Anna de Noailles, printesa pierduta a Romaniei?

Este ciudat modul cum noi romanii ne-am judecat si ne judecam valorile. Ii ignoram pe cei de langa noi, ii admiram pe cei care si-au facut un nume in strainatate si ii hulim pe cei despre care ne inchipuim ca ar trebui sa ne fie recunoscatori noua ca popor, insa nu o fac. Asa stau lucrurile si cu contesa Anna de Noailles, una dintre reprezentantele de seama ale poeziei franceze de inceput de secol XX.

Anna de Noailles intr-un tablou semnat de pictorul basc Ignacio de Zuloaga

Pentru marele public, numele de Anna de Noailles, nascuta Ana Elisabeta Brancoveanu si devenita prin casatorie contesa Mathieu de Noailles, nu inseamna aproape nimic. Mult mai cunoscute sunt Elena Vacarescu si Martha Bibescu, ambele scriitoare si verisoare cu contesa de Noailles. Aceasta tripleta a constituit un fenomen unic in culturile romana si franceza, numai ca spre deosebire de Anna de Noailles, Martha Bibescu[1] si Elena Vacarescu, cu toate ca au scris si in franceza, nu si-au renenegat niciodata originile.

Ana Elisabeta Bibescu Basarab Brancoveanu, pe numele sau adevarat s-a nascut la Paris, la 15 noiembrie 1876. Dupa cum o arata si numele, se inrudea cu multe din numele mari care condusesera candva cele doua Principate. Cu toate acestea, printesa avea origini romanesti doar pe jumatate, mama ei fiind grecoaica get-beget. Supranumita “muza gradinilor”, a scris o poezie afectiva, lirica, exotica, plina de sinceritate. George Calinescu in controversata sa “Istorie a literaturii romane” are destule cuvinte de lauda la adresa ei, dar nu se poate abtine sa nu o compare cu Elena Vacarescu care era la fel de apreciata in saloanele frantuzesti, dar care nu-si nega originea romaneasca.

Proza si versurile sale au fost adunate in volumele: “Le coeur innombrable” (Paris 1901); “L’ombre des jours” (1902); “La nouvelle esperance” (roman 1903), “Le visage emerveille” (roman 1904); “La domination” (roman 1905); “Les eblouissements” (versuri 1913); “Les forces eternelles” (versuri 1920); “Poeme de l’amour” (versuri 1924); “L’honneur de souffrir” (eseuri 1927); “Les innocents” (roman 1926); “Exactitudes, meditations” (1930); “Le livre de ma vie” (amintiri 1932); “Choix de poesies” (1930); “Pages choisies” (1932); “Derniers vers” (postume 1934)

Recunoasterea talentului ei in saloanele literare a venit inca de timpuriu, la aparitia primului sau volum “Le coeur innombrable” cand este laureata de Academia Franceza. Activitatea i-a fost rasplatita prin alegerea sa ca membra a Academiei regale din Belgia[2], in anul 1922. Este momentul in care o descopera si Romania. Cel mai important admirator al sau avea sa fie Nicolae Iorga care declara sus si tare: “Anna de Noailles a facut sa rasune acordurile misterioase ale sufletului nostru intr-una din cele mai mari literaturi ale lumii”.[3] Nenorocirea cea mare era ca printesa noastra nu era si nu se simtea catusi de putin romanca. Se nascuse, copilarise si studiase in Franta. Intr-o scrisoare adresata revistei Les Annales, contesa de Noailles declara fara echivoc ca nu apartine Romaniei si ca pe meleagurile noastre nu poposise decat o singura data fiind in drum spre Constantinopol. Cine sa se uite insa in gura contesei?

Anna de Noailles prima femeie admisa in Academia Romana

Pentru Romania, ea trebuia “valorificata”. Drept pentru care, cel mai inalt for cultural al tarii, Academia Romana a facut un gest fara precedent pana la acea data. Intre momentul infiintarii, anul 1867 si data despre care vorbim, adica 25 iunie 1925, nici o femeie nu fusese primita in randurile membrilor sai. Iata insa ca impreuna cu Elena Vacarescu propusa de Goga si Sadoveanu, in inaltul for, Iorga o propune pe contesa de Noailles. Motivatia sa suna in felul urmator: “Doamna Anna de Noailles, nascuta Brancoveanu, din sanul Bibestilor, este considerata astazi ca o mare poeta a Frantei. Criticii recunosc in scrisul ei spiritul rasei noastre”. Contesa a devenit astfel membra onorifica a Academiei Romane fara sa fi scris un rand in romaneste, despre Romania, sau sa fi calcat vreodata pe pamantul Romaniei, cu exceptia, desigur, a voiajului mentionat mai sus.

Pentru Franta si literatura franceza, contesa de Noailles a insemnat cu siguranta ceva, dovada stand faptul ca este mentionata la loc de cinste in toate istoriile literare intocmite in Hexagon. Pentru Romania insa, ea nu a insemnat atata cat ne-am fi dorit noi sa insemne. Dupa decembrie ’89 am dat unui liceu numele ei, iar Goga i-a dedicat chiar o poezie miscatoare in care vorbeste de cei ce si-au uitat originile[4]. Daca veti avea curiozitatea sa cititi din multitudinea de articole ce-i sunt dedicate in limba romana, veti constata ca toate o mentioneaza fara echivoc drept o reprezentanta de seama a culturii romane. Cele mai multe trec cu vederea declaratiile printesei, ii cauta circumstante si insista asupra relatiei de rudenie cu celelalte doua reprezentante ale culturii romane in saloanele literare pariziene. Altele, o acuza ca “a uitat de unde a plecat”. Ceea ce nu vede nimeni este ca Anna de Noailles, nu a plecat niciodata de pe malul Dambovitei pentru ca ea nu a apartinut niciodata Romaniei.

de Voicu Hetel


[1] Martha Bibescu devine verisoara Elenei Vacarescu si a Anei de Noailles prin casatoria cu printul George Valentin Bibescu.

[2] Anna de Noailles a devenit astfel prima femeie admisa in Academia regala a Belgiei. Totodata, ea a devenit si prima femeie comandor a Legiunii de Onoare.

[3] Textul a fost reprodus din Almanahul Flacara 1980, pg.106

[4]
Îţi recitesc răvaşu-n franţuzeşte
Cu slova lui muiată-n ironie
Şi, nu ştiu cum, un gând mă ispiteşte…
Mă iartă, doamnă, că ţi-l spun şi ţie…

Tu ne-ai uitat, tu din strigarea noastră
Nu ştii nimic, nimica nu te doare;
Nici Dunărea nu-ţi plânge la fereastră,
Nici munţii mei nu pot să te-nfioare…

Nu ne-nţelegi nici visul, nici cuvântul,
Nici cântecul tu nu ni-l poţi cunoaşte…
Din ţara ta ţi-a mai rămas pământul,
Ai grâu în el, dar ţi-ai uitat de moaşte…

Abia o dat’ când te chema Bizanţul,
Ai poposit la noi o clipă-două:
Verigă mândră ce te-ai rupt din lanţul
Unor vieţi atât de scumpe nouă…

De-aceea azi te miri ca de-o poveste
Când cineva de rostul tău te-ntreabă,
O glumă-ţi par cuvintele aceste
Şi râzi de noi, odraslă basarabă…

Râzi în zadar! Trecutul ne-nfăşoară
Oricât de mult l-am surghiuni din minte…
Străbunii-n noi de veci nu vor să moară
Şi noi minţim, dar sângele nu minte!

Ei vin la noi… — Ş-acolo-n metropola
Pe malul Senei umbra lor străbate,
Suflarea lor pătrunde sub cupola
Palatelor cu creştete bronzate…

Câţi logofeţi şi vornici nu se schimbă
În noaptea ta cu visuri zbuciumate…
— Cu noi în drum doar pururea se plimbă
Un ţintirim de suflete uitate…

Când vei simţi o jale vag-adese
Şi-n liniştea amurgului de toamnă
Te vor fura îndemnuri ne-nţelese,
Nu te mira: Sunt Brâncovenii, doamnă!

 

Related Post

Cetatea OrheiCetatea Orhei

Cetatea Orhei situată astăzi pe teritoriul Republicii Moldova se află la aproximativ 15 km est de oraşul Orhei. Ea apare pentru prima dată în documente în data de 1 aprilie