La 5 ianuarie 1859, Adunarea electiva a Moldovei il alegea domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, un infocat sustinator la miscarii unioniste. Cateva zile mai tarziu, la 24 ianuarie, sub presiunea strazii, la Bucuresti, acelasi Cuza este ales domnitor al Munteniei. Prin aceasta dubla alegere era consfintita Unirea Principatelor. Intre aprilie si septembrie 1859, reprezentantii celor sapte puteri garante instituite prin tratatul de la Paris (1856) recunosteau noul statut al celor doua tari surori. Alexandru Ioan Cuza a trebuit sa actioneze insa mai departe pentru a intari aceasta unire, prin crearea unor institutii unice pentru noul stat aparut. Era nevoie de un singur guvern, o singura adunare legislativa, o singura administratie. Din dorinta intaririri autonomiei Cuza a initiat o serie de proiecte printre care schimbarea titulaturii tarii din “Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei” in Romania, incheierea de tratate si conventii bilaterale cu alte state, baterea de moneda proprie etc. Printre aceste masuri s-a aflat si aceea de a institui o decoratie nationala.
Se pare ca la sugestia poetului Vasile Alecsandri, domnitorul preconiza in 1859 instituirea Ordinului jerbei de aur, intervenind pentru obtinerea acestui privilegiu pe langa imparatul francez, Napoleon III. Trebuie inteles insa contextul politic international in care se desfasurau toate acestea. Principalul opozant al Romaniei era desigur Imperiul Otoman. In viziunea sa , cele doua principate, fie ele si unite, nu erau altceva decat provincii privilegiate ale imperiului. De aceea instituirea ordinului, ca de altfel majoritatea tentativelor lui Cuza de a face pasi in obtinerea unei autonomii cat mai largi, s-au lovit de opozitia Portii. O a doua tentativa a domnitorului de a obtine recunoasterea unei decoratii emise de Principate a avut loc in anul 1861, soldandu-se cu un nou esec. Trimisul francez la Constantinopole a cerut amanarea proiectului spre a nu prejudicia recunoasterea definitiva a Unirii.
In anul 1864, Cuza obtine puteri sporite in urma unei lovituri de stat care inlaturase opozitia si are astfel cale libera in interiorul tarii pentru a-si duce la indeplinire planurile ambitioase. Tot atunci este reluat si proiectul instituirii unui ordin national. Noua decoratie urma sa se numeasca “Ordinul Unirii”, de realizarea sa urmand sa se ocupe firma “Kretly” din Franta. Ordinul ajunge in tara in 1865 insa din motive lesne de inteles, nu poate fi decernat oficial. Doar cateva persoane din anturajul domnitorului sunt decorate cu acest ordin fara ca acest lucru sa se faca intr-un cadru oficial.
Ordinul Unirii cuprindea trei grade: comandor, ofiter si cavaler. Pe avers erau inscriptionate cifrele 5 si 24, adica datele dublei alegeri a domnitorului Al. I. Cuza, doua coronite de lauri si dictonul latin “Genere et cordes fratres” (Fratii din neam si inima).
La 10 mai 1877, Romania isi proclama independenta si se pregatea sa obtina recunoasterea ei pe campul de lupta. Apare din nou problema instituirii unui ordin national. Ordinul Unirii iesise din actualitate, Cuza abdicase in 1866 iar pe tron se afla acum Carol I. La propuneea lui Mihail Kogalniceanu se instituia un nou ordin: Steaua Romaniei. Noua decoratie respecta aproape in totalitate modelul propus de “Ordinul Unirii” existand doar unele deosebiri. Dictonul inscris pe avers era “In fide salus” (In credinta e salvarea), iar pe revers nu mai aparea cifra domneasca a lui Cuza, ci aceea a lui Carol. Steaua Romaniei a putut fi decernata oficial in lunile septembrie-octombrie 1877 celor care se facusera remarcati pentru vitejie, in focul luptelor de la Plevna.