Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iaşi – d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un important om politic, istoric, scriitor, jurnalist, diplomat, membru fondator al Societăţii Academice Române şi preşedinte al Academiei Române. A îndeplinit pe rând funcţiile de ministru de interne, ministru de externe şi prim ministru fiind multă vreme unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi ai domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Unul dintre elevii lui Iorga povestea că la sfârşitul unei prelegeri, marele savant le-ar fi istorisit studenţilor urmatarea anecdotă din viaţă lui Mihail Kogălniceanu.
Domnitorul Moldovei, Mihail Sturza şi-a trimis odraslele să studieze la Berlin. Împreună cu ele, tot pe cheltuiala domnului, merge şi Kogălniceanu. Mama sa o frumuseţe, fusese măritată de tânără cu un boiernaş cam trecut şi cam urât. Sturza a cam curtat-o pe tânăra doamnă şi spun gurle rele, aşa a venit pe lume Mihail Kogălniceanu. Nu întâmplător fusese botezat Mihail, întocmai ca părintele său natural. Ca mai toţi junii şcoliţi în Apus, Koglniceanu a deprins şi el o seamă de gânduri şi idei revoluţionare şi s-a răzvrătit împotriva stăpânirii. Fără să ezite prea mult, Mihail Sturza l-a azvârlit în temniţă. fiind cam bolnăvicios, viitorului prim-ministru al României nu i-a prea priit după gratii şi s-a îmbolnăvit în curând de plămâni. Tatăl său prezumtiv, bătrânul boier Kogălniceanu, s-a alarmat imediat şi a dat fuga la domnitor, a căzut la picioarele tronului şi l-a implorat printre lacrimi:
-Ce facem măria-ta, că ne moare feciorul?
La auzul acestor vorbe, Sturza s-a înmuiat imediat şi la trimis pe şturlubaticul său copil în flori în surghiun la mănăstire.
***
Apetitul pentru lectură al lui Kogălniceanu era binecunoscut. Se povesteşte că la jumătatea secolului al XIX-lea, prim-ministrul lui Cuza se putea lăuda cu cea mai mare bibliotecă din Iaşi şi probabil din Moldova. Fire generoasă, el împrumuta cărţi tuturor celor ce-i călcau pragul şi-şi exprimau dorinţa de a lectura ceva. Bineînţeles că în ritmul acesta, biblioteca se golea repede şi în buna tradiţie românească, puţine dintre exemplarele care părăseau rafturile sale reveneau vreodată la locul lor. Conu Mihalache, cum i se adresau prietenii, s-a hotărât într-o bună zi să publice în ziarele Iaşiului următoarele rânduri adresate amicilor săi: “Domnul Mihail Kogalnceanu, care nu poate suferi cărţile desperecheate, roagă pe prietenii ce au asemenea volume de la Domnia Sa, să binevoiască a-l vizita, pentru a ridica şi restul volumelor.”
***
Kogălniceanu a fost şi un mare avocat al timpului său. Se povesteşte că la un proces de divorţ i s-a întâmplat să reprezinte o tânără doamnă. Aceasta se măritase la 20 de ani cu un moşier octogenar. După 4 ani sub acelaşi acoperiş, tânăra se hotărâse să divorţeze. Moşul care în tinereţe fusese un mare amator de matematică nu avea de gând să divorţeze motivând că nevasta îi mâncase cei ai frmosi ani din viaţă plus o pătrime din moşie pe care o ipotecase de dragul ei. Kogălniceanu şi-a susţinut pledoaria în felul următor:
-Pârâtul este fost matematician. S-au căsătorit când dânsul avea 80 de ani, iar clienta mea 20 de primăveri. Căsnicia a durat 4 ani. De câte ori intră 20 în 80? De 4 ori. Deci corect, 4 ani, ajunge. Pretinde că i-ar fi mâncat o pătrime din avere. De câte ori intră 20 în 80? De 4 ori! Deci corect, ¼. Pledoaria stârneşte hohote de râs iar judecătorul nu poate face altceva decât să suspende şedinţa.
***
Mihail Kogălniceanu tot stăruia pe lângă Cuza să-i acorde un portofoliu în guvernul său şi generalului Christian Tell. Cuza, nu se ştie din ce motive, avea alte preferinţe pentru postul respectiv şi nu ştia cum să-l refuze pe prim-ministrul său fără să-l supere. Aşa că, îl ducea cu vorba sperând că Mihail Kogălniceanu o să uite ori o să se lase păgubaş. Într-o zi, sătul să se tot eschiveze, Vodă a recurs la un mic truc. Tell avea un tic nervos: îşi scutura în permanenţă capul. Când Kogălniceanu a venit din nou cu cererea de numire a lui Tell, Cuza l-a pus să dea din cap neîncetat vreme de 10 minute. Convins că e o glumă, Kogălniceanu a intrat în joc şi a început să dea din cap. După 5 minute, constată că ameţise, îl luase durerea de cap şi îi înţepenise gâtul.
-Dumneata ai ameţit după 5 minute, zise Cuza, şi vrei să-l numesc pe Tell ministru, al cărui cap tremură de 30 de ani?
