăm de mâncat, ea le adună singură pe toate, iar pe mine nu mă lasă să o ajut sau să spăl vasele, așa cum fac când nu ne vizitează nimeni.
