Limba de lemn si Mircea Santimbreanu

In anii “Epocii de Aur” devenise tot mai greu, pe masura ce setea de grandoare  lui Nicoae Ceausescu se accentua, sa iesi din anonimat fara sa faci compromisuri. Putini sunt cei care asemeni lui Paul Goma sau Herthei Muller au indraznit sa infrunte regimul comunist exprimindu-si in scris convingerile.

Dupa ’89 a iesit la iveala faptul ca fosta Securitate reusise sa-si plaseze oameni in redactiile tuturor publicatiilor, exceptie facind doar revista Arici-Pogonici.

Marea majoritate a scriitorilor erau constienti ca pentru a fi publicati, calea cea mai sigura este sa-i aduca cuvinte de lauda dictatorului. Pentru a te mentine functii sau a avansa titulatura de membru de partid era o conditie sine qva non. Asa se naste o literatura care imbraca nimicul in cuvinte pompoase fara a comunica cititorului nici o idee. Este limbajul sau limba de lemn prezent in documentele de partid dar si in limbajul activistilor. Multi dintre acestia nu au depasit niciodata acest stadiu, nici dupa caderea regimului comunist. Expresiile iliesciene “sinergia faptelor” si “meandrele concretului” au facut cariera. (ultima expresie o puteti intalni si in discursul de mai jos intr-o forma usor schimbata)

Exceptie de la regula nu facea nici Mircea Santimbreanu, directorul editurii Albatros si autor a numeroase povestiri pentru copii. Multi dintre noi mai au, poate, prin biblioteci, “Recreatia mare” sau “Cu si fara ghiozdan”, carti populare aparute in tiraj mare, la acea vreme. Iata ce scria acesta in editorialul de pe prima pagina din Informatia Bucurestiului din data de 23 septembrie 1980:

Omenia revolutionara – Luminata de idealurile revolutionare omenia romaneasca genereaza valente calitative noi se preface in acea forta capabila pentru cauza obsteasca [sa rastoarne si muntii]. Si, nu in ultimul rand, acei munti din propria noastra geografie interioara. Sau poate doar coline, uneori musuroaie de simpla si inerta blajinitate sau cumsecadenie, pe ale caror amagitoare cote, flutura cel mai adesea infratite, panaseele egoismului confortabil si ale nepasarii complice.

Socialismul si democratia, cuceriri epocale ale poporului nostru, deschid omeniei strabune orizonturi uriase de msnifestare cotidiana. Caci scapata din meandrele conjuncturilor de rutina si revigorata in suvoiul vietii noastre noi, omenia noastra revolutionara isi adjudeca febril si neostenit cauza suprema a Cetatii, constructia socialismului si a comunismului ca pe cea mai stringenta cauza personala. Forjarea omului nou are loc in retortele fierbinti ale muncii sociale, dar este si o truda personala, de autoperfectionare. Trasatura de capetenie a omului nou, spiritul revolutionar se deprinde, se exerseaza, se invata. Este exact ceea ce si deloc intamplator in char ziua deschiderii unui nou an de invatamant, arata secretarul general al partidului, tovarasul Nicolae Ceausescu: [socialismul si comunismul cer abnegatie, devotament nemarginit, spirit revolutionar si trebuie sa invatam sa fim revolutionari in tot ceea ce facem, sa muncim ca adevarati revolutionari]. A invata sa fim revolutionari, iata o ucenicie de fiecare zi intr-un colocviu necurmat cu ceilalti si neaparat cu sine.

Bibliografie

Ziarul Informatia Bucurestiului, Anul XXVIII – nr. 8391, marti 23 septembrie 1980

de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2011.

Author: Voicu