Pentru Eugen Ionescu, avangarda, in fapt, expresia cea mai radicala a modernismului romanesc este in opozitie fata de sistemul actual, o ruptura fata de traditionalism, o reactie impotriva realismului. In ea se regaseste domeniul libertatii creatoare, pentru ca avangarda devine sinonima cu libertatea. Avangarda, asa cum apare ea definita de Eugen Ionescu, ar fi un fenomen artistic si cultural precursor, ceea ce corespunde chiar sensului literal al cuvantului si nu poate fi recunoscuta decat mai tarziu, cand autorii primului val, vor fii urmati si de altii realizand un stil cultural ce se va impune in epoca. Teatrul de avangarda, sau teatrul nou, cum mai este numit, prin exigenta si dificultatea sa, nu poate fi agreat decat de o minoritate, pentru ca nimic din ceea ce este nou in arta nu s-a bucurat instantaneu de popularitate. Este nevoie de timp, ca publicul larg, sa accepte o deviatie de la formele traditionale.
In acest caz se face simtita nevoia unei educari a spectatorului, lucru pe care Ionescu il face in volumul sau de eseuri “Note si contranote”. “Teatrul asa-zis popular este cu mult mai nepopular in realitate.”, noteaza dramaturgul. “Este un teatru impus in mod orgolios, de sus in jos, de catre o aristocratie conducatoare, de o categorie de initiati care stiu dinainte, ori cred ca stiu, de ce are poporul nevoie si ii impun chiar sa nu aiba nevoie de altceva decat de ceea ce vor ei sa aiba nevoie si sa nu gandeasca decat ceea ce gandesc ei.
Intr-un discurs al sau despre avangarda, sustinut la Helsinki, dramaturgul ofera si o descriere a caracteristicilor teatrului nou. “Opera de arta libera este, in mod paradoxal, prin caracterul ei individualist, dincolo de aparenta ei indrazneata, singura care tasneste din inima oamenilor, prin inima unui om; ea e singura care exprima cu adevarat poporul”.
Nevoia de a crea acest nou limbaj de comunicare este explicata prin faptul ca in teatru se face simtita nevoia unui suflu nou de libertate. “Cu toate ca teatrul poate fi locul celei mai mari libertati, al celei mai nebunesti imaginatii, el a devenit locul constrangerii celei mai mari, a unui sistem de conventii, numit realist sau nu, intepenit”, afirma Eugen Ionescu. In acceptiunea sa, teatrul actual este inchistat in dogme, are trasate bariere invizibile, ce nu-i permit o desfasurare larga. Prizonier al tabuurilor, conventiilor si fixatiilor traditionale, teatrul traditional este privat de libertatea de gandire. Optimismul si speranta sunt obligatorii mascindu-se, de multe ori, fondul problemei.
Teatrul nou aduce insa pe scena umorul pur in starea sa bruta, neslefuita. Acest umor este de fapt libertatea, liberatea de a aduce in fata spectatorilor “o broasca testoasa pe care o transformam in cal de curse, pe care il preschimb intr-o palarie, intr-un cantec, intr-un soldat in platosa, in apa de izvor”. Teatrul de avangarda actual este in esenta acela in care se indrazneste tot, in care imaginatia nu are limite sau restrictii.
Eugen Ionescu ramane un avangardist, un inventator al unei noi modalitati de exprimare teatrala, un creator de “teatru nou”, pana in momentul in care un alt dramaturg va da nastere unui nou limbaj teatral ce se va impune prin calitate si originalitate. Avangarda, asa cum o percepe Ionescu este, pana la urma, un teatru care pregateste venirea unui alt teatru, pentru ca arta se afla intr-o permanenta evolutie si transformare.
Bibliografie
Eugen Ionescu, Note si contranote, Humanitas, 1992
de Voicu Hetel
