Un pionier al boxului romanesc la Orastie

In istoria sportului romanesc Virgil Salvanu figureaza ca fiind primul nostru boxer angajat intr-o intrecere internationala. Acest lucru se intampla la sfarsitul primului razboi mondial, in 1919, cand sportivul nostru participa la Jocurile Interaliate de pe stadionul Pershing din Paris. Acestea au loc in perioada 22 iunie-6 iulie si aliniaza la start sportivi din 18 tari din coalitia invingatoare. Salveanu concureaza la categoria 72 de kilograme si obtine medalia de bronz. Pentru Romania era prima performanta notabila in acest sport. Cariera lui Virgil Salveanu incepuse insa ceva mai devreme.

Nascut la 4 octombrie 1890 la Ceaba, judetul Cluj, la acea vreme pe teritoriul austro-ungar, Salvanu a boxat initial pentru Ungaria. La terminarea cursurilor gimnaziale se inscrie la Facultatea de Arhitectura din cadrul Universitatii Politehnice din capitala Ungariei. Peste ani, avea sa ajunga pentru o vreme, chiar arhitectul Clujului.

In timpul studiilor facute la Budapesta, Virgil Salvanu se inscrie in asociatia sportiva a studentilor la sectia box. La 22 de ani castiga titlul categoriei usoare, in cadrul unei competitii internationale desfasurate la Budapesta si in scurt timp, ajunge campion al Ungariei.

In 1914, cu putin timp inainte de izbucnirea primului razboi mondial, autoritatile austro-ungare in colaborare cu cluburile romanesti din Transilvania s-au gandit sa organizeze un mare concurs sportiv al tineretului. Competitia a fost programata la 31 mai 1914, la Orastie, la urmatoarele discipline: scrima, atletism, gimnastica, fotbal. La concurs au participat studentii romani de la Budapesta, clubul sportiv “Gloria” din Arad si “Soimii” din Sibiu fiind dupa cum arata presa vremii “primul concurs roman” de acest fel. El s-a incheiat cu o intrecere de box. Virgil Salvanu care se inscrisese si la alte discipline a incrucisat manusile cu Tarcviniu Priscu. Bineinteles ca sportivul clujean a iesit invingator, fara drept de apel. 

Bibliografie

*** Enciclopedia Educaţiei fizice şi sportului din România, vol. II, Bucureşti, Editura Aramis, 2002

P. Marcutiu “Din istoria boxului romanesc” in Almanah Tribuna ’77

Paul Ochialbi, Petre Hent “Careul magic romanesc”, Editura Stadion 1974

 

de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2012

 

2 thoughts on “Un pionier al boxului romanesc la Orastie

Comments are closed.