Posts tagged istoria Moldovei

Câte neveste a avut Ştefan cel Mare?

Am fost întrebat în câteva rânduri de către prietenii care ştiu că mă pasionează istoria dacă este adevărat că Ştefan cel Mare a avut o droaie de neveste şi amante lăsând în urmă o mulţime de urmaşi. Imaginea aceasta de mare crai a domnului moldovean este de factură mai recentă, manualele de istorie nesuflând o vorbă despre această latura a sa pământeană. Şi cum pentru români nu există decât două viteze, ori mitizează o figură istorică, o sanctifică, îi atribuie trăsături fantastice şi nu-i găsesc vreun cusur ori o desfiinţează total, negăsindu-i niciun merit, tot aşa şi bietul Ştefan cel Mare s-a găsit cumva prins la mijloc. Pentru unii este Ştefan cel Mare şi Sfânt, domn al Moldovei, simbol al neatârnării “viteaz cum n-a mai stat”. Pentru alţii e doar un ambiţios care vreme de o jumătate de veac a ţinut-o numai în războaie şi bătălii care au vlăguit Moldova atât din punct de vedere economic, cât şi demografic. Cât despre sfinţenia voievodului, nu încape îndoială că deşi a zidit sau a reclădit o grămadă de mănăstiri, nu a dus deloc o viaţă de pustnic.

“Fost-au acestu Ştefan Vodă om nu mare de statu, mânios şi de grabu varsatoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omoraea fără judetu.” ne spune chiar Grigore Ureche.

La această idee au contribuit numeroşi istorici care au scris despre viaţa lui Ştefan cel Mare, dar şi scriitori precum Delavrancea. Acesta de pildă, în drama istorică “Apus de soare,” studiată în şcoli de nenumărate generaţii de elevi, aducea în scenă un personaj fictiv, pe nume Oana, o copila din flori a voievodului. Personajul Oana este preluat şi dezvoltat mai apoi de un alt autor de literatură istorică, Dumitru Almaş. La reputaţia lui Ştefan a mai contribuit desigur şi toată literatură cu iz de roman cavaleresc despre Moldova veacului al XV-lea lăsată în urmă de Sadoveanu.

Ce ne spun însă cronicile?

Ei bine, despre domnia lui Ştefan avem mai multe izvoare atât interne cât şi externe care ne ajută să ne facem o oarecare idee cu privire la viaţa sa sentimentală.

Despre anul naşterii lui Ştefan nu ştim nimic. În documente apare menţionat în mai multe rânduri alături de tatăl său la 1450 şi 1451. După uciderea lui Bogdan voievod de către Petru Aron, Ştefan avea să hălăduiască vreme de mai mulţi ani, probabil prin Transilvania şi Muntenia.

Călţuna din Brăila

Din această perioada datează prima sa relaţie cu o anume Călţuna din Brăila care-i dăruieşte un fiu pe nume Mircea. Legătură celor doi e mai mult întâmplătoare pentru că femeia avea deja un bărbat. Într-un document mai puţin cunoscut şi menţionat, Ştefan e făcut cu ou şi cu oţet de munteni, iar în acel text apare o referire la acest Mircea pe care, spun autorii acelor rânduri, Ştefan îl numea fiu.

Scrisoare brăilenilor către Ştefan cel Mare datează de pe la 1481, e redactată în slavonă şi sună cam aşa: “De la toţi boierii şi de la toţi cnezii şi de la toţi rumânii, scriem ţie, domnului moldovenesc Ştefan voievod. Ai tu oare omenie, ai tu minte, ai tu creieri de-ţi prăpădeşti cerneala şi hârtia pentru un copil de curvă, fiul Călţunei, şi zici că-ţi este fiu? Dacă ţi-e fiu şi vrei să-i faci bine, atunci lasă-l să fie după moartea ta domn, iară pe mumă-să ia-o şi ţine-o să-ţi fie doamnă; cum au ţinut-o  în ţara noastră toţi pescarii din Brăila, ţine-o şi tu să-ţi fie doamnă.” Documentul din care am reprodus acest citat este o scrisoare a brăilenilor tradusă şi publicată de către istoricul Ion Bogdan.

Maruşca

O a doua relaţie pare să fi fost cu o femeie numită Maruşca. Aici istoricii nu au reuşit să se pună de acord. A fost sau nu aceasta prima soţie legitimă a domnitorului sau doar o simplă amantă? Cu aceasta însă se crede că l-ar şi avut pe Alexandru menţionat în pomelnicul de la Bistriţa. Acest fiu apare  alături de tatăl său odată ce acesta se căsătoreşte cu Evdochia de Kiev. Este posibil ca anul naşterii sale să fie 1464. Moare la 1496, departe de ţară, tocmai la Constantinopol unde fusese trimis ca ostatec de tatăl său pentru a avea linişte cu turcii. Avea să fie înhumat la Putna. Cât despre mama sa nu ştim nimic mai mult înafara faptului că nu este menţionată nicăieri ca doamnă. Acest lucru poate să însemne că nu a fost niciodată soţia domnitorului. Cu toate acestea ea apare în pomelnicul de care am scris mai sus ceea ce pe unii istorici îi face să creadă că uniunea ei cu Ştefan se făcuse în faţa bisericii altfel neputând fi menţionată astfel într-un document oficial bisericesc. În plus acest Alexandru pare să se fi bucurat de mare preţuire din partea lui Ştefan, el fiind menţionat adesea şi însoţindu-şi tatăl în bătălii (vezi inscripţia de la Războieni din 26 iulie 1476). Xenopol credea că Ştefan s-a însurat în momentul urcării pe tron, după cum se obişnuia “spre a lăsa odrasle scaunului ţării”. Aşadar, după toate probabilităţile, Maruşca a fost cea dintâi soţie.

Evdochia de Kiev

Prima soţie oficială a domnitorului a fost Evdochia de Kiev sau cneachina, sora lui Semen (Simion) Olelcovici, cneazul Kievului.

“Iară în al şaptelea an a domnii sale, în anii 6971 (1463) iulie 5, luatu-s-au doamna de mare rudă, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui Simeon împăratul. Iară cronicariul cel lesescu scrie că au fostu Evdochia fata lui Simeon împăratul, iară nu sora.” (Ureche) Letopiseţul de la Putna I ne dă ca dată 5 iunie , iar cronicile moldo-polonă şi cea germană vorbesc despre 15 iulie.

Cnezatul Kievului nu avea la acea vreme cine ştie ce importanţă militară pentru modoveni. Luptau ca şi aceştia împotriva Hoardei de Aur şi erau vasali Poloniei la fel cum avea să fie multă vreme şi Ştefan. Acest Simion, frate cu Evdochia, scrie Iorga, era fiul lui Olelko care avea un frate, Mihail, un fiu şi o fiica şi era un războinic temut de tătari. La moartea sa, el ar fi lăsat moştenire, ca semn de preţuire, regelui polonez Cazimir, calul şi arcul său.

Nunta celor doi are loc la Suceava în prezenţa fruntaşilor clerului moldovean.

Mariajul acesteia cu Ştefan nu a fost de lungă durata. Evdochia, care nu ştim din ce pricina s-a prăpădit atât de repede, i-a lăsat domnului o singură fiică: pe Elena. Alţi doi băieţi, botezaţi Iliaş şi Bogdan au pierit de tineri în 1479. Cel puţin asta susţine Iorga. C. Gane credea că acest Ilie, mort de tânăr pe care-l intlnim doar în pomelnice ar fi provenit tot din relaţia cu Maruşca. Cei doi băieţi pe care-i are cu Evdochia, scrie Gane, se numeau Petru şi Bogdan. După alţi istorici cei doi băieţi ar fi fost ai Mariei de Mangop.

Pe Evdochia de Kiev o aminteşte şi Pomelnicul de la Bistriţa. Ea moare în anul 1467 în ziua de 4 septembrie. Pe piatra sa de mormânt se pote citi anul 6975 septembrie 4. A fost înmormântată însă iniţial la biserica Mirăuţilor din Suceava de unde a fost reînhumată la Probota în vremea lui Petru Rareş.

Maria de Mangop

Acoperamant pentru mormantul Mariei de Mangop - muzeul manastirii Putna

Acoperamant pentru mormantul Mariei de Mangop – muzeul manastirii Putna

Această a doua soţie oficială a voievodului era de neam nobil. Ea aparţinea familiei imperiale a Comnenilor care conduseseră vreme de generaţii Imperiul Bizantin. E adevărat însă că gloria acestora era deja apusă, iar mariajul îi aducea lui Ştefan mai mult prestigiu decât avere ori vreun aliat puternic. Cândva stăpânitoare a unui vast imperiu, la acea vreme, familia fetei mai deţinea doar domeniul Mangopului şi o cetate aşezată pe stânci în Crimeea. (Mangopul era stăpânit de fraţii Mariei Isac şi Alexandru). În 1461 ei pierduseră şi ultima provincie importantă pe care o mai deţineau: Trapezuntul.

 

Nunta a avut loc la 14 septembrie 1472 (anul bizantin 6980), ne spune Letopiseţul de la Bistriţa. Fericirea celor doi soţi n-a ţinut însă prea mult. La 1475, turcii făceau praf şi ultimul bastion de rezistenţă al bizantinilor. Mangopul e cucerit şi familia Mariei de Mangop e măcelărită afară de un frate care a acceptat să treacă la mahomedanism. Relaţia ei cu Ştefan cel Mare avea să se deterioreze după acest episod tragic. La 19 decembrie 1477 “ceasul al 5-lea din zi” din motive neştiute, avea să se stingă la Suceava. Avea să fie înmormântată şi ea tot la Putna unde piatra de mormânt are data de 19 decembrie 1477 (anul bizantin 6985). În muzeul mănăstirii Putna se găseşte un splendid acoperământ, dovadă a măiestriei la care ajunsese artă broderiei. “Acoperământul împodobit cu fir o înfăţişează în lungi veşminte scumpe, purtând o cunună mai înaltă decât a domniei Moldovei şi păzită de vulturul împărătesc cu două capete, stema strămoşilor ei, Comnenii”  (Iorga 117) Cu aceasta, Ştefan cel Mare, dacă ar fi să dăm crezare celor scrise de Iorga, nu avu copii. De aceeaşi părere este şi C. Gane care motivează în acest fel înstrăinarea dintre cei doi soţi. Cronica germană a faptelor lui Ştefan ne spune că aceasta ar fi avut două fiice.

Maria Voichiţa

Maria Voichita - Dvera de la 1500 aflata la muzeul manastirii Putna ce prezinta scena rastignirii

Maria Voichita – Dvera de la 1500 aflata la muzeul manastirii Putna ce prezinta scena rastignirii

Cu cea de-a treia soţie voievodul de la Suceava a avut o relaţie mai specială. Maria Voichiţa era una dintre cele două fiice ale lui Radu cel Frumos, domnul Munteniei. În urma bătăliei de lângă Bucureşti din 1473 dintre Ştefan cel Mare şi Radu cel Frumos care-i era văr primar, cel din urmă este înfrânt şi scapă doar cu fuga din mâinile moldovenilor. Îşi abandonează însă toată averea, soţia numită Despina şi cele două fiice. Acestea ajung la Suceava în iarnă lui 1473. Captivă la 24 noiembrie 1473 (anul 6981) scrie în Letopiseţul de la Bistriţa şi în Cronica Moldo-polonă sau 20 noiembrie acelaşi an dacă dăm crezare letopiseţelor de la Putna.

După moartea Mariei de Mangop în 1477, Ştefan, se crede că ar mai fi aşteptat până în 1480, când se cunună cu Maria Voichiţa, ajunsă la vârsta maturităţii. Xenopol are însă o teorie mult mai palpitantă. După el, Ştefan ar fi căzut pradă farmecelor frumoasei muntence încă de la început, aceasta fiindu-i iniţial cocubina. De Maria de Mangop divorţează în 1475, când turcii pun stăpânire pe ultimele posesiuni ale Comnenilor. Împreună cu Maria lui Radu cel Frumos a rămas vreme de 24 de ani, până la 1504, când Ştefan avea să moară. Domna Maria i-a mai supravieţuit 7 ani până în 1511. Grigore Ureche care o numeşte şi Voichiţa, spune că a murit într-o miercuri în săptămâna albă, adică la 26 febuarie 1511 în timpul domniei fiului ei Bogdan III. E înmormântată la Putna, alături de soţul ei, Ştefan cel Mare. A avut două fiice, Ana şi Maria zisă Chiajna precum şi un fiu pe care l-au numit tot Bogdan Vlad în amintirea fiului mort în 1479 şi a bunicului ucis la Reuseni, dar şi a bunicului matern, Vlad Dracul. 

Maria din Hârlău

Cu aceasta din urmă, nu există dovezi că Ştefan ar fi fost căsătorit. Ea avea să-l dea însă pe unul dintre cei mai importanţi domni ai Moldovei: Petru Rareş sau Pătru Măjarul. A fost numit aşa după ”numele muierii ce au fost după alt bărbat, târgoveţ din Hârlău, ce l-au chemat Rareş”, ne spune Grigore Ureche.

 

Bibliografie

Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1958

C. Gane “Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, Editura Junimea Iaşi vol. I

Nicolae Iorga “Viaţa lui Ştefan cel Mare”, Editura pentru Literatură, 1966

Bogdan Murgescu ”De unde avea Ştefan bani” în Historia, an X, nr. 108, decembrie 2010, pg.20-21

Aurelian Sacerdotianu “Descălecători de ţară, dătători de datini” în Magazin istoric, an III, nr. 1, 1969, pg. 37-47

Grigore Ureche “Cronicari moldoveni”, Editura Militară, Bucureşti, 1987

A.D. Xenopol ”Istoria românilor din Dacia Traiană” vol II, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1986

Ştefan Răzvan – Adevarul despre eroul din drama istorica “Răzvan si Vidra”

Ştefan Răzvan a fost un domnitor obscur in Moldova sfarsitului de secol al XVI, contemporan cu Sigismund Bathory si Mihai Viteazul. Si ar fi ramas, probabil, doar o figura palida in cartile de istorie, daca n-ar fi beneficiat de doua atuuri. Primul si poate cel mai important este acela ca marele scriitor si istoric Bogdan Petriceicu Hasdeu l-a imortalizat in drama istorica “Răzvan si Vidra“. In plina epoca romantica, eroul principal al piesei, Răzvan este un rob tigan eliberat de pe domeniul manastiresc care ajunge, trecand prin situatii exceptionale, domn al Moldovei. Lucrarea lui Hasdeu trecand peste faptul ca nu prezinta o realitate istorica ci o fictiune literara bazata, ce e drept, pe un sambure de adevar, este valoroasa si actuala. Al doilea atu al lui Ştefan Răzvan este acela ca toate cronicile care se refera la el dau ca sigura originea sa rroma, fie dupa mama, fie dupa tata. De ce este acesta un atu? Pentru ca este un caz unic, din cate stiu, dar si pentru ca imaginea sa poate fi cosmetizata si transformat in eroul unei etnii. Asa se face ca daca veti cauta referiri la acest personaj istoric nu veti descoperi prea multe.

 

Originile si ascensiunea lui Ştefan Răzvan

 

Imaginea lui Stefan pe o moneda moldoveneasca ce aminteste de emisiunile poloneze. Interesant este faptul ca nu apare numele Razvan. Sa fie oare pe moneda reprezentat vornicul Stefan Radu?

Despre originile sale exista o serie de pareri contradictorii. A. D. Xenopol e de parere ca este dupa tata tigan si mama moldoveanca. Aflat in slujba regelui Poloniei Ştefan Bathory, ascensiunea lui Ştefan Răzvan incepe de la rangul de simplu soldat. Se distinge si “printr-o vitejie neobisnuita in razboiul cu muscalii, fu ridicat din simplu soldat la cele mai inalte trepte ostasesti de craiul Poloniei”([1]) Ajuns la curtea lui Aron vodă zis Tiranul care stapanea Moldova, eroul primeste rangul de agă, iar in mai 1593 este trimis in solie la Sigismund Bathory, nimeni altul decat nepotul lui Ştefan Bathory si principe al Ardealului.

In urma tratativelor, Sigismund Bathory si Aron vodă deveneau aliati in tentativa de a scapa de jugul turcesc. La curtea domnitorului moldovean exista o garda personala formata din mercenari unguri. Tocmai comandantul acestei garzi ajunge Razvan ([2]).

In această perioadă Bathory incepe să se viseze stăpan atat pe Moldova, cat si pe Muntenia. La 20 mai 1595 acesta incheie la Alba Iulia un tratat cu Mihai Viteazul prin care Muntenia isi pierdea practic autonomia devenind feuda lui Sigismund. Din nevoia unui ajutor impotriva turcilor, Mihai a consimtit. Nu la fel a procedat Aron Tiranul. Ca sa-l

Sigismund Bathory

pedepsesca, Bathory il scoate din domnie acuzandu-l de trădare si uneltiri cu turcii. Cel pus sa-l aresteze este chiar Ştefan Răzvan, care ajunge, astfel domn al Moldovei in 24 aprilie 1595. Cronica Buzestilor contemporana evenimentelor si preluată de letopisetul Cantacuzinesc redă succint episodul inlaturarii lui Aron Voda. “…il agiunse para mincinoasa si napaste. Ca trimisa Bator Jicmont craiu( principele Transilvaniei Sigismund Bathory) de-l legara cu doamna-sa si-i lua toata averia lui si-l scoasera din tara lui cu rusine, si-l bagara in temnita in cetate in Venti (Vintu de Jos, jud. Alba) si-i taiara toti boierii si toate capetele in luna lui aprilie in 23 de zile fiind cursul anilor 7103. Si pusa domn in locul lui unul ce era aga la Aron voda anume Răzvan si-i schimbara numele de-i pusera Stefan Voda sa fie domn Moldovei“([3])

Pe 3 iunie 1595 delegatia moldoveana semneaza si ea inchinarea tarii la Sigismund, Ştefan Răzvan devenind, cu acte, loctiitorul principelui transilvanean la Suceava.

Istoricul Neagu Djuvara fără a-i acorda o prea mare importantă il descrie pe domnul Moldovei si aliatul lui Mihai Viteazul ca pe: “alt bastard, fiul unei tiganci răspunzatoare, probabil, de introducerea la noi a acestei porecle iraniene, Rezvan, echivalentul Arhanghelului Gabriel“([4])

O relatare care merita luata in seama in privinta lui Ştefan Răzvan gasim in interviul pe care Mihai Viteazul il acorda solului polonez Lubieniecki din 27 iule 1595. Iată ce spune domnitorul Tării Romanesti in conversatia avută in limba turcă: “Totodata a vorbi despre Ştefan Răzvan, palatinul [Caci el este calcatorul meu de credinta, supusul meu, nu taran, ci gradinar, a carui mama este supusa mea, si mi-a furat 6.000 de galbeni unguresti pe cand il trimisesem la Constantinopol, iar acuma spune ca el nu este fratele meu, solilor mei la serenisimul rege al Poloniei si la hatmani, care au fost trimisi acolo pentru treburile tarii Poloniei, dar i-a oprit si i-a impiedicat sa treaca]” ([5])

Dispretul lui Mihai Viteazul fata de aliatul sau de conjunctura reiese evident. Domnul si-ar fi dorit sa-l aiba alaturi in lupta contra otomanilor pe Aron voda cu care colaborase de minune in locul unui tradator cum se dovedise Ştefan Răzvan. Mihai voda arata ca Razvan este “de neam tiganesc, fara nici o credinta, care m-a inselat in slujba lui fata de mine si apoi l-a rasturnat pe Aron, pe domnul sau, din domnie, si acum porunceste moldovenilor in locul lui“. ([6])

Poate că Mihai Viteazul a fost cam aspru cu uzurpatorul lui Aron, căci Ştefan Răzvan s-a dovedit un aliat credincios participand cu toate fortele la campania antiotomană din 1595. Profitand de absenta sa de la Suceava, polonezii il instalează domn pe Ieremia Movila, adept al păcii cu turcii si dusman declarat al lui Mihai Viteazul.

 

O ipoteză interesantă

Miron Costin (30 martie 1633- 1691)

 

Miron Costin in Letopiseţul Ţării Moldovei descrie domnia lui Aron si teroarea semănată de acesta in randul boierimii moldovene nevoită sa se refugieze in Tara Lesasca. Doi dintre oamenii lui Aron sunt Ştefan Radu vornicul şi Răzvan hatmanul. Cu ajutorul lor Sigismund Bathory “au trimis oşti Bator şi l-au luiat pe Aron cu toată casa .. la Belgrad“.([7]) In locul lui,”l-au pus pe Ştefan Radu domn în Suceava“([8]). Avem asadar două personaje distincte: Ştefan Radu este vornicul care rămane la Suceava, iar Răzvan este comandantul de osti care va pleca la război alături de Mihai Viteazul. Daca ar fi sa-l credem pe Miron Costin, Răzvan nu a domnit niciodată pe tronul Moldovei.

 

 

Sfarsitul lui Ştefan Răzvan

 

Tot din Cronica Buzestilor aflam una dintre variantele mortii lui Răzvan. Potrivit acesteia, acesta incearcă să-si recastige tronul luat de Ieremia Movila profitand de faptul ca lesii (polonezii) “sa risipira la tara lor“. Cu osti de la suveranul său Sigismund Bathory, Ştefan Răzvan intră in Moldova indreptandu-se spre cetatea de scaun a Sucevei. In batalia, desfasurata la Areni, care a urmat Razvan, despre care Xenopol spune ca nu avea mai mult de 2.000 de unguri este batut. Despre fuga sa spre Transilvania relatează Cronica Buzestilor: “dede dosul a fugi pana la un sat anume Manesti, si acolo fu prins Stefan voda de niste tarani si ducandu-l la Ieremia voda putina vreme au fost viu, apoi l-au intapat Ieremia voda si oastea au pierit cu totul“. ([9])  Tot in această batalie a pierit si viteazul Albert Kiraly, căpitanul secui care ii fusese atat de folositor lui Mihai Viteazul in bătălia de la Călugăreni dar si in luptele anterioare.

O alta cronica din 1599 a silezianului Baltasar Walther preia informatii provenite de la cancelarul lui Mihai Viteazul, logofatul Teodosie Rudeanu si ii face un scurt portret voievodului moldovean: “aga Ştefan Răzvan, de neam singan (sau cum zice poporul tigan), ostas desigur foarte viteaz, dar fara credinta fata de fostul sau domn Aaron si apoi, dupa infrangerea [sa] in Moldova, impotriva asteptarii, tras in teapa, in fata tuturor“.([10])

Ieremia Movila (manastirea Sucevita)

Miron Costin in Letopisetul Tarei Moldovei apreciaza oastea ungureasca cu care vine Răzvan la 12.000 de oameni. Polonii lui Ieremia Movila obtin victoria, dar finalul este putin diferit: “Cat l-au adus pre Răzvan la Ieremie voda dupa catava mustrare, i-au taiat indata capul si l-au pus intr-un par improtiva cetatii. Iara pre unguri i-au gonit ostile, pana la munti, cu mare varsare de sange. Fost-au acesta razboiu in anul 7104, dechemvrie 5 dzile. Asa s-au platit si lui Răzvan raul ce facusa si el lui Aron voda“([11]). Cronicarul moldovean arată cum moartea este plata primită pentru trădarea lui Aron vodă si tentativa de a-l detrona pe Ieremia Movila.

 

de Voicu Hetel

 


[1] A. D. Xenopol “Istoria romanilor in Dacia Traiana” vol. III; Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988; pag.145

[2] Asa subsemna Razvan intr-o scrisoare a lui catre Pezzen din 15 august 1594 prin care staruieste in sensul domnului sau, Aron, de a fi primit in gratia imparatului (hurmuzaki, Doc., XII, p7)

[3] Cronica domniei lui Mihai Viteazul (Cronica Buzestilor) in Literatura romana veche (1402-1647) introducere, editie ingrijita si note de G.Mihaila si Dan Zamfirescu vol. II, Editura Tineretului pag.91

[4] Neagu Djuvara “O scurta istorie povestita celor tineri”; Humanitas 2002; pag.114

[5] Domnul Lubieniecki, sol la palatinul Tarii Romanesti arata cum a fost primit de acesta la 27 iulie in anul Domnului 1595 si ce a discutat cu el ) in Literatura romana veche (1402-1647) introducere, editie ingrijita si note de G.Mihaila si Dan Zamfirescu vol. II, Editura Tineretului pag.29

[6] idem pag.30

[7] Miron Costin “Letopisetul Tarii Moldovei”; Editura 100+1 Gramar, Bucuresti 2003 pag.10

 

[8] idem; pag.10

 

[9] Cronica domniei lui Mihai Viteazul (Cronica Buzestilor) in op.cit., pag.96

[10] Scurta si adevarata descriere a faptelor savarsite de Io(an) Mihai, domnul Tarii Romanesti in Literatura romana veche (1402-1647) introducere, editie ingrijita si note de G.Mihaila si Dan Zamfirescu vol. II, Editura Tineretului pag.169

 

[11] Miron Costin “Letopisetul Tarii Moldovei”; Editura 100+1 Gramar, Bucuresti 2003 pag.14

 

Go to Top