Ascensiunea militara a Imperiului Otoman in Europa in secolul al XIV-lea (I)

Scurt istoric

In jurul anului 1300 otomanii sunt doar o populatie razboinica, seminomada, venita din stepele Asiei. Sub conducerea lui Osman I (1299-1326),  fondatorul dinastiei Osmanli se contureaza, in baza cuceririlor facute, un mic stat ale carui dimensiuni si importanta vor creste de la un an la altul.

Orkhân Gazi

El a avut şase fii, dintre acestia fiind ales succesorul său Orkhân Gazi (1326-1359),  cel care va scoate statul otoman din anonimat. Pe fondul crizei din Imperiul Bizantin, al luptelor nesfarsite pentru putere, profitand de tendintele centrifuge ale diferitelor provincii imperiale si de vidul de putere creat, puterea lui Orkhân va creste. El ajunge chiar sa arbitreze conflictul dintre  Ioan VI Cantacuzino care asigura regenta la tronul bizantin si mostenitorul de drept Ioan al V-lea Paleolog. În cursul iernii 1344-1345, Orkhân îl ajută pe Ioan Cantacuzino să cucerească oraşele situate pe malul Mării Negre, cu excepţia oraşului Sozopolis. Ioan Cantacuzino spera sa-si cimenteze noua alianta oferind turcului mana fiicei sale, Teodora, in iunie 1346. Asa incepe aventura otomanilor in Europa, mai intai ca aliati ai lui Cantacuzino apoi ca si colonizatori si cuceritori. Orkhân va uita curand de problemele socrului sau luptand impotriva aliatilor acestuia, atunci cand interesele sale o cereau. In 13 februarie 1352 în batalia din apele Bosforului, dintre venetieni si genovezi, turcii îi susţin pe genovezi, trimiţîndu-le nouă corăbii, cu toate ca venetienii il sprijineau pe Ioan Cantacuzino. Conflictul dintre paleologi si cantacuzini le serveste de minune osmanlailor care incepand cu a doua jumatate a secolului al XIV-lea ajung sa se stabileasca si in Tracia. Pasul decisiv al instalarii lor pe continent il fac in anul 1354 cand Ioan Cantacuzino, devenit co-imparat permite un raid otoman la Gallipoli . În noaptea de 1spre 2 martie, un cutremur distrusese partial fortificatiile orasului iar Sulleymân, cel mai capabil dintre fiii lui Orkhân, profita si cucereste cetatea. Prezenta otomana la Gallipoli va avea un rol cheie in destabilizarea Bizantului. Practic, prin stapanirea acestui punct de importanta strategica, ei vor obtine controlul asupra rutelor terestre ce legau Constantinopolul de toti potentialii sai aliati din peninsula Balcanica. Din Gallipoli, mai tarziu, pornesc raidurile turcilor in Tracia, impotriva bulgarilor si bizantinilor. In urmatorul deceniu partea de est a Traciei va intra sub stapanire otomana incepandu-se totodata si un important proces de colonizare.

Pe 4 decembrie 1355 Ioan Cantacuzino este nevoit să abdice si sa imbrace haina monahala. Ioan al V-lea Paleolog ocupase Constantinopol si pentru a-si asigura linistea din partea turcilor incheie cu acestia un tratat, in 1356, prin care recunoaste posesiunile acestora in Tracia. Ca sa-si consolideze relatia, Ioan al V-lea propune o alianţă matrimonială între un fiu al lui Orkhân şi una dintre fiicele lui.

 Murad I

Dupa moartea lui Orkhân în anul 1359 urmatorul conducator al turcilor devine Murad I Hudavendighiar (1359-1389), pentru ca Sulleymân murise, in mod stupid, in 1357, cazand de pe cal.

Prima mare victorie a lui Murad I in Europa are loc in batalia de la Marita din 26 septembrie 1371 O armata a sarbilor numarand cam 70.000 de oameni condusa de regele Vukašin Mrnjavčević si fratele sau despotul Uglješa a fost zdrobita de Şâhin Paşa, iar cei doi conducatori au pierit in lupta.

 

O prima infruntare intre Imperiul Otoman si Despotatul sarbilor condusi de Lazar Hrebeljanović are loc in decembrie 1381 (sau in vara lui 1380 dupa alte surse) in batalia de la Dubravnica. Inaintarea turcilor in Balcani este incetinita sarbii obtiand victoria.

In 1385 Sofia a fost cucerita, dar un an mai tarziu in 1386 (dupa alte surse 1387) despotul sarb Lazar Hrebeljanović i-a stopat din nou pe otomani dupa batalia de la  Pločnik. Sarbii reusisera sa obtina ajutor din partea lui Tvrtko I al Bosniei si chiar participarea directa a tarului bulgar Ivan Sisman. Despotatul Dobrogei aflat la acea vreme sub suzeranitate otomana refuza sa trimita osteni lui Murat care avea sa fie infrant si in aceasta batalie. Turcii au suferit pierderi serioase nereusind sa captureze nici orasul Niš, pe care il asediasera.

 

Batalia de la Campia Mierlei (sau Kosovo Polje)

In ziua de  15 iunie (28 iunie dupa calendarul nou) 1389 a avut loc batalia decisiva pentru Serbia. O coalitie a cnejilor sarbi condusa de cneazul Lazar a infruntat armata otomana a lui Murad I. Pe campul de lupta, la Kosovo Polje, a cazut insusi conducatorul armatei sarbe, cneazul Lazar. Sultanul a fost si el ucis. Chiar daca rezultatul luptei a ramas nedecis, pierderile uriase suferite de sarbi nu au mai putut fi inlocuite. In scurta vreme micile cnezate sarbesti au cazut sub stapanirea otomana, unul cate unul.

In ceea ce priveste moartea sultanului, avem mai multe relatari. Toate il dau autor pe nobilul sarb Miloš Obilić. Cronicile otomane si Dimitrie Cantemir, care se inspira din acestea, scriu ca Miloš Obilić se prefacuse mort si il ucide pe Murat I, în timp ce sultanul mergea pe câmpul de luptă după bătălie. O alta varianta din cronicile sarbesti spune că Miloš Obilić a ajuns în tabăra turcilor prefacandu-se ca a dezertat si l-a înjunghiat în stomac pe sultan pe cand ingenunchea ca sa-i jure credinta. Baiazid, poreclit Ildaram, adica Fulgerul (1389-1402), cel mai mare dintre fiii sai si care comanda aripa stanga a armatei, a preluat imediat comanda. Fratele sau Yakub Bey, care comnda cealalta aripa a fost imediat strangulat ca sa nu existe discutii cu privire la succesiune. In semn de razbunare a ordonat masacrarea tuturor prizonierilor sarbi.

Baiazid I

Moartea lui Murad I a dat putin peste cap planurile turcilor, Baiazid trebuind sa se intoarca in capitala pentru a fi proclamat noul sultan.

In 1391 turcii incep un lung asediu asupra Constantinopolului si poate ca Bizantul s-ar fi prabusit atunci, daca in 1401 Baiazid n-ar fi fost obligat sa raspunda unui alt pericol venit din stepele Asie: Tamerlan.

In tot acest interval turcii si-au consolidat cuceririle si au obtinut noi victorii in Europa rasariteana. Otomanii au cucerit apoi şi despotatele, Prilep (1395) şi Velbazhd (1372).

Intr-un loc neidentificat numit in cronici Rovine are loc la 10 octombrie 1394 prima confruntare directa dintre Imperiul Otoman si Tara Romaneasca. Se pare ca victoria a fost a valahilor dar in anul urmator in mai 1395, turcii au revenit reusind sa-l indeparteze pe Mircea cel Batran (1386-1418). In locul sau a fost pus un fiu al lui Dan al II-lea (fratele sau), Vlad Uzurpatorul care accepta plata tributului si suzeranitatea turca. Mircea revine insa pe tron si participa alaturi de oastea munteana la batalia (cruciada) de la Nicopole din 25 septembrie 1395. Rezultatul a fost insa dezastruos pentru cruciati a caror tactica de lupta este depasita in raport cu cea a otomanilor

Pentru participarea la batalie, a tarului de Vidin, Stratsimir care era vasal turcilor, alaturi de cruciati, bulgarii si-au pierdut si ei independenta. Vidin a căzut în cele din urmă în mâinile otomanilor conduşi de Baiazid I, ca pedeapsă pentru rolul lor în desfăşurarea ostilităţilor.

Tavalugul otoman a fost oprit numai gratie mongolilor lui Tamerlan (sau Timur Lenk)care au reusit sa castige batalia de la Ankara din 1402 si sa-l faca pe Baiazid prizonierul lor. Vreme de mai multi ani in Balcani a fost liniste.

de Voicu Hetel

Related Post