Castelul Cantacuzino din Busteni

Povestea ultimului edificiu zidit de dinastia cantacuzinilor

 

Marturisesc aproape rusinat ca pana anul acesta nu am avut habar ca in Busteni exista un castel si nu orice fel de castel, ci unul absolut superb. Cu sigurata insa, ca nici majoritatea romanilor nu au auzit de el si daca totusi l-au zarit trecand in goana masinii pe Valea Prahovei, nu au stiut niciodata prea multe despre el. In mod paradoxal, o bijuterie arhitectonica veche de 100 de ani care poate rivaliza oricand cu alte obiective asemanatoare precum Pelesul, Pelisorul ori Branul este cvasi-anonima.

Constructia palatului Cantacuzino a inceput, se pare (pentu ca nu cunoastem data exacta in care a fost pusa piatra de temelie)

pe la 1901, din dorinta prinţului Grigore Gheorghe Cantacuzino, zis şi „Nababul“. Descins din vechiul neam al cantacuzinilor care stapanisera candva tronul Bizantului, Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost o figura importanta scenei politice romanesti. A fost ales deputat si senator in mai multe randuri si a ocupat chiar si functia de primar al Bucurestiului pentru o scurta perioada de timp. A ocupat rand pe rand fotoliile de ministru al Internelor in doua randuri, al Justiţiei, al Finanţelor şi al Lucrărilor Publice, iar în 1899, dupa moartea lui Lascar Catargiu, devine preşedintele Partidului Conservator.

Locul ales pentru inaltarea castelului a fost muntele Zamora aflat in proprietatea familiei Cantacuzino.  Lucrarile se termina in 1911 la inaugurare participand reprezentanti ai familiei regale, Regina Maria si Principesa Ileana, dar si multi oameni politici ai vremii. Nababul nu se bucura prea mult de “casa sa de suflet”. Bolnav de pneumonie si aflat la o varsta inaintata, moare in 1913.

Lucrarile s-au facut dupa planurile arhitectului Grigore Cerchez care a participat si la ridicarea unei aripi din Palatul Cotroceni.  Palatul, realizat in piatra si caramida, are trei laturi. Pe latura nordica, se afla  pavilionul de servicii cu amprenta la sol de 201,90 mp, avand parter si etaj cu suprafata desfasurata de 403,80 mp. Aici locuia personalul castelului.

Pe latura de est, aflata la liziera padurii era pavilionul administrativ cu un singur nivel si amprenta la sol 114,41mp. Aici se gasea grajdul si garajul.

Latura de vest era folosita de familia Cantacuzino. Aici se afla pavilionul central al castelului cu o amprenta de 1.200,30 mp, format din demisol, parter si etaj. Suprafata desfasurata era de 3.148,09 mp, avand fundatie din beton, pereti de piatra cioplita, invelitoare de tigla.

Construit in stil neoromanesc, palatul Cantacuzino, a preluat elemente din stilul bizantin, din renasterea italiana si din stilul brancovenesc. Anumite coloane amintesc de palatul de la Mogosoaia, iar foisorul din aripa de sud a castelului este realizat in stil brancovenesc.

Din interioare nu ni s-a pastrat nici o piesa de mobilier. Dupa 1948 au disparut toate. Din fotografiile de epoca se poate vedea totusi, ca predomina un mobilier in stil rustic romanesc. A ramas un candelabru in stil bizantin, feroneria de la parter, usile din lemn masiv, parchetul cu intarsii in forma de diamant din lemn de cires. S-au pastrat intacte tavanele cu grinzi incastrate si decorate diferit in fiecare incapere, scarile din lemn si cele din marmura de Carrara, frizele, si vitraliile lucrate de mesteri adusi din Italia. La parter, un important punct de atractie il constituie Salonul Mare unde, dupa spusele pliantului primit la intrare, se gaseste “o colecţie de heraldică, unică în Romania“, adica blazoanele tuturor familiilor boieresti cu care se înrudeau cantacuzinii. Pe un perete al încăperii au fost expuse portretele a 12 membrii ai familiei Cantacuzino, pictaţi în mărime naturală pe piele de Cordoba. Vitraliile din această încăpere au pictate chipuri ale familiei Cantacuzino. Sub fiecare portret din vitralii este scris in latina dictonul familiei Cantacuzino: “Ceea ce nu raneste, invata”

Aici, “artistii” comunisti nu si-au pus din fericire amprenta, totul, cu exceptia mobilierului, fiind aidoma ca odinioara.

La etaj usile din lemn masiv au fost decapate de ceva vreme pentru a fi restaurate si asa au ramas. Feroneria originala a disparut in timpul dictaturii comuniste fiind inlocuita cu una cat se poate de banala. O scara de stejar, neavand nici un pilon de sustinere, fiind doar incastrata in perete imi atrage atentia. Grupul de turisti cu care am intrat in castel este prea mare si ghidul nu ne permite sa o folosim de teama ca aceasta ar putea ceda sub greutatea noastra.

In exterior peisajul este mirific, in special vara cand totul e inflorit. In jur brazi, iar in departare se vad crestele Carpatilor si Crucea de pe Caraiman Cele trei fantani arteziene de la baza castelului, dar si grota artificiala, dupa cate am aflat de la ghid dau castelului un farmec aparte. La cererea soţiei Prinţului, Ecaterina Baleanu se construieşte pe domeniu (iundeva intre 1933 si 1936), pe locul unui lăcaş de cult de la 1800, o bisericuţă de lemn, în stil maramureşean. Sfintirea sa a fost facuta de patriarhul Miron Cristea si s-au oficiat slujbe pana in 1948, cand a fost lasata in paragina.

Dupa razboi, schimbarea regimului politic din Romania nu aduce nimic bun pentru stapanii castelului. Palatul avea sa cada in uitare. De vina au fost cu siguranta si comunistii care in 1948 la nationalizare, cu ura specific proletara i-au schimbat in mod brutal destinatia. Vreme de aproape sase decenii palatul Cantacuzino s-a aflat in patrimoniul ministerului de interne servind ca spital TBC, in el functionand si o sectie pentru boli mintale. Peretii pictati cu migala cu diverse simboluri ale familiilor cu care se inrudeau cantacuzinii au disparut sub straturi de vopsea verzuie (in unele incaperi chiar si cinci straturi) specifice spitalelor comuniste. Au supravietuit doar frizele din partea superioara a peretelui. Spre sfarsitul dictaturii comuniste si mai ales dupa decembrie 89, cand lucrurile s-au mai relaxat si oficialitatile din M.A.I. au inceput sa vada frumusetea cladirii si a locurilor, se zice ca destinatia de spital a palatului nu ar mai fi fost decat cu numele. In realitate, locul devenise un soi de loc de relaxare pentru stabii de la Bucuresti, veniti sa-si petreaca cateva zile la munte. Tot atunci castelul a fost reamenajat si restaurat. Marea majoritate a celor care il viziteaza astazi traiesc cu senzatia ca stralucirea palatului se datoreaza lucrarilor efectuate de actualii proprietari. Fals! In realitate lucrarile initiate de acestia stagneaza de o buna bucata de timp, ceea ce au facut fiind mai mult de ochii lumii. Marele interes al acestora se indreapta spre padurea care inconjoara palatul, terenul defrisat fiind o adevarata mina de aur.

 

Din 2004, dupa 13 ani de procese, palatul Cantacuzino revine stapanilor de drept. Ioana Cantacuzino, o descendenta a “Nababului”, nascuta in 1932 si care inca mai traieste undeva in Franta, obtine retrocedarea domeniului. De aici povestea devine putin neclara existand mai multe variante cu privire la stapanii pe care i-a schimbat palatul. Cert este ca in 2008 domeniul si castelul intra in proprietatea S.C. Zamora Estate SRL, societate formata din cinci actionari. Castelul intra in reparatii si prin 2009 este redat circuitului turistic. Pe la finalul anului 2011 mai ramasesera destule de facut pentru a da interioarelor stralucirea initiala. Zugraveala, lasata din epoca comunista si impregnata de bacilul Koch ce produce tuberculoza, ar trebui indepartata. In schimb investitorii planuiesc sa defriseze muntele, (lucru pe care deja l-au inceput), si sa tranteasca cateva hoteluri si o partie. O parte din padurea de brazi care inconjura candva edificiul a inceput sa se subtieze. De vina pentru aceasta pare sa fie si primarul Busteniului care da avize pe banda rulanta si a carui fiica tocmai s-a maritat cu fiul vitreg al principalului actionar al societatii ce detine astazi domeniul familiei Cantacuzino.

Cam asta a fost povestea ultimului edificiu zidit de dinastia cantacuzinilor.

 

de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2012.