Trei staruri ratate si unul reusit

articol de Petre Tincoca preluat din cotidianul tulcean “Acum” din 5 aprilie 2000

(interviuri cu Doru Mares, Gabriela Riegler si Valentin Potrivitu la avanpremiera spectacolului “A dousprezecea noapte” de William Shakespeare.

Trei staruri ratate si unul reusit

“Ce tara e aceasta?”

Multa lume, persoane publice, oameni ai teatrului, liceeni cat cuprinde, toti au tinut, inca de la avanpremiera, sa vada ce au reusit sa faca regizorul si actorul Valentin Potrivitu impreuna cu trupa sa. Anuntat cu surle si trambite, spectacolul a fost unul “en fanfare”. O dovedesc minutele intregi de ovatii, la sfarsitul evenimentului, emotia generala, bucuria insasi a actorilor. Printre multe buchete de flori am reusit sa ajungem in culise. N-a fost chip sa intram intrucat o parte a Corului Seminariului Teologic, parte a distributiei, consfintea, prin “Multi ani traiasca!”, triumful reprezentatiei. “Ce tara e aceasta?” este replica din debutul piesei, iar dupa terminarea spectacolului am zis si noi, dupa marele Will, ca nu este nimic putred in Tulcea. Dimpotriva.

“Cel mai mare eveniment teatral din Tulcea ultimilor 20 de ani”

Am fost norocosi, domnul Doru Mares oferindu-ne, cu aceeasi amabilitate, opiniile domniei-sale referitoare la piesa pusa in scena.

Rep.: Domnule Mares, cateva consideratii “la cald”.

D.M.: Valentin Potrivitu este un actor mare si tanar. Pe langa faptul ca-si cunoaste bine meseria, si-a antrenat, precum actorii buni, talentul. Aceasta este o sansa pentru Tulcea.

Rep.: Punerea in scena a comediei constituie debutul regizoral al domnului Potrivitu.

D.M.: Asa este. Regia piesei se distinge prin cateva marci: au fost putini bani, dar la modul apreciativ, mi-a placut “incropeala” decorului. Apoi am retinut impartirea scenei in doua planuri. Primul sector al zonei serioase este, de fapt, scena in scena, in timp ce avanscena este spatiul umorului.

Rep.: Cine v-a impresionat din distributie?

D.M.: Toti, insa jocul actorilor Marius Tudor (Sir Toby), Voicu Hetel (Sir Andrew), Catalina Cristea (Mary) si, desigur, Valentin Potrivitu (Bufonul Feste) m-a impresionat. Binevenit si surprinzator in acelasi timp este si Corul Seminariului Teologic, atat in deschiderea spectacolului, cat si pe parcursul lui. In alta ordine de idei, cred ca sunt trei conditii care conduc la acest succes: momentul ales, cel mai important in ultimii 20 de ani, intentiile si profesionalismul trupei, precum si autorul textului, William Shakespeare. … Este bine ca-n Tulcea sa se produca mai multe companii de teatru, intrucat invatamintele reciproce sunt folositoare tuturor.

I-am mai multumit odata domnului Doru Mares, dupa care ne-am indreptat spre domnisoara Gabriela Riegler, jurnalist la “2000+” si critic de teatru la revista lunara “Tomis”, tiparituri constantene.

Rep.: Cum apreciati avanpremiera?

Gabriela Magirescu Riegler: Am asistat si la examenul de licenta al lui Valentin Potrivitu, examen constituit din aceeasi comedie shakespeariana. Fata de acela, montarea de astazi este si mai vie, si mai inventiva. Este un spectacol vesel plin de giumbuslucuri in timpul caruia, sala – cel mai bun diapazon – a hohotit neincetat. In consecinta, asumarea regiei de catre domnul Potrivitu este un mare plus al reprezentatiei.

Rep.: Spuneti-ne ceva, va rugam, despre structurarea piesei.

G.M.R.: Actele sunt bine portionate in economia reprezentatiei: doua in prima parte, trei dupa pauza. Cu toate acestea, partea secunda are o mica “burta”, o scapare de ritm. Reusita montarii este data de exercitiul regiei si de jocul actorilor.

Rep.: Va multumim.

Omul Potrivitu la locul Potrivitu

Nu puteam incheia fara sa discutam cu cel fara de care nu am fi avut subiectul de astazi: domnul Valentin Potrivitu.

Rep.: Care a fost cel mai emotionant moment al spectacolului?

Valentin Potrivitu: Prima replica, de buna seama. Cred foarte mult in acest spectacol. Dupa avanpremiera, actorii s-au speriat putin, insa aceasta nu face decat sa-i motiveze pentru premiera. Lor vreau sa le multumesc, si ei sunt Daniel Iancu, Nelu Durbala, Marius Tudor, Voicu Hetel, Nelu Serghei, Cristina Nicu, Dana Dumitrescu, Catalina Cristea si Valeria Cristia. Pentru increderea fara limite in ideea mea, le multumesc directoarei Casei de Cultura a Sindicatelor, doamnei Lavinia Branzoi, lui Stefan Caraman, pictorului Vasile Dragusanu, Mariannei Bruncher si tuturor celor implicati.

“Vin din a XII-a noapte. Intra in a XII-a zi.”

Aceste cuvinte scrise de dramaturgul Stefan Caraman se gasesc in programul de sala al spectacolului. Noi venim de la seara avanpremierei si vom participa in curand la ziua premierei. Casa de Cultura a Sindicatelor si Compania de Teatru “Exil” anunta acest eveniment pentru sambata, 8 aprilie a.c., ora 18.30, la Casa de Cultura. Spectacolul incepe cu lumina stinsa. Apoi, lumina se face.

Related Post