Camus este reprezentantul cel mai de seama al curentului existentialist ateu din Franta anilor 40. Cea mai importanta lucrare filosofica a sa, aparuta in 1943, este “Mitul lui Sisif”. Albert Camus porneste de la ideea negarii divinitatii, a inexistentei fericirii in lumea de dincolo. In absenta unui Dumnezeu atotputernic apare sentimentul absurdului, prin care se intelege lipsa unui sens prestabilit al existentei umane.
Cine este Sisif?
Din Iliada lui Homer si Eroinele lui Ovidiu aflam despre Sisif, ca este fiul lui Eol, zeul vantului. Fusese cel mai istet si mai vesel muritor din Elada, dar cand Thanatos, zeul mortii venise sa-l duca pe lumea cealalta, lui Hades, Sisif l-a inselat si l-a pus in lanturi. Moartea pusa in lanturi face ca nimeni sa nu mai moara intocmai ca in povestea lui Ion Creanga, Ivan Turbinca. Zeus indreapta lucrurile trimitindu-l pe Ares, zeul razboiului, care il elibereaza pe Thanatos, iar pe Sisif il trimite dincolo.
Siretul corintian se descurca din nou. El ii ceruse sotiei sa-i lase trupul neingropat si sa nu le trimita zeilor ofrande. Dorinta ii este indeplinita iar Hades si Persefone asteapta zadarnic jertfa de inmormantare. Sisif cunoscand lacomia lui Hades, se ofera sa se intoarca pe Pamant si sa porunceasca jerfe bogate. Zeul cade in capcana si ii permite lui Sisif sa se intoarca acasa. Acesta ajuns in palatul sau, se puse pe chefuit, bucuros ca e singurul muritor intors nevatamat din lumea de dincolo.
Cand Hades a priceput ca a fost pacalit il trimise din nou pe Thanatos dupa sufletul lui Sisif. Zeul mortii isi facu datoria, iar Sisif ramase in lumea umbrelor pentru totdeauna. El fu pedepsit pentru siretenia sa, sa impinga un bolovan urias catre varful unui munte inalt si prapastios. Chinul nu se sfarseste decat odata cu ducerea la bun sfarsit al imposibilei munci. Dar bolovanul ii scapa mereu, rostogolindu-se la vale si calvarul reincepe.
Sisif este un erou tragic pentru ca este constient de situatia sa lipsita de speranta. El se salveaza prin dispretul manifestat fata de zei si dragostea pentru viata. Negand suprematia divinitatilor, Sisif isi ia destinul in propriile maini, iar stanca devine lucrul sau. Munca nu ii va mai parea o suferinta imposibil de suportat, iar efortul ridicarii ei nu va inceta niciodata. Lupta cu inaltimea muntelui, fiecare centimetru urcat, devine un prilej de bucurie. Dar o lume fara divinitate care sa vegheze la bunul mers al lucrurilor este una absurda pentru ca nimic nu are logica. De unde venim? Incotro ne ducem? Ce cautam pe pamant? Iata niste intrebari care nu-si mai pot gasi raspunsul. Pe de alta parte inexistenta lui Dumnezeu genereaza fericirea lui Sisif care este intruchiparea omului absurd. El isi tine in maini destinul, este propriul sau stapan si nu raspunde nimanui pentru faptele sale.
Sisif si Oedip
Camus demonstreaza, luindu-l ca exemplu pe Sisif, ca sentimentul absurdului naste fericirea. Dar si reciproca este valabila. Absurdul si fericirea isi impletesc destinele. Oedip lovit de cea mai cruda soarta are puterea sa spuna ca totul e bine. El e fericit, chiar daca si-a infruntat destinul hotatat in ceruri si si-a pierdut cel mai scump lucru pentru lumea greceasca: vederea. Oedip, ca si Sisif, ii dispretuieste pe cei care ii calauzesc viata, ii ignora, ii detesta pentru modul in care acestia inteleg sa-si exercite influenta asupra muritorilor de rand. Iata cum, dintr-un destin absurd se naste fericirea, iar din fericire se naste absurdul.
Intre munca lui Sisif si drama lui Oedip nu este nici diferenta de fond. Prin atitudinea lor, ei fac din destin o problema a omului ce trebuie rezolvata intre oameni. Asumindu-si lucid destinul, omul absurd nu-si proiecteaza ideile si sentimentele nici in trecut, nici in viitor. El ramane mereu ancorat in clipa de fata, traiectul sau existential insumand o suita de etaje ale unui prezent continuu. Omul trebuie sa traiasca clipa, suna mesajul filosofului francez reluind stravechiul dicton latin “Carpe diem”.
Camus si miscarea de avangarda
In acceptiunea lui Camus, o lume fara Dumnezeu, nu este una sterila. Faptul ca venim de nicaieri, ca nu avem nici un scop, nu dauneaza ideii de fericire. Lupta cu muntele, in fapt lupta cu viata, depasirea pragurilor dificile ce se ivesc in drum, sunt de ajuns pentru a umple sufletul omenesc. “Mitul lui Sisif”, subintitulat “Eseu asupra absurdului”, pleaca de la afirmatia categorica ca a trai inseamna sa faci sa traiasca absurdul. Absurdul este luat ca punct de plecare in eseu si nu ca o concluzie, ca in alte scrieri.
Exista intre Albert Camus si dramaturgii teatrului de avangarda, un sistem de relatii pe planul filosofiei care guverneaza piesa de teatru. Chiar daca teatrul camusian este tributar, in multe privinte, celui traditional, repudiat de Ionescu sau Beckett, este sigur ca intre gandirea lui Camus si cea a miscarii avangardiste exista o legatura incontestabila.
de Voicu Hetel
