In august 1916, Romania presata de Antanta si blindata cu promisiuni a intrat in sfarsit in razboi contra Puterilor Centrale. La Bucuresti momentul este intampinat cu entuziasm, populatia fiind inca de la inceputul conflagratiei, ostila unei actiuni alaturi de Austro-Ungaria si Germania. Dupa un inceput vijelios, cand armata noastra ataca de-a lungul intregii frontiere cu Austro-Ungaria, din Bucovina si pana la Dunare urmeaza replica viguroasa a Centralilor. Atacati pe un front de 1.100 km lungime si in absenta sprijinului tarist, armata romana e infranta si obligata sa se retraga in Moldova.
Generalul Falkenhayn intra in Bucuresti in decembrie 1916. Nimeni nu se inghesuie cu flori…
Bucurestiul, la acea data unul dintre cele mai fortificate orase din lume, da ati citit bine, se preda fara sa traga un glont. La inceputul secolului se investisera sume uriase in fortificarea acestuia, o parte dintre aceste constructii ultramoderne la acea data existand si astazi in preajma centurii orasului. Autoritatile au preferat insa sa-l crute de la distrugere, l-au evacuat si l-au declarat oras liber.
La 23 noiembrie/6 decembrie primele unitati inamice ocupau Capitala. Chiar daca victoria fusese obtinuta in principal datorita sprijinului dat de Germania, in oras au aparut si trupe bulgare, austro-ungare si chiar turcesti. Exista chiar si o poveste scornita de propaganda germana dar care s-a perpetuat si astazi in scrierile multora cum ca populatia i-ar fi intampinat cu flori pe invadatori. Gazeta Bucurestilor editia de razboi aparuta sub ocupatie nu mentiona nici o manifestatie spontana de bucurie in primul sau numar din 12 decembrie 1916. Mai mult scriitorul german Bernhard Kellerman isi publica constatarile in Berliner Tageblatt reproduse si in Gazeta Bucurestilor aratand ca: „Bucurestii sgomotosi si pe cat se pare de lipsiti de grija, nu pot insela pe nimeni despre cei care privesc mai adanc. De asemenea e o legenda ca populatia Bucurestilor ar fi salutat cu flori intrarea in oras a trupelor victorioase” [1]. Opinia publica bucuresteana in preajma razboiului fusese net defavorabila Puterilor Centrale lucru reflectat clar in toate publicatiile din epoca si in toata memorialistica vremii.
Mackensen alaturi de alti cavaleristi. Sa fie oare pe Kiseleff?
Hotelul Athene-Palace (Hiltonul de azi) a devenit resedinta “Ober-Komandoului” lui von Mackensen
Reactia generala a locuitorilor a fost una de nesupunere, de repulsie in fata invadatorului si de opozitie prmanenta in fata abuzurilor la care s-au dedat nemtii, bulgarii si turcii in cei doi ani de ocupatie.
Marele nostru „noroc”, daca se poate numi asa, a fost ca in fruntea lor era un neamt veritabil: feldmaresalul August von Mackensen. In cateva cazuri, interventiile sale au temperat elanul distructiv al cotropitorilor
Ca niste veritabili si eficienti ocupanti, nemtii au inceput prin a ne lasa fara automobile, combustibil, marfurile din depozitele orasului si… clopotele de la biserici. Ca nu care cumva sa transmitem informatii secrete despre ocupant, porumbeii au devenit friptura. Impotriva maidanezilor s-a dezlantuit o adevarata hinghereala, nemtii fiind ingrijorati de faptul ca sabotorii bucuresteni ar putea sa-i dreseze si sa-i folosesca pentru diverse misiuni. Traumatizati trebuie sa fi fost si proprietarii de canine, pentru ca patrulele de soldati-hingheri le saltau patrupedele pana si din curti.
Administratia germana in goana ei dupa resursele necesare efortului de razboi au supus populatia unei serii intregi de privatiuni. S-au inmultit confiscarile, abuzurile, s-au rationalizat alimentele. Din dorinta de a specula la maxim resursele pedantismul nemtilor atinsese cote ridicole. Astfel peluza principala a Cismigiului fusese transformata in razor de varza rosie pentru salvarea Vaterlandului infometat.
De zelul si inventivitatea ocupantului n-au scapat nici casele si cladirile mai aratoase. Nemtii, scria Bacalbasa, „au acaparat – remarca un martor ocular – toate edificiile mari, fie publice, fie resedinte particulare” [2]. Casa fruntasului conservator antantofil Take Ionescu a fost devalizata sistematic, iar biroul sau de la parter a fost transformat in cocina pentru porci.
Mackensen isi alesese ca locuinta personala pe durata sederii sale la Bucuresti, somptuoasa proprietate a lui G. Meitani
Turcii care nu ne puteau ierta chelfaneala pe care o primisera in 1877 s-au gandit sa-si mai spele rusinea luandu-si inapoi tunurile capturate de armata romana la Plevna. Acestea se gaseau in curtea Palatului Regal si daca n-ar fi fost Mackensen, cu siguranta ca le-ar fi dat la topit. Nu acelasi noroc l-a avut moara lui Assan. Infiintata la 1863 pe un camp aflat langa bariera de est a orasului, moara era la 1916 dotata cu utilaje ultra moderne. Aici se macina o buna parte din faina necesara brutariilor din oras pentru producerea painii. Turcii si-au demonstrat inca odata calitatile de oameni strangatori demontand fabrica bucata cu bucata si trimitand-o la Istambul. Ceva similar se va intampla si aproape trei decenii mai tarziu cand sovieticii vor expedia in tara lor o buna parte din industria romaneasca sub forma de despagubiri de razboi.
Feldmaresalul von Mackensen il intalneste pe Raymund Netzhammer. Scena este fotografiata in fata Catedralei Sf. Iosif.
Sa nu credeti cumva ca bulgarii ne-au iertat faptul ca in 1913 le facusem si noi o vizita la Sofia si le luasem sudul Dobrogei. Printre amintirile ramase de la ei se numara si aceea ca dupa ce Capsa fusese pradata si vandalizata, devenise locul favorit de intalnire al ofiterilor bulgari. Prin ianuarie 1918 bulgarii s-au gandit sa puna mana pe fondul de documente slave aflat la Biblioteca Academiei. Interventia lui Mackensen a facut sa ramanem totusi in posesia acestui tezaur documentar.
Insa cea mai mare „bucurie” ne-au facut-o bulgarii cand au furat moastele Sfantului Dimitrie Basarabov, patronul Bucurestiului. Era in noaptea de 17 februarie 1918, cand clopotul cel mare de la Patriarhie dadea alarma. Un comando bulgaresc, vreo 20 de insi la numar, furase moastele pornind de la premisa ca Bulgaria are drepturi legitime asupra acestora din moment ce sfantul se nascuse la Basarabi pe teritoriu bulgaresc. La auzul vestii bucurestenii au iesit in strada cu mic cu mare. Mirosea a rascoala, adica exact ce nu-si dorea ocupantul sa se intample. Era scanteia care aprinsese butoiul cu pulbere. Oamenii indurasera luni de zile de foamete, frig, epidemii si abuzuri fara sa carteasca, numai ca faptul ca cineva indraznise sa le pangareasca un simbol ii facuse sa se revolte. Poate din aceasta cauza, sau poate ca urmare a rugamintilor mitropolitului, ori poate pentru simplul fapt ca furtul de moaste nu se numara printre prioritatile pragmaticei armate germane, ori poate cine stie din ce alt motiv, Bucurestiul a avut iar un dram de noroc cu feldmaresalul Mackensen. Acesta a dat ordin sa fie prinsi hotii si racla cu moaste repusa la locul ei. Hotii fugisera cu un automobil pe care l-au abandonat ulterior la Calugareni. Doua zile mai tarziu generalul Zach anunta interceptarea, in dreptul comunei Daia, a moastelor, camuflate de bulgari intr-o caruta unde pretindeau ca se afla bagaje. La 19 februarie sfantul era reinstalat in catedrala cu toate odoarele lui. Cel mai mirat si mai contrariat dupa aceasta poveste a fost neamtul. Ce fel de popor e asta? – s-ar fi intrebat Mackensen uluit vazandu-i pe bucuresteni gata sa puna mana pe par pentru un lucru atat de neimportant, in opinia sa.
Bibliografie
C. Bacalbasa „Capitala subocupatia dusmanului, 1916-1918” Bucuresti 1921
C. Cazanisteanu „Miscarea de rezistenta a populatiei din Bucuresti impotriva ocupatiei straine (1916-1918)” in Bucuresti. Materiale de istorie si muzeografie nr 7, editat de Muzeul de istorie al municipiului Bucuresti, 1969
Nicolae Ciachir „Decorarea orasului Bucuresti de catre statul francez pentru eroismul de care a dat dovada in timpul primlui razboi mondial” in Materiale de istorie si muzeografie nr 6, editat de Muzeul de istorie al municipiului Bucuresti, 1968
Georgeta Filitti „1916-1918 in timpul ocupatiei” in Magazin istoric numar special editat cu ocazia Lunii Bucurestilor de catre Fundatia Culturala Magazin Istoric si ARCUB p.31-37
Gazeta Bucurestilor, an I, nr. 205, din 10 iulie 1917
de Voicu Hetel
