Virtutea militara: maretie si derizoriu

Cuza a fost primul conducator al Romaniei care a batut medalia Virtutea militara. Din pacate, nu a putut-o conferi nimanui pentru ca statutul politic al Romaniei era, cel putin teoretic, de teritoriu dependent de vointa sultanului. Pe la 1872, se zice ca noul domnitor al Romaniei, principele Carol I a reusit sa obtina invoirea Inaltei Porti pentru a putea conferi decoratii. Asa a aparut Virtutea militara.

La 1877, in conditiile izbucnirii unui nou razboi ruso-turc, Romania, mai mult din dorinta de a nu-si transforma teritoriul in teatru de razboi, s-a declarat neutra. Suparati ca nu am raspuns chemarii de a ne alatura lor, turcii au trecut la actiuni ostile, bombardand asezarile romanesti de la Dunare si confiscand o serie de vase. In aceste imprejurari povestitorul Petre Ispirescu a lasat un manuscris, unde in stilul sau simplu si familiar descrie cum s-a decernat prima virtute militara din istoria Romaniei.

“Bombardandu-se Calafatul de catre pagani, Domnitorul nostru vru sa dea pilda de curaj tinerilor nostri ostasi, care acum se pregateau a primi botezul sangelui. Pentru aceasta merse intr-una din redute si singur indrepta tunul, care lovi in Vidin, spre raspuns loviturilor celor ce veneau d-acolo.

O ghiulea pagana cazu acolo in reduta, aproape de Domnitor, si facu explozie. Dumnezeu pazi pe acela care ii poarta numele pe scutul familiei[1]. Atunci Consiliul de ministri, adunandu-se, hotari sa roage pe M.Sa ca sa binevoiasca a purta medalia Virtutea militara, ca una pe care a dobandit-o prin curaj”. Acelasi episod petrecut in data de 13/27 mai 1877 este redat si de Constantin Bacalbasa care mentioneaza si exclamatia lui Carol I la auzul bateriilor de artilerie care raspundeau focului inamic: “Asta-i muzica ce-mi place!”.

Cam asa se obtinea Virtutea militara, cea mai insemnata medalie pe care o putea obtine, de la statul roman, un ostas pe campul de lupta.

 

De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii

 

La peste 130 de ani de la acele evenimente, in Romania post decembrista, virtutea militara nu mai inseamna aproape nimic. Ion Iliescu a decorat masiv fosti securisti, fosti tortionari care servisera impreuna cu el regimul totalitar comunist. Numai in ultimii patru ani de mandat Ion Iliescu a conferit peste 25.000 de exemplare ale semnului onorific “In serviciul Armatei”, medalii si ordine pentru “virtuti” si “merite” de tot felul. Mii de asemenea distinctii au ajuns la SRI, SIE, MApN, MAI, STS. Ai zice ca suntem o tara de eroi. Asa ne-am trezit ca oameni precum Catalin Voicu au fost decorati, de Ion Iliescu, cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor şi cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler. O splendida ilustrare a modului cum se confera decoratiile si cam cat mai valoreaza astazi o medalie gasiti in filmul lui Catalin Netzer “Medalia de onoare”.

Ion Iliescu si Victor Rebenciuc in filmul Medalia de onoare

Traian Basescu n-a facut nici el exceptie decorand o serie de bravi eroi cu Virtutea militara. Intre ei Ilie Botos pentru merite deosebite in rezolvarea cazului Omar Haysam si Homostean Ioan George fostul ministru de Interne comunist vinovat de coordonarea asasinarii unor protestestari anticomunisti in cadrul operatiunii “Autobuzul”.

 

Bibliografie

Florian Tuca, Cristache Gheorghe, Petre Florea; Romanii in razboiul de neatarnare 1877-1878 o cronica inedita a viejiei romanesti; Editura Sylvi, Bucuresti 2002

 

de Voicu Hetel


[1] Petre Ispirescu face aici referire la deviza Casei regale “Nihil sine Deo” (Nimic fara Dumnezeu)