Posts tagged Winston Churchill

Anecdote cu Winston Churchill

ChurchillWinston Churchill cu personalitatea sa remarcabilă a marcat, în bună măsură, istoria Marii Britanii  în timpul celui de-al doilea război mondial. Despre deciziile sale, micile lui ciudăţenii şi vicii, sau vorbele sale memorabile s-au păstrat o mulţime de amănunte din care mă voi rezuma să redau câteva sub forma unor anecdote.

De-a lungul îndelungatei sale cariere politice Winston Churchill a rostit peste 8000 de discursuri. Ele erau însă pregătite de la primul până la ultimul cuvinţel, unele repetate până când erau ştiute pe de rost chiar. Premierul britanic îşi compunea o poză şi se studia în oglindă minute în şir, în timp ce îşi perora speech-ul. Se spune că odată cu apariţia magnetofonului “improvizaţiile” sale retorice s-au îmbunătăţit şi mai mult pentru că Churchill se înregistra, apoi se asculta şi corecta ce nu i se părea că generează efectul dorit în audienţă. Efectele acestor repetiţii care l-ar putea face invidios şi pe un actor priceput erau evidente. Când avea de ţinut un discurs în faţa Camerei Comunelor, era cuprins de emoţii, avea trac ca la o premieră. Nu de puţine ori, făcea apel la episoade din trecutul glorios al Angliei, ori la episoade din istoria antică pentru a exemplifica anumite lucruri sau pentru a trezi emoţie şi patriotism în rândul ascultătorilor. Câteodată se lăsa dus de val şi îl podideau lacrimile în timpul discursului. Atunci se întrerupea, îşi ştergea lacrimile şi îşi relua peroraţia. De remarcat însă, că multe dintre cuvântările sale au avut un impact pozitiv în moralul populaţiei engleze intrând direct în cărţile de istorie.

***

La un moment dat, Winston Churchill şi-a lăsat mustaţă. Arăta probabil destul de carghios pentru că oamenii au remarcat imediat această nouă schimbare de look. Se povesteşte că fiind invitat la un dineu, o cucoană care nu-l prea agrea ca politician, a ţinut să-i spună următoarele:

– Domnule, te anunţ că nu-mi pasă nici cât de negru sub unghie de politică ori de mustaţa dumitale.

– Fiţi fără nici o grijă, doamnă, n-aveţi nici o şansă să ajungeţi vreodată în contact nici cu una, nici cu alta!

***

Lady Astor, cum era cunoscută contesa Nancy Witcher Langhorne (1879-1964), a fost prima femeie care a obţinut un loc în Camera Comunelor a Parlamentului englez. Această americancă, ajunsă nobila prin căsătoria cu un vechi membru al aristocraţiei britanice, nu prea îl avea la inimă pe Churchill.

– Dacă aţi fi soţul meu, v-aş pune otravă în cafea, i-a spus aceasta.

– Dacă aţi fi soţia mea, cu siguranţă aş bea-o, a venit răspunsul lui Churchill.

***

Prietenii lui Churchill făceau haz de excesele de care dădea uneori dovadă premierul şi de gusturile sale extrem de rafinate. Unul dintre ei spunea într-o zi:

-Winston se mulţumeşte la nevoie şi cu tot ce e mai bun.

***

Două trăsături psihologice paradoxale ale lui Churchill: frica de moarte şi dorinţa de a-şi domina această frică. În 1919, pe când era ministrul aviaţiei, a luat câteva lecţii de pilotaj, pretextând că un bun ministru al aerului trebuie să ştie totul despre zbor. Chiar de la primul său zbor cu mâinile la manşe, a reuşit să facă praf aparatul, el scăpând însă nevătămat. De atunci a căpătat o teamă instinctivă de zbor. Vrând să-şi domine cu orice preţ spaima, obişnuia să spună:

-Detest avionul? Bine, voi zbura cu avionul.

Între 1935 şi 1945, Winston Churchill a parcurs fără cea mai mică plăcere o jumătate de milion de kilometri.

***

Winston Churhill suferea şi de o oarecare deficienţă a auzului. De aceea, în multe cazuri, premierul britanic îşi putea permite să audă doar ceea ce îşi dorea. Dacă lângă el se afla un adversar politic sau o bătrână lady vorbăreaţă, nu auzea nimic, dar dacă în celălalt colţ al încăperii, cineva aducea vorba despre vreo carte de-a sa exprimandu-şi admiraţia, lui Churchill îi revenea imediat auzul şi intra în vorbă cu persoana respectivă.

***

În timpul celui de-al doilea război mondial a apărut pentru prima dată în Marea Britanie şi Statele Unite simbolul universal recunoscut al victoriei, prin ridicarea degetelor arătător şi mijlociu de la mâna dreaptă. Se forma astfel litera V de la “victory”. În 1942, Churchill efectuează o vizită istorică la Moscova unde îl întâlneşte pe Stalin. La aterizare autorităţile sovietice i-au pregătit premierului britanic o primire grandioasă, cu mulţimi de oameni aşa cum se face de obicei în toate regimurile comuniste. Oamenii instruiţi scandează sloganuri şi ţin toţi ridicate cele două degete la fel cum se întâmpla la Londra. Uimit peste măsură de gest, Churchill întreabă:

-Cum se face că s-a răspândit atât de repede salutul victoriei?

-O nu sir, i-a explicat un membru al ambasadei. Pentru ei, nu e salutul victoriei, semnul e o aluzie la deschiderea celui de-al doilea front.

***

Cu puţin înainte de a muri, când starea sănătăţii sale se deteriorase vizibil, Churchill a acordat un interviu unui tânăr şi neexperimentat reporter. La sfârşitul discuţiei, după ce-i mulţumi fostului premier britanic, ziaristul spuse:
-Mă întreb dacă o să vă mai pot intervieva şi anul viitor.
-Nu văd de ce nu ai face-o, răspunse Churchill râzând. Pari sănătos şi în putere, cred că vei supravieţui până atunci.

***

Dramaturgul Bernard Shaw se afla de multă vreme în relaţii nu tocmai amicale cu Winston Churchill. Cu un prilej i-a scris acestuia: “V-am rezervat două locuri la premiera spectacolului meu. Puteţi veni cu un prieten dacă aveţi vreunul.”

Churchill i-a răspuns printr-o altă epistolă: “Nu pot veni la premieră. O să încerc seara următoare dacă se mai ţine spectacolul.”

Caracteristici ale razboiului din Africa de Nord

In timpul celui de-al doilea razboi mondial frontul deschis in Africa de Nord a avut o importanta relativ secundara.

Tancuri italiene M13-40 in desertul libian

Pentru Germania prioritara a fost inca de la inceput operatiunea Barbarossa, de invadare a Uniunii Sovietice. O buna parte din resursele care in mod normal i-ar fi fost alocate lui Erwin Rommel, comandantul Deutsche Afrika Korps (D.A.K.), au luat drumul frontului de est. Nici britanicii nu au acordat intr-o prima faza un rol important teatrului nord african, considerind ca dupa catastrofalele infrangeri provocate italienilor, lupta e ca si castigata. Primul ministru Winston Churchill a comis una dintre multele sale erori, atunci cand a ordonat relocarea a doua divizii din Africa, in Grecia. Interventia engleza din Grecia s-a incheiat cu o infrangere dezastruoasa ducind totodata si la o slabire a frontului in Cirenaica (Libia). Mai tarziu, la inceputul lui 1942, Churchill abia a scapat de o motiune de neincredere dupa ce crezind din nou ca fortele Axei nu mai prezinta nici un pericol a repatriat doua divizii australiene de infanterie, Divizia 18 scotiana pleca spre Singapore, iar Divizia 7 blindata era inlocuita cu Divizia 1 blindata, care nu primise botezul focului. Rommel a profitat si germano-italienii au avut o ultima zvacnire inainte de a fi coplesiti si invinsi odata cu invazia americana.

Erwin Rommel

Razboiul din desert s-a intins pe o perioada de trei ani între 10 iunie 1940 şi 16 mai 1943. Fortele aruncate in lupta au fost mult mai reduse comparativ cu numarul de oameni si mijloacele folosite in alte zone fierbinti. Pentru britanici si italieni, insa luptele au avut o mare importanta. In cazul Italiei, care a fost marele invins, soarta sa a depins de aceasta confrntare.

 

Marea majoritate a evenimentelor au fost conditionate de teren si de clima.

Cele mai multe confruntari s-au desfasurat in apropierea tarmului insa nu de putine ori se desfasurau operatiuni in desert pentru a produce un atac prin invaluire. Desertul cu conditiile sale dure de relief si clima se caracterizeaza prin zone denivelata, coline, depresiuni muntoase, nisipuri miscatoare. Caldura infernala de 40-50 de grade din timpul zilei si noaptea cu temperaturi ce coboara sub 0 grade produc fenomene de spargere a rocilor, prin inghetarea apei. Vantul transforma totul intr-o pulbere fina ce distruge masinile. Nu de putine ori tancurile au ramas intepenite, devenind astfel inutilizabile. In cazul Germanilor, panzerele lor ultramoderne si extrem de eficiente in conditii de razboi normale, s-au dovedit in unele cazuri, arme cu doua taisuri. Foarte complexe din punct de vedere ingineresc si aproape idestructibile (in special tancurile Tiger) erau greu de reparat din lipsa, atat de specialisti, cat si de piese. Cand se blocau, acestea erau abandonate si distruse de ocupantii lor pentru a nu cadea in mana Aliatilor.

Conditiile vitrege de clima au facut ca densitatea populatiei sa fie extrem de redusa in aceste zone.

Localitatile sunt despartite de distante de 60-70 de kilometri. Putem vorbi in cazul luptelor din nordul Africii de un teatru de razboi ideal, fara populatie civila, fara victime colaterale.

Principalele localitati din Libia si Egipt in care au avut loc lupte

O consecinta a factorului climatic a fost si dependenta extrem de severa dintre frontul mediteraneean si cel african. Problema aprovizionarii a fost una serioasa pentru ambele tabere de-a lungul intregului conflict. Practic, cine controla transportul maritim si aerian, putea obtine victoria. Pentru britanici punctele de sprijin s-au aflat in escadrele din Egipt si Malta. Pentru fortele Axei plecarea escadrilelor de aviatie germane din Creta si Sicilia pe frontul rusesc a constituit un dezastru. In august 1941 33% din incarcaturile destinate Afrika Korps, ajungeau pe fundul marii. In octombrie, situatia devenise alarmanta, aproape doua treimi din incarcaturile destinate Axei, erau scufundate. In noiembrie, din cele 60.000 de tone pe care le astepta Rommel nu a primit decat 8 093.

O alta caracteristica majora a campaniei din Africa este  acest du-te vino intre localitatile insiruite pe tarm. Acestea isi schimba de nenumarate ori stapanii in functie, desigur, de cine se afla in ofensiva.

Bibliografie

“Cele 232 de zile ale Tobrukului”, Revista Magazin Istoric nr.6 septembrie 1967

Lidell Hart, “Istoria celui de al doilea razboi mondial“, Editura Orizonturi, 2006

dr. John Pimlott, “Rommel un general intrat in mit” Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1999

 

 

Jaques de Launay, “Mari decizii ale celui de-al doilea razboi mondial“, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1988

 

 

 

 

 

de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2011.

Hiroshima si Nagasaki sau razboiul total

LITTLE BOY – 6 august

In dimineata zilei de 6 august 1945 la ora 8 si 15 minute prima bomba atomica “Little Boy”, cantarind 4,5 tone era lansata deasupra orasului Hiroshima. Un minut mai tarziu se declansa infernul. Nimeni nu daduse atentie alarmei aeriene care incetase cu numai 45 de minute mai devreme, intr-o tara care se obisnuise de mult cu bombardamentele efectuate de valuri succesive de avioane aliate. Surpriza a fost totala. La acea ora muncitorii tocmai incepusera lucrul sau erau in drum spre serviciu, copiii erau in majoritate la scoala si nimeni nu a mai apucat sa-si caute adapost.

Bomba, pe baza de uraniu 235 cu o putere echivalenta de 13.500 de tone de trinitrotoluen, a explodat la nord-vest de centrul orasului provocind efecte devastatoare. O sulita de lumina rosie-purpurie s-a intins pe o latime de sute de picioare, transformindu-se intr-o stralucitoare minge de foc. Temperatura in centrul ei a ajuns la 50 de milioane de grade C. Instantaneu s-au starnit incendii pe o raza de o mila. Asezata pe o campie plana, neprotejata de nici un obstacol natural, avand doar cartiere cu costructii subrede si aglomerate, Hiroshima a ars in intregime. Cifra exacta a mortilor nu a fost niciodata aflata, ea putind fi doar aproximata la 70-80.000 de victime. Misiunea colonelului Paul Tibbets, comandantul avionului B-29 “Enola Gay”, fusese indeplinita cu succes. Intr-o conferinta de presa sustinuta la 8 august acesta a relatat presei evenimentul.

FATMAN – 9 august

Pentru a conduce al doilea atac a fost desemnat maiorul Charles Sweeney, comandantul unui alt B 29 botezat “Marele Artist”, iar alegerea tintei a fost lasata la latitudinea sa. Oricum, acesta nu avea de ales decat intre doua orase aflate pe insula Kyushu: Kokura si Nagasaki. Un complex de factori intre care prognoza meteo deloc promitatoare, activitatea antiaerienei, nivelul scazut al combustibilului si aparitia pe radar a aviatiei de vanatoare inamice l-a determinat sa i-a decizia de a lovi Nagasaki. Bomba cu plutoniu de cinci tone supranumita “Fatman” avind o putere de distrugere de 20.000 de tone de trinitrotoluen a explodat in partea de nord-vest a orasului la ora 11,01. Cu toate ca era mai puternica decat cea cu uraniu folosita la Hiroshima nu a provocat pagube la fel de mari, in primul rand datorita solului denivelat. Dar chiar si asa, efectele au fost devastatoare. Puterea bombei folosite la Nagasaki era de 20 kilotone comparativ cu numai 13 kilotone cat avea cea de la Hiroshima. Ca termen de comparatie, putem spune ca puterea celor doua “grenade atomice”, cum mai sunt ele denumite in literatura de specialitate echivaleaza cu doua treimi din cantitatea totala de bombe aruncate asupra Germaniei naziste pe parcursul intregii conflagratii.

Ceea ce nu au stiut insa oamenii care au aprobat folosirea celor doua bombe atomice a fost impactul catastrofal al acestora pe termen lung. Nimeni nu a luat in calcul posibilitatea aparitiei unor efecte radioactive. La cateva zile dupa lansare, agentia de presa nipona Domei transmitea ca bomba produsese “efecte nefiresti … Chiar si cei care prezentau arsuri usoare si pareau intr-o stare de sanatate buna la inceput, slabeau dupa cateva zile din motive necunoscute” Initial atat oamenii de stiinta americani cat si conducatorii militari si politici au crezut ca singurele victime vor fi cele inregistrate ca urmare directa a unei explozii conventionale. De aceea comunicatele niponilor au fost considerate fie minciuni, fie propaganda menita sa starneasca simpatia internationala. Realitatea era insa una cat se poate de cruda. In lunile urmatoare zeci de mii de japonezi vor muri ca urmare a radiatiilor la care fusesera expusi, in timp ce alte cateva mii vor suferii ani de zile de cancer, leucemie, retard mental, aberatii cromozomiale s.a.

Efectele imediate produse asupra guvernului Japoniei au fost mult sub asteptarile Aliatilor. Militaristii din guvernul de la Tokio se impotriveau capitularii neconditionate, insistind asupra necesitatii primirii unor asigurari cu privire la soarta Japoniei si a imparatului. Dupa parerea lui Liddell Hart o emotie mult mai puternica a starnit declaratia de razboi a URSS din 8 august, urmata de invadarea Manciuriei. In plus, perspectiva unei populatii civile pe jumatate moarta de foame si inarmata cu bete de bambus pentru a duce un razboi de gherila nu era deloc incurajatoare. Hotararea imparatului Hirohito de a pune capat razboiului prin acceptarea declaratiei de la Potsdam a venit in dimineata zilei de 9 august, inaintea aflarii vestii distrugerii orasului Nagasaki, cand l-a autorizat pe Suzuki sa convoace Conferinta Imperiala. In cadrul Consiliului Suprem, trei dintre membri au votat pentru capitulare dar cu mentinerea imparatului, in timp ce restul optau pentru continuarea luptei pana la obtinerea unor conditii de pace favorabile. Ziua cea mai lunga a Japoniei este intervalul de timp cuprins intre ziua de 14 august orele 12 si incheiat in ziua de 15 august la ora 12. In acea zi cercurile conducatoare ale Japoniei au deliberat asupra acceptarii ultimatumului Aliatilor si au decis incheierea ostilitatilor, dar cu conditia mentinerii regimului imperial. Un lucru este, insa, cert. Cele doua bombe atomice nu au putut provoca pe moment efecte psihologice deoarece populatia civila nu a aflat adevarul decat dupa sfarsitul razboiului.

Apare asadar legitima intrebarea: Era oare necesara bomba atomica pentru a incheia razboiul ? Utilizarea bombei atomice nu a influentat cu adevarat aceasta hotarare. Cu flota scufundata ori grav avariata, cu fortele aeriene si navale ciuntite, cu industria distrusa si cu proviziile de alimente destinate populatiei, in continua scadere, prabusirea Japoniei devenise oricum o certitudine – asa cum declarase si Churchill. Dar tot Winston Churchill avea sa faca o remarca interesanta in memoriile sale si anume ca se asteptase la o rezistenta disperata, pana atunci, din partea japonezilor, in traditia samurailor, dar aparitia noii arme cvasi-supranaturale era pentru un popor al carui curaj il admirase intotdeauna… o scuza care ar fi salvat onoarea sa si l-ar fi eliberat de obligatia de a se sinucide pana la ultimul om in stare sa lupte. Asadar, desi poate parea paradoxal, cea mai distructiva arma conceputa si folosita vreodata de om a salvat, poate, milioane de alte vieti.

Karl von Clausewitz, parintele strategiei moderne scria despre razboiul absolut, concept extins, ulterior la acela de razboi total. Razboiul total avea sa fie “purtat pe cale politica, economica, culturala si propagandistica, intreaga societate fiind convertita intr-o unica masina de razboi. Implicatiile militare ale unei asemenea teorii insemnau maximalizarea distrugerilor.” Pentru un astfel de razboi se pregateau cele doua mari blocuri politice, cel al statelor cu “democratie populara” sprijinite de Uninea Sovietica si cel al lumii libere sprijinite de Statele Unite. Numai ca, de data asta, in fata colosului rosu care ameninta intreaga Europa, America se afla sub o umbrela de protectie oferita de monopolul atomic care le permite sa duca o politica ferma. Ne putem intreba asadar daca nu cumva lansarea celor doua bombe nu urmareau cumva sa-i impresioneze pe sovietici si sa-i impiedice sa participe la ocuparea Japoniei. Din acest punct de vedere, utilizarea bombei poate fi considerata una dintre primele actiuni legate de razboiul rece.

de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2011.

Go to Top