Despre America Latină se vorbeşte, în general, puţin la noi, pasionaţii de istorie manifestând un interes scăzut pentru acest subiect, fapt reflectat, dealtfel, de ponderea redusă a articolelor referitoare la acest continent existente în revistele de profil. În articolul de faţă m-am gândit să trec în revistă câteva dintre denumirile unor state şi oraşe latino-americane în încercarea de a desluşi cum şi de unde şi-au căpătat denumirile, sperând că în felul acesta, vă voi trezi interesul pentru această parte a lumii.
Conquistadorii erau soldati, exploratori si aventurieri aflati in sprijinul regatului spaniol si al celui portughez
Brazilia
Oficial, Brazilia este descoperită de portughezi la 1500, când expediţia condusă de Alvarez Cabral, aflată în căutarea unui nou drum spre India acostează la 22 aprilie într-un golf botezat Porto Seguro (Portul Sigur). Se presupune însă că, încă înainte de 1500, Lisabona ar fi ştiut de existenţa acestui teritoriu. Un celebru tratat încheiat la 7 iunie 1494 în localitatea Tordesillas, între Spania şi Portugalia, stipula împărţirea Lumii Noi între cele două puteri iberice. Potrivit tratatului, Portugalia primea apele şi teritoriile aflate la 370 de leghe la vest de insulele Capului Verde. Brazilia urma să intre, astfel, în componenţa viitorului imperiu colonial portughez. Numele de Brazilia este dat de un arbore foarte preţuit la vremea aceea: băcanul sau “pau brasil” (caesalpina echinată). Industria textilă europeană este principalul beneficiar. Din lemnul de băcan se extrage colorant mult mai ieftin şi în cantităţi mai mari decât cel care vine din Asia. Noua ţară a lemnului ajunge să fie denumită ţara brasil-ului sau Brazilia
Buenos Aires
Istoria capitalei Argentinei începe odată cu fondarea sa la 2 februarie 1536 de către Pedro de Mendoza. Acest nobil basc plecase din Spania spre Lumea Nouă în fruntea unei puternice flote. Pentru prima dată, printre exploratori se aflau, în număr considerabil, femei. Cei 1500 de spanioli împreună cu cele 14 caravele ajung cu bine la destinaţie şi încep construirea viitoarei capitale, Buenos Aires. Dar de ce Buenos Aires? Ei bine, legenda spune că Sancho del Campo care era cumnatul lui Pedro de Mendoza ar fi rostit următoarele cuvinte atunci când a pus primul piciorul pe pământul Argentinei: “Que buenos aires hay aqui!” sau mai pe româneşte: “Ce aer curat e aici!” Istoricii sunt însă de altă părere. Majoritatea tind să creadă că denumirea nu s-ar datora cine ştie cărui aer mirosit în acea zi de cumnatul lui Menndoza ci, mai degrabă, ţine de raţiuni religioase. Mai mulţi membri ai corpului expediţionar erau originari din portul spaniol Cadiz. La acea vreme, în zona respectivă, o deosebită influenţă o avea o confrerie religioasă de binefacere patronată de “Nuestra Senora de Santa Maria de los Buenos Aires”. Este posibil, aşadar, ca denumirea capitalei Argentinei să fie legată de faptul că marinarii spanioli au vrut să-şi arate recunoştinţa faţă de faptul că au călătorit fără incidente în Lumea Nouă ocrotiti de Santa Maria de los Buenos Aires.
Costa Rica
Apetitul spaniolilor pentru imensele bogăţii ale noului continent descoperit este binecunoscut, metalele preţioase constituind dealtfel principala atracţie. Argintul, de exemplu, avea în evul mediu, în parte şi datorită proprietăţilor sale şi a faptului că nu se găsea din abundenţă, o valoare mult mai mare decât are astăzi. În secolul al XVI-lea invazia de metale preţioase în porturile iberice avea să schimbe radical acest lucru. Unul din locurile din care proveneau aceste metale rare era Costa Rica. La 1502, când Cristofor Columb a debarcat în această regiune de coastă, el a fost întâmpinat de o mulţime de băştinaşi prietenoşi. Aceştia erau împodobiţi din cap până-n picioare cu salbe brăţări şi tot soiul de alte podoabe din aur. Conquistadorii au botezat imediat locul Costa Rica, adică tradus din spaniolă, “coastă cu ţărmul bogat”
Curacao
Alonso de Ojeda (cca. 1468- cca. 1515) a fost unul dintre numeroşii exploratori spanioli ai Lumii Noi. Într-una dintre expediţiile sale, acesta s-a confruntat cu una dintre problemele frecvente la acea vreme printre marinari. Din cauza proastei alimentaţii şi a lipsei de vitamine, aceştia se îmbolnăveau dacă voiajul pe mare se prelungea prea mult. Se povesteşte că la un moment dat, Alonso de Ojedo s-a văzut obligat să debarce mai mulţi membrii ai echipajului său pe o insulă din Caraibe. Oamenii erau bolnavi, drumul înapoi spre casă era lung, iar soarta lor părea pecetluită. Câţiva ani mai târziu, aceştia au fost regăsiţi în acelaşi loc, dar complet însănătoşiţi. Insula a căpătat numele Curacao, ceea ce în spaniolă înseamnă “însănătoşire”.
Honduras
În 1502, Cristofor Columb pleacă în cea de-a patra şi ultima sa expediţie. Marele navigator este un om bătrân, are 70 de ani, suferă teribil de gută şi după o lungă traversare a Atlanticului nu visează decât să acosteze într-un port liniştit. Mica flotă comandată de el ajunge aproape de ţărmurile Cubei, numită Noua Spanie, pe vremea aceea. Guvernatorul insulei Nicolás Ovando y Cáceres (1460-1518) care a rămas în istorie pentru tratamentul deosebit de brutal aplicat băştinaşilor Taino, nu le permite conquistadorilor să acosteze, iar aceştia se văd nevoiţi să-şi continue drumul. Surprins de o furtună, Columb reuşeşte să arunce ancora într-un loc necunoscut. “Am putut să scăpăm graţie Celui de sus, de valurile turbate” avea să exclame Columb. În spaniolă, expresia “valuri turbate” se traduce prin ondas duras. Prin contopirea celor două vorbe, se spune că ar fi rezultat numele statului Honduras.
Mexic
Mexicul de astăzi a moştenit denumirea capitalei vechiului imperiu aztec, Mexico-Tenochtitlan. În vara anului 1521 conquistadorii spanioli conduşi de Hernando Cortez (1485-1547) rad de pe faţa pământului oraşul şi odată cu el ultimele rămăşiţe ale puterii amer-indienilor. În ceea ce priveşte semnificaţia numelui de Tenochtitlan, lucrurile par lămurite de specialişti, el însemnând “locul nochtli-ului”, al nopalului, o legumă, sau un soi de cactus dacă vreţi, care este cultivat şi consumat şi astăzi în acele regiuni ale Americii Centrale. Părerile sunt împărţite însă cu privire la originea şi însemnătatea cuvântului Mexico. Una dintre interpretări este aceea a clericului iezuit Antonio del Rincon (1566-1601). Acesta este autorul uneia dintre primele lucrări cunoscute cu privire la limba vorbită de băştinaşii Nahuatl, adică vechii mexicani. În a sa “Arte mexicana”, apărută la 1595, Antonio del Rincon formulează următoarea teorie: Mexico reprezintă alăturarea a două cuvinte distincte ale limbii nahuatl. Primul este “metztli”, adică lună, iar al doilea “xictli”, adică mijloc, centru. Aşadar, potrivit acestei interpretări, Mexico ar însemna “Oraşul din mijlocul lunii”.
Venezuela
Această ţară se pare că îşi datorează numele celebrului explorator Americo Vespucci cel despre care cred unii istorici că ar fi dat Lumii Noi prenumele său. Dar despre originea denumirii continentului american poţi citi aici un articol. Ei bine, Vespucci acostează în golful Maracaibo şi este uimit de modul în care indigenii îşi construiesc adăposturile. Locuinţele lor lacustre cu podeţe şi canale îi amintesc acestuia de Veneţia. Venezuela vă vine să credeţi sau nu înseamnă în italiană “Mica Veneţie”.
Bibliografie
Emil Andrei “Etimologia unor denumiri geografice” în Almanahul Mării 89, pg. 66
Florentină Dolghin “Buenos Aires – Cronologia unei capitale” în Magazin istoric, An XVIII, nr.5, 1984, pg. 50-51
Hernani Donato “Scurtă istorie a Braziliei”, Editură Univers, Bucuresti, 2000
Salvador Toscano “Cuauhtemoc” Editură Albatros
de Voicu Hetel