Breslele sasilor din Orastie

Constituirea primelor bresle in Orastie este strans legata de un fenomen caracteristic Transilvaniei secolelor al XII-lea si al XIII-lea, anume masiva colonizare a sasilor. Aceasta a fost puternic incurajata de regii Ungariei din dorinta de a-si consolida stapanirea in teritoriile proaspat cucerite dar si pentru a-si asigura paza frontierelor. In 1224 sunt mentionati si primii colonisti la Orastie iar catre sfarsitul secolului, sasii incep sa se organizeze in Scaune sau sedes. In componenta Scaunului sasesc al Orastiei intrau si 13 localitati din jur. Orasul se dezvolta neintrerupt si ca urmare a unor serii intregi de privilegii politice, economice si religioase acordate sasilor de regalitatea maghiara. In schimbul lor, comunitatea avea obligatii militare si fiscale fata de rege. Ca urmare a acestui fapt, Orastia devine in secolele urmatoare unul dintre marile centre comerciale si mestesugaresti ale Transilvaniei.

Dupa modelul celor existente in apusul Europei, si la Orastie apar primele bresle alcatuite din mesteri aflati in aceeasi bransa. Se intelege ca primele asociatii mestesugaresti de aici au fost, cel mai probabil, cele infiintate de sasi.

Din 1376 dateaza cel mai vechi act pastrat cu privire la la breslele transilvanene. Dupa ce ultimul reprezentant al angevinilor pe tronul Ungariei, Ludovic de Anjou autorizase reinfiintarea breslelor in scaunele sasesti ale Transilvaniei, este emis un statut reinnoit al breslelor. In documentul datat 9 noiembrie 1376 prin care reprezentantii celor sapte scaune sasesti din Transilvania stabilesc statutele breslelor mestesugarilor, apare si numele Orastiei, alaturi de Sibiu, Sebes si Sighisoara. In preambul este notat faptul ca in cele patru burguri existau 25 de branse mestesugaresti organizate in 19 bresle denumite si fraternitates.

“Numarul mare de bresle si branse mestesugaresti atestate in 1376 la Orastie, cu prilejul innoirii statutelor, demonstreaza viata si locuirea intensa a orasului, populatia trebuind sa fie numeroasa pentru a avea un numar asa de mare de mestesugari” (Iliescu Ion, Istrate Tiberiu, “Orastie, 750 de ani”, Deva, 1974, p.44) In reglementarile din 1376 descoperim ca la Orastie dar si in celelalte burguri functionau bresle ale tabacarilor, blanarilor, curelarilor, croitorilor, cojocarilor, cizmarilor, lemnarilor etc.

 

Organizarea mestesugarilor in bresle a avut o serie de particularitati in spatiul romanesc. Dezvoltarea acestui mod de organizare a avut o traiectorie oarecum diferita fata de cea occidentala datorata in primul rand unei intarzieri economice a Transilvaniei comparativ cu restul Europei. O cauza importanta trebuie sa fi fost si infrangerea ungurilor la Mohacs si transformarea Ungariei in pasalac turcesc. Transilvania a iesit atunci de sub influenta coroanei maghiare devenind principat autonom sub suzeranitate otomana, iar rolul breslelor transilvanene spre deosebire de cele din Apus , a crescut. In secolul al XVI-lea, ca urmare a dezvoltarii circulatiei monetare, a acumularii capitalului, breslele apusene isi pierdusera, in mare masura, rolul economic si social. Odata cu inceputul erei industriale, cu aparitia primelor fabrici, breasla isi redimensioneaza rolul, dispare, ori este substituita de reuniuni ale meseriasilor, ori de alte organizatii similare precursoare ale miscarii sindicale. In Transilvania, rolul si numarul breslelor a continuat sa creasca, domnia le confirma privilegiile similare cu cele ale nobilimii, ori chiar le sporeste. De-a lungul istoriei Transilvaniei, voievozii, principii ori regii Ungariei au ocrotit breslele, le-au acordat scutiri facand din ele importante forte economice si chiar politice. Pe parcursul secolului al XVI-lea cand putera centrala este slaba statutele breslelor arata ca in organizarea si functionarea acestora nu intervenea voievodul. Odata cu intarirea autoritatii centrale va creste si amestecul acesteia, mai ales in secolul al XVIII-lea.

Primele statute ale breslelor, la fel ca si cel din 1376 erau redactate in latineste, in secolele urmatoare abia, incepand sa se scrie in limbile germana, maghiara ori romana. Prin intermediul statutelor erau reglementate printr-o serie de prevederi buna organizare si functionare a acestor confreerii.  Intre aceste prevederi intalnim masuri care vizau protejarea membrilor breslei de concurenta strainilor, norme privind calitatea produselor, modul de recrutare al ucenicilor, durata uceniciei, organizarea unor evenimente si adunari, actiuni de intrajutorare intre membri, norme de conduita, modul de actiune in cazul unui atac ori incendiu s.a.

La nivelul cel mai de jos al breslei se aflau ucenicii. Acestia erau tineri care, odata acceptati, erau luati din familiile lor si vreme de mai multi ani, invatau meseria de la mester. Mesterul lua locul parintelui ucenicul fiind dator sa-i dea ascultare si sa dobandeasca cat mai multe cunostinte. Dupa 3-4 ani tanarul ucenic devenea calfa. Urmau anii de calfie in care tanarul putea sa-si slujeasca mai departe mesterul sau sa plece in alta parte ca sa invete si altceva. Dup alti cativa ani tanarul era considerat copt ca sa-si poata demonstra priceperea in fata unei comisii alcatuite din membrii marcanti ai breslei. Daca lucrurile decurgeau cum trebuie, nu-i mai ramanea decat sa dea o masa mare in cinstea evenimentului si sa faca planuri de insuratoare. Odata acestea indeplinite, devenea si el mester. Conducatorul breslei, numit staroste, era ales pe timp de un an, dintre mesteri de catre mesteri. Calfele si ucenicii nu aveau niciun cuvant de spus in acest sens. In unele cazuri intalnim mai multi starosti daca breasla avea un numar mare de membri. Acestia administrau bunurile, convocau adunari, aveau drept de judecata, detineau insemnele si simbolurile organizatiei (steag, sigiliu, lada breslei etc.) Starostele impartea puterea si cu alti mestesugari. Unii aveau misiunea de a verifica starea marfurilor, altii, formand un fel de sfat al batranilor, aveau rolul de consiliu permanent al starostelui. Toate hotararile luate de acestia impreuna cu procesele verbale ale intrunirilor breslei erau consemnate in scris de un secretar.

Multe dintre mestesugurile practicate in evul mediu, s-au pastrat si s-au perpetuat vreme indelungata. Pana in preajma celui de-al doilea razboi mondial, Orastia era inca un centru renumit al tabacarilor, blanarilor si cojocarilor. In 1923, un anume Ion Secheli pune bazele unei mici fabrici de blanuri, ce devine cunoscuta la jumatatea anilor ‘30 sub denumirea de “Prima fabrica sistematica de profil din Romania”. Odata cu  nationalizarea din 1948, fabrica trece in proprietatea statului si este rebotezata Vidra.

Numarul mare de meseriasi existent in zona Orastiei a fost motivul principal pentru care regimul comunist a pus pe picioare renumita fabrica Vidra, retehnologizand-o si marind-o in mai multe etape. La sfarsitul anilor ’70, Vidra era cea mai mare fabrica de profil din Romania si producea paltoane din blana renumite peste tot, in special in spatiul sovietic.

Bibliografie

Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor Cluj , “Istorie şi actualitate 1875–2005”, Editura Tipolitera, Cluj-Napoca, 2005.

Iliescu Ion, Istrate Tiberiu, “Orastie, 750 de ani”, Deva, 1974

de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2012