Henric al IV-lea al Franței, primul suveran al dinastiei de Bourbon, a fost rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610). În vremea sa Franţa a cunoscut un puternic avânt economic, după ce acesta a pus capăt conflictelor religioase.
Jean Auguste Dominique Ingres (1780-1867) a realizat în anul 1817 un tablou, devenit celebru, al cărui subiect este o anecdotă foarte populară la acea vreme. Lucrarea îl prezintă pe regele Franţei, Henric al IV-lea, jucandu-se cu fiul sau. La jumătatea secolului al XIX-lea realizarea unor tablouri cu tematică istorică era dealtfel la mare modă în Franţa. Iată şi anecdota care l-a inspirat pe Ingres:
Ambasadorul Spaniei intră în cabinetul de lucru al regelui şi-l găseşte în patru labe, călărit de fiul său.
-Aveţi copii, domnule ambasador? îl întrebă regele.
-Da, Majestate.
-Atunci pot să termin ocolul camerei…
***
Curtenitor, Henric al IV-lea a întrebat-o într-o zi pe o frumoasă tânără, pe care visa să şi-o facă metresă, pe unde ar trebui să trecă pentru a nimeri mai repede în dormitorul ei.
-Pe la biserică, majestate, a replicat ea.
***
Henric al IV-lea de Navarra era, dealtfel, un mare admirator al sexului frumos, dovadă şi numărul mare de amante pe care şi le făcuse de-a lungul timpului. Îi şi plăcea să se ştie asta poate şi fiindcă, în realitate, ştia că performanţele sale de amorez lăsau mult de dorit. Să nu-l judecăm însă prea pripit. În vremea sa, nobilimea şi familia regală erau departe de a se limita la relaţii strict matrimoniale, a avea o amantă oficială, pentru un cap încoronat, fiind ceva cât se poate de natural. Amanta oficială a regelui era Madame de Vernay. Aceasta îl poreclise “Căpitanul Vrea dar nu poate”.
***
Henric al IV-lea întâlni într-o zi în palatul său un individ pe care nu-l cunoştea, dar care îi atrase imediat atenţia prin aspectul său neîngrijit şi prin hainele şifonate şi murdare. Intrebandu-l în serviciul cui se află, omul îi răspunse regelui cu mândrie:
-Sunt propriul meu stăpân, sire!
-Ai un stăpân prost, amice, replică regele.
***
Fiind decorat de Henric al IV-lea, nobilul în cauză trebuia să rostească următoarele cuvinte ritualice: Domine, non sum dignus” adică Doamne, nu merit această cinste. La o asemenea ceremonie, regele Franţei i-ar fi spus nobilului care primea distincţia:
-Ştiu, ştiu, dar a fost dorinţa nepoţelului meu.