Scriitori romani, eroi in primul razboi mondial

In preajma primului razboi mondial, Romania era un stat aflat in plina dezvoltare. In 1877 isi castigase independenta pe campul de lupta, fapt recunoscut in conferintele de pace si de Marile Puteri. In 1881 prestigiul sau crescuse, odata ce i se recunoscuse si titulatura de regat, iar principele Carol devenise astfel rege. Din razboaiele balcanice Romania iesise si mai intarita odata cu preluarea Cadrilaterului. In fata pericolului reprezentat de Rusia aflata mereu in cautarea unui pretext pentru a-si intinde influenta inspre stramtori, Romania reusise gratie domnitorului sau de neam german, sa-si intareasca relatiile cu Puterile Centrale, Germania si Austro-Ungaria, printr-un tratat ce o punea la adapost in cazul unei agresiuni. Cu toate acestea, opinia publica din tara era mai apropiata unei intelegeri cu celalalt bloc politic european: Antanta. Puterile Antantei erau formate din Anglia, Franta si Rusia, iar din punct de vedere afectiv Romania se simtea mult mai atasata de Franta care ne sprijinise in repetate randuri si avea sa o faca si in continuare. Toate aceste framantari ale celor doua curente potrivnice de pe scena noastra politica nu aveau cum sa nu se reflecte in presa si in scrierile unor nationalisti precum Vasile Lucaci, Nicolae Iorga ori Octavian Goga.

Dupa ce in primii doi ani de conflict Romania reusise sa stea deoparte, in ciuda faptului ca fusese curtata insistent de ambele tabere, pana la urma a trebuit sa intre si ea in hora. Razboiul avea insa sa schimbe mult modul de a recepta realitatea al unei intregi generatii de scriitori. Imaginile atacurilor eroice, ale vitejilor care cucereau redute ramase in constiinta romanilor dupa 1877, aveau sa dispara in curand. Multi tineri scriitori au fost chemati la arme in 1916, odata cu intrarea noastra in razboi. Unii au participat ca simpli soldati, altii a fost ofiteri. Multi s-au intors acasa raniti, traumatizati de ceea ce vazusera si traisera. Multe din aceste traume aveau sa se materializeze, mai tarziu, in opera lor literara. Pe altii razboiul i-a afectat in mod indirect cum este cazul lui Liviu Rebreanu.

 

Scriitori romani pe frontul din Dobrogea

 

Dumitru Panaitescu Perpessicius (21 oct. 1891 – 29 mart. 1971)

Este grav ranit la bratul drept pe care nu-l va mai putea folosi niciodata la intreaga capacitate.

Perpessicius

 

Brailean de origine, Dumitru Panaitescu devenit faimos in literatura romana sub pseudonimul Perpessicius, era sublocotenent in Regimentul 38 infanterie din Braila in 1916. Terminase scoala de ofiteri de rezerva din Dealul Spirei, era licentiat in filologie romana si romanica la Universitatea Bucuresti, nu implinise nici 25 de ani, dar publicase deja versuri si proza in diferite reviste. La inceputul razboiului, Perpessicius este trimis impreuna cu regimentul sau pe frontul din sud, in Dobrogea. Contraofensiva bulgaro-germana avea sa zdrobeasca curand elanul armatei romane. Participand efectiv la lupte, in ziua de 13 octombrie 1916, Perpessicius este ranit grav la mana dreapta in inclestarea de la dealul Muratan. Starea sa devine tot mai grava, marele critic literar de mai tarziu este transportat din spital in spital pe masura ce frontul cedeaza. Ajuns in spitalul din Botosani, Perpessicius are marele noroc sa-l intalneasca pe medicul francez Dufreche. Acesta reuseste sa-i scape bratul de la amputare prin rezectia cotului. Va trebui, insa, ca de atunci inainte sa scrie doar cu mana stanga, de aici si caligrafia sa oarecum ciudata din manuscrisele sale, cu literele aplecate spre stanga. Influenta razboiului se face simtita cel mai puternic in volumul de lirica de razboi intitulat “Scut si targa”. Poeziile sunt strabatute de melancolie cu rezonante grave excluzand autocompatimirea. Tragismul razboiului nu este infatisat in mod patetic, ci cu discretie. Perpessicius va mai scrie si pamflete, articole, toate semnate sub impresia directa a razboiului. Tonul este de multe ori plin de amaraciunea unui tanar cu idealurile si trupul mutilate.

 

George Toparceanu (20 martie 1886, Bucureşti – 7 mai 1937, Iaşi)

Cade prizonier in mainile bulgarilor si isi petrece tot razboiul intr-un lagar.

George Toparceanu

 

Pe Toparceanu toata lumea si-l aminteste pentru parodiile sale originale, pentru baladele vesele si triste pe care le invata copiii la scoala si mai putin pentru literatura de razboi inspirata de evenimentele la care a luat parte. In august 1916 cand Romania a intrat in lupta, poetul se afla la Iasi unde urma studiile facultatii de filosofie. Este incorporat si trimis tot pe frontul de sud din Dobrogea. Pentru armata romana dispersata pe doua fronturi urmeaza dezastrul. In sud, prima lovitura pe care o primim vine la sud de Dunare, in Cadrilater, la Turtucaia. In retragerea care a urmat, George Toparceanu este luat prizonier urmand sa-si petreaca urmatorii doi ani in captivitate. La terminarea razboiului va aparea la Bucuresti in 1918 “Amintiri din luptele de la Turtucaia. In 1920 la Iasi apareau  “În ghiara lor… Amintiri din Bulgaria si schițe usoare” si la Bucuresti in 1936 “Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate”.

 

Octavian Goga (1 aprilie 1881- 7 mai 1938)

Scapa cu viata la Tutucaia unde fratele sau este grav ranit.

 

Octavian Goga

In anii neutralitatii, Goga era deja un nume mare in publicistica romaneasca. Militand activ pentru Marea Unire, poetul patimirii noastre cum avea sa fie supranumit devenise un adevarat tribun al Ardealului. Articolele sale, astazi aproape uitate, sunt raspandite in numeroase publicatii si reviste ale timpului, facand din el un viteaz ostas cu condeiul in lupta. Pe Goga, momentul intrarii Romaniei in razboi l-a facut sa uite de scris si sa ceara inrolarea pe front ca simplu soldat. Impreuna cu fratele sau Eugen, Octavian Goga este repartizat in regimentul 80 infanterie. Evident ca poetul visa sa lupte pe frontul din Transilvania, insa ministrul de razboi, Vintila Bratianu, care nu ii impartasea vederile politice, s-a gandit sa-i faca o bucurie. Dupa ce l-a jignit pe Goga, si-a batut joc de el trimitandu-l pe frontul de sud. Asa se face ca Octavian si Eugen Goga se trezesc luptand in Dobrogea. Urmeaza episodul Turtucaia, unde fratele poetului trece pe langa moarte fiind grav ranit. Va ramane infirm pe viata, iar Goga nu-l va ierta niciodata pe viitorul sef al liberalilor. Se pare ca pana la urma, cei din fruntea tarii au priceput importanta lui Goga si l-au scos din focul luptelor. I.G. Duca l-a insarcinat sa se ocupe de scoaterea unei gazete pentru ostasi. Asa apare “Gazeta ostasilor” unde alaturi de Goga vor semna Iorga, Sadoveanu, Onisifor Ghibu, Agarbiceanu, Minulescu s.a.

Curand Goga avea sa-si manifeste din nou dorinta de a pleca pe front. Interventia prompta si chibzuita a generalului Constantin Prezan a fost hotaratoare: “Am facut o socoteala simpla – spunea generalul – transformat in efect militar, efectul moral al catora randuri scrise de dumneata echivaleaza cel putin cu doua divizii. Nu sunt dispus sa distrug doua divizii ca sa-ti fiu dumitale pe plac. Deci vei ramane la dispozitia noastra. Daca nu de voie va fi de nevoie. Caci am sa dau ordin ca soldatul Goga sa fie adus la Cartier.[1] 

 

Frontul din Transilvania si romanul romanesc

 

Camil Petrescu (22 aprilie 1894 – 14 mai 1957)

In august 1917 a fost declarat mort.

Camil Petrescu

 

Este cunoscut, in general, faptul ca romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” unul dintre cele mai reusite din perioada interbelica s-a nascut ca urmare experientelor traite de scriitor in timpul razboiului. Cateva lucruri interesante din aceasta perioada legate de scriitor sunt insa mai putin stiute. Astfel, incepul razboiului il surprinde ca student la Facultatea de litere si filosofie. Pe front cere sa plece voluntar, asemeni lui Goga, dar la proba de recrutare este respins din cauza constitutiei firave. Insista sa intre voluntar la artilerie, dar initial i se refuza cererea pentru ca nu dispune de suma necesara garantiei pentru cal si echipamentul militar. In august 1916, il intalnim totusi pe Camil Petrescu in regimentul 6 infanterie Mihai Viteazul. Aici figureaza cu gradul de plutonier, dupa ce terminase o scoala militara de subofiteri. Experienta luptelor avea sa fie si pentru el, una destul de dura. In timpul ofensivei germano-austro-ungare, care ne-a respins din Transilvania, Camil Petrescu este grav ranit si ulterior, luat prizonier. Pana la sfarsitul razboiului va fi internat in lagarul de la Sopronyek.

Multa vreme, in tara, avea sa se creada ca a murit. Vestea se raspandeste dupa ce un prieten al scriitorului, Octavian Parna ii scrie unui alt amic comun: “… draga Gelule, si ce parere de rau incerc c-a trebuit ca in aceasta scrisoare banala sa-ti vorbesc de unul din cei mai buni, daca nu cel mai bun prieten, in orice caz sufletul cel mai frumos, mai deschis si mai entuziast, prietenul tau care nu mai este de mult printre noi: Camil Petrescu. S-a stins intr-o noapte intunecoasa, in focul ucigator al tunurilor si focurilor de mitraliera. A cazut brav ca intotdeauna, pe cand mergea la contraatacul cel mai furios in contra vijeliei celei mai inversunate, a cazut sub poalele muntelui Cosna care a cazut apoi, dupa moartea lui, in mainile nemtilor”.[2]

Ordinul nr. 560 din 1 august 1917, extras din registrul Regimentului 6 infanterie, prevedea stergerea din evidente a 13 ofiteri cazuti in luptele din perioada 26-30 iulie 1917. Intre acestia se afla si Camil Petrescu.

Scriitorul era insa cat se poate de viu, insa nu avea sa fie eliberat decat la 10 aprilie 1918.

 

Liviu Rebreanu (27 noiembrie 1885 – 1 septembrie 1944)

Apostol Bologa, eroul principal al romanului “Padurea spanzuratilor” era Emil Rebreanu, fratele scriitorului.

Emil Rebreanu

 

Dupa intrarea Romaniei in razboi Rebreanu a facut cerere, asemeni lui Goga, ardelean ca si el, sa fie trimis pe front. Avea experienta militara activand pana in 1910 ca ofiter intr-un regiment de honvezi din armata autro-ungara. Cererea i-a fost insa refuzata. Cu toate acestea, Rebreanu a trait si el drama razboiului.

Cel mai cumoscut roman de razboi interbelic de la noi ramane, cu siguranta, “Padurea spanzuratilor”. Ecranizarea sa s-a bucurat de un mare succes atat in tara cat si in strainatate fiind unul dintre putinele noastre filme aparute in perioada comunista, dar premiate dincolo de “Cortina de fier”. Subiectul este cunoscut. Un ofiter din armata austro-ungara, de origine roman transilvanean decide dupa indelungate framantari sa nu mai lupte impotriva fratilor sai si sa treaca la inamic. Este prins si cu toate ca i se ofera posibilitatea de a minti spunand ca s-a ratacit, acesta decide sa spuna adevarul si sa fie spanzurat.

George Calinescu vedea in eroul principal al romanului, Apostol Bologa chiar pe Liviu Rebreanu, adica ardeleanul la rascruce de dinainte de razboi. Incertitudinea lui Bologa e si a lui Herdelea si a lui Titus, arata el.

Adevarul este insa ca Apostol Bologa, ofiterul din armata austro-ungara, a fost in realitate fratele scriitorului, Emil Rebreanu. Acesta a fost spanzurat la Ghimes in 14 mai 1917. Pe valea Trotusului, la confluenta cu Paraul Santului, intre Ghimes si Palanca se afla un monument inaltat dupa primul razboi mondial, cu o semnificativa inscriptie pe soclu: Aici odihneste Apostol Bologa – Emil Rebreanu, eroul romanului Padurea spanzuratilor de Liviu Rebreanu.

 

de Voicu Hetel


[1]Capitan Ioan Vlad “Octavian Goga – O flacara vie in zilele Marasestilor” in Almanahul ostirii 1982, p.56

[2]Al Rosetti, Liviu Calin in prefata la Camil Petrescu “Opere. Versuri” vol.1, Editura pentru Literatura, Bucuresti 1968

Related Post

Cetatea OrheiCetatea Orhei

Cetatea Orhei situată astăzi pe teritoriul Republicii Moldova se află la aproximativ 15 km est de oraşul Orhei. Ea apare pentru prima dată în documente în data de 1 aprilie