Povesti vanatoresti cu Nicolae Ceausescu

Daca ati citit sau ati vazut filmul de animatie facut dupa cartea lui George Orwell, “Ferma animalelor,” va mai amintiti, desigur, ce stupefiate erau bietele dobitoace vazand cum porcii, care se instalasera la conducere, copiasera intocmai comportamentul vechiului stapan. Tot astfel, cand valul schimbarilor a ajuns si pe la noi, odata cu Armata Rosie, vechii stapani au fugit care incotro, o putere ce ne voia pe toti egali luindu-i locul. Curand am devenit unii mai egali decat altii si noua clasa conducatoare a imprumutat metehnele celei vechi. In Romania comunista, elita conducatoare a preluat rapid obiceiul aristocratic al vanatorii, cutuma pastrata pana in zilele noastre, cand vedem la jurnalele de stiri macelurile[1] organizate la Balc pentru bogatasii Europei de Ion Tiriac. Cel mai vechi vanator si care i-a initiat pe multi alti lideri comunisti in aceasta arta a fost Ion Gheorghe Maurer. Intaiul vanator al tarii, la modul propriu, avea sa fie Nicolae Ceausescu. Acesta participase alaturi de alti grei ai partidului intre care Chivu Stoica, Apostol,  Maurer, la partide de vanatoare de pe vremea lui Gheorghi- Dej.

Ca Ceausescu era mare vanator se stia intr-un cerc relativ restrans si nu se facea mare tam-tam legat de acest subiect. Jurnalul de stiri de la ora 20:00 transmitea vizitele de lucru ale tovarasului in uzinele si pe santierele patriei, imagini cu oaspetii straini care ne vizitau tara dar nu suflau o vorbulita despre cati mistreti, fazani sau ursi impusca seful statului. Vanatoarea pentru Ceausescu era un lucru cat se poate de normal tinand aproape de banalul cotidian. Se intelege aceasta pasiune mergea mana in mana cu vizitele unor inalti demnitari sau insarcinati cu afaceri din tarile occidentale.

Romania, se spunea intr-un material turistic vizionat recent, este acoperita in proportie 30% cu paduri, in zonele muntoase, procentele ajungand la 70%. Din cele 2100 de fonduri de vanatoare existente in 1989, un numar de 350 erau numai la dispozitia lui Ceausescu. Acestea  acopereau o suprafata de 3,9 milioane ha, din care 1,4 milioane ha de padure. Din cele 350, 122 erau rezervatii speciale in care se vana, restul fiind asa numitele “zone tampon” si formau un fel de cordon in jurul rezervatiilor speciale Prin padurile Transilvaniei se gasea vanat din belsug si de calitate, lucru dovedit cu prisosinta de numeroasele trofee cu care se lauda Ceausescu la expozitiile de vanatoare.

O poveste cu blana ursului din… expozitie

In cadrul primei expozitii internationale organizate de noi la Bucuresti in perioada 5-14 octombrie 1978 la care participa cu standuri proprii, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Ungaria dar si reprezentantii unor firme occidentale sunt expuse trofee de valoare nationala, europeana si chiar recorduri mondiale. Sunt premiate 3128 de trofee, astfel: 1814 cu medalia de aur, 838 cu argint si 476 cu bronz. Trofeelor expuse de Romania, i-au revenit aproape doua treimi dintre acestea. De la acest mare eveniment, de la care nu au absentat membrii cei mai importanti ai juriului international de evaluare a trofeelor de pe langa Consiliul International al Vanatorii si Conservarii Vanatului, nu putea lipsi nici Nicolae Ceausescu. Obiectivul central al expozitiei l-a reprezentat recordul mondial la urs-blana, doborat in acel an 1978 pe fondul de vanatoare Comandau (jud. Covasna) de Ceausescu insusi. Trofeul a putut fi vazut, masurat, admirat in toata splendoarea lui pe toata durata evenimentului iar sefului statului roman i-a fost inmanata si o placheta de catre Francois Edmond-Blanc, presedintele de onoare al juriului. Cea mai mare de blana de urs vanat vreodata in Europa era evaluata la 598,53 puncte, cu peste 100 de puncte peste vechiul record mondial. Ceea ce l-a enervat teribil pe Ceausescu si i-a ruinat sarbatoarea a fost ca in expozitie era expusa si o blana de urs mai mare decat cea a animalului impuscat de el. Nu era nici un mister. Blana era de urs brun de Alaska, o specie ceva mai zdravana decat cea care vietuia prin padurile patriei. Dupa ce a cerut explicatii si a priceput ca doar o greseala nefericita a naturii a facut ca cel mai mare urs impuscat vreodata sa nu fi fost un urs brun carpatin, tovarasului i-a venit ideea sa importam ursi din Alaska pe care sa-i incrucisam cu cei autohtoni. In felul acesta, Romania urma sa devina patria celor mai mari ursi. Si culmea e ca povestea a continuat. In 1982 dupa negocieri cu americanii, am importat ursi de Alaska. S-a angajat un veterinar si patru muncitori a caror singura treaba, vreme de 7 ani, a fost  sa indoape ursii bine si sa-i convinga, ca nici ursoaicele noastre nu-s de lepadat. Inutil sa spun ca din toata afacerea nu s-a ales nimic iar dupa ’89, ursii au ajuns la zoo.

Cat de mare vanator era Ceausescu cam stim din relatarile celor care organizau acele partide de vanatoare. Tovarasului care ajunsese general fara sa faca o zi de armata, ii placea sa traga cu arma, asa ca este foarte posibil ca recordurile doborate, chiar sa ii apartina. Pentru asta insa lucratorii silvici se dadeau peste cap ca sa-i scoata animalele in bataia pustii. In ceea ce priveste vanatorile de ursi organizate primavara si toamna, se stie faptul ca animalelor, li se puneau la dispozitie resursele de hrana in anumite locuri si la anumite intervale. Cu timpul, ursul, asemeni cainelui lui Pavlov deprindea un anumit comportament si aparea intr-un anume loc la o anumita ora. Lui Ceausescu caruia nu-i placea sa stea la panda ii aparea animalul la tanc, de cum isi ducea arma la ochi.

Data fiind pasiunea lui Ceausescu pentru vanatoare oamenii din jurul sau s-au dat intotdeauna peste cap sa-l multumeasca, drept pentru care, ani de-a randul s-a desfasurat o vasta actiune de populare a fondurilor de vanatoare. Ca sa fie toata lumea sigura ca in bataia pustii tovarasului intrau cele mai pretioase trofee, lucratorii silvici trebuiau sa faca rost de vanat viu si sa-l aduca din alte parti in rezervatiile speciale. S-au facut populari masive cu cerbi, ursi, cerbi lopatari, capriori, mistreti si nu de putine ori se faceau importuri din tarile vecine. Vanatorilor obisnuiti li s-a redus drastic cota pe care o puteau vana, s-au impus o serie intreaga de restrictii si piedici in ceea ce priveste vanatoarea pana si strainilor, ceea ce a dus in final si la un rezultat pozitiv. Pe toate fondurile de vanatoare de la noi exista vanat suficient ajungandu-se cateodata chiar la suprapopulare.

Povestea fotografiilor

Fotografiile cu care ilustrez acest articol au facut parte din arhiva personala a lui Alexandru Barladeanu, pe care-l puteti vedea in imagini alaturi de Nicolae Ceausescu. Nu am putut afla cu exactitate, data sau anul cand au fost facute dar putem face cateva presupuneri. Probabil ca acestea s-au petrecut in perioada imediat urmatoare veniri la putere a lui Nicolae Ceausescu, dat fiind faptul ca Alexandru Barladeanu a cazut repede in dizgratie fiind indepartat din posturile cheie pe care le ocupa. Alaturi de cei doi mai sus mentionati se mai afla un personaj important. Este vorba despre presedintele bulgar Todor Jivkov unul dintre cei mai fideli amici ai lui Ceausescu. Intre Romania si Bulgaria au existat numeroase vizite bilaterale si dupa cum se vede, acestea aveau in principal scopul unor partide de vanatoare. Un fapt interesant pe care il puteti vedea este ceea ce numesc vanatorii ritualul botezului vanatoresc.

Ce se intampla de fapt? La sfarsitul unei zile de vanatoare, cand se intampla ca un novice sa aiba un dram de noroc, un vanator cu experienta il croia pe spinare cu un bat sanatos in timp ce incepatorul statea intins pe animalul impuscat. Vanatorul experimentat, numit nas, era de regula Ceausescu, dar putea fi si un alt inalt demnitar strain. In cazul imaginilor de aici, se distinge clar bratul lui Ceausescu, intr-o alta imagine, nas este Jivkov, iar in alta apare tovarasul cu batul in mana.  In timp ce lovea nasul trebuia sa rosteasca si o formula investitura prin care novicele era declart apt pentru a face parte din tagma vanatorilor[2].

 

Bibliografie

 

Lavinia Betea, “Partea lor de adevar”, Editura Compania, Bucuresti, 2008

Lavinia Betea “Alexandru Barladeanu despre Dej, Ceausescu si Iliescu”, Editura Evenimentul Romanesc, Bucuresti, 1997

Vasile Crisan “La vanatoare cu Ceausescu”, Editura Adevarul Holding, 2010

n.t.g. “Un eveniment cinegetic. Expozitia internationala de vanatoare. Bucuresti 5-14 octombrie 1978” in Almanahul vanatorului si pescarului sportiv ‘79

de Voicu Hetel