Am fost întrebat în câteva rânduri de către prietenii care ştiu că mă pasionează istoria dacă este adevărat că Ştefan cel Mare a avut o droaie de neveste şi amante lăsând în urmă o mulţime de urmaşi. Imaginea aceasta de mare crai a domnului moldovean este de factură mai recentă, manualele de istorie nesuflând o vorbă despre această latura a sa pământeană. Şi cum pentru români nu există decât două viteze, ori mitizează o figură istorică, o sanctifică, îi atribuie trăsături fantastice şi nu-i găsesc vreun cusur ori o desfiinţează total, negăsindu-i niciun merit, tot aşa şi bietul Ştefan cel Mare s-a găsit cumva prins la mijloc. Pentru unii este Ştefan cel Mare şi Sfânt, domn al Moldovei, simbol al neatârnării “viteaz cum n-a mai stat”. Pentru alţii e doar un ambiţios care vreme de o jumătate de veac a ţinut-o numai în războaie şi bătălii care au vlăguit Moldova atât din punct de vedere economic, cât şi demografic. Cât despre sfinţenia voievodului, nu încape îndoială că deşi a zidit sau a reclădit o grămadă de mănăstiri, nu a dus deloc o viaţă de pustnic.

“Fost-au acestu Ştefan Vodă om nu mare de statu, mânios şi de grabu varsatoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omoraea fără judetu.” ne spune chiar Grigore Ureche.

La această idee au contribuit numeroşi istorici care au scris despre viaţa lui Ştefan cel Mare, dar şi scriitori precum Delavrancea. Acesta de pildă, în drama istorică “Apus de soare,” studiată în şcoli de nenumărate generaţii de elevi, aducea în scenă un personaj fictiv, pe nume Oana, o copila din flori a voievodului. Personajul Oana este preluat şi dezvoltat mai apoi de un alt autor de literatură istorică, Dumitru Almaş. La reputaţia lui Ştefan a mai contribuit desigur şi toată literatură cu iz de roman cavaleresc despre Moldova veacului al XV-lea lăsată în urmă de Sadoveanu.

Ce ne spun însă cronicile?

Ei bine, despre domnia lui Ştefan avem mai multe izvoare atât interne cât şi externe care ne ajută să ne facem o oarecare idee cu privire la viaţa sa sentimentală.

Despre anul naşterii lui Ştefan nu ştim nimic. În documente apare menţionat în mai multe rânduri alături de tatăl său la 1450 şi 1451. După uciderea lui Bogdan voievod de către Petru Aron, Ştefan avea să hălăduiască vreme de mai mulţi ani, probabil prin Transilvania şi Muntenia.

Călţuna din Brăila

Din această perioada datează prima sa relaţie cu o anume Călţuna din Brăila care-i dăruieşte un fiu pe nume Mircea. Legătură celor doi e mai mult întâmplătoare pentru că femeia avea deja un bărbat. Într-un document mai puţin cunoscut şi menţionat, Ştefan e făcut cu ou şi cu oţet de munteni, iar în acel text apare o referire la acest Mircea pe care, spun autorii acelor rânduri, Ştefan îl numea fiu.

Scrisoare brăilenilor către Ştefan cel Mare datează de pe la 1481, e redactată în slavonă şi sună cam aşa: “De la toţi boierii şi de la toţi cnezii şi de la toţi rumânii, scriem ţie, domnului moldovenesc Ştefan voievod. Ai tu oare omenie, ai tu minte, ai tu creieri de-ţi prăpădeşti cerneala şi hârtia pentru un copil de curvă, fiul Călţunei, şi zici că-ţi este fiu? Dacă ţi-e fiu şi vrei să-i faci bine, atunci lasă-l să fie după moartea ta domn, iară pe mumă-să ia-o şi ţine-o să-ţi fie doamnă; cum au ţinut-o  în ţara noastră toţi pescarii din Brăila, ţine-o şi tu să-ţi fie doamnă.” Documentul din care am reprodus acest citat este o scrisoare a brăilenilor tradusă şi publicată de către istoricul Ion Bogdan.

Maruşca

O a doua relaţie pare să fi fost cu o femeie numită Maruşca. Aici istoricii nu au reuşit să se pună de acord. A fost sau nu aceasta prima soţie legitimă a domnitorului sau doar o simplă amantă? Cu aceasta însă se crede că l-ar şi avut pe Alexandru menţionat în pomelnicul de la Bistriţa. Acest fiu apare  alături de tatăl său odată ce acesta se căsătoreşte cu Evdochia de Kiev. Este posibil ca anul naşterii sale să fie 1464. Moare la 1496, departe de ţară, tocmai la Constantinopol unde fusese trimis ca ostatec de tatăl său pentru a avea linişte cu turcii. Avea să fie înhumat la Putna. Cât despre mama sa nu ştim nimic mai mult înafara faptului că nu este menţionată nicăieri ca doamnă. Acest lucru poate să însemne că nu a fost niciodată soţia domnitorului. Cu toate acestea ea apare în pomelnicul de care am scris mai sus ceea ce pe unii istorici îi face să creadă că uniunea ei cu Ştefan se făcuse în faţa bisericii altfel neputând fi menţionată astfel într-un document oficial bisericesc. În plus acest Alexandru pare să se fi bucurat de mare preţuire din partea lui Ştefan, el fiind menţionat adesea şi însoţindu-şi tatăl în bătălii (vezi inscripţia de la Războieni din 26 iulie 1476). Xenopol credea că Ştefan s-a însurat în momentul urcării pe tron, după cum se obişnuia “spre a lăsa odrasle scaunului ţării”. Aşadar, după toate probabilităţile, Maruşca a fost cea dintâi soţie.

Evdochia de Kiev

Prima soţie oficială a domnitorului a fost Evdochia de Kiev sau cneachina, sora lui Semen (Simion) Olelcovici, cneazul Kievului.

“Iară în al şaptelea an a domnii sale, în anii 6971 (1463) iulie 5, luatu-s-au doamna de mare rudă, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui Simeon împăratul. Iară cronicariul cel lesescu scrie că au fostu Evdochia fata lui Simeon împăratul, iară nu sora.” (Ureche) Letopiseţul de la Putna I ne dă ca dată 5 iunie , iar cronicile moldo-polonă şi cea germană vorbesc despre 15 iulie.

Cnezatul Kievului nu avea la acea vreme cine ştie ce importanţă militară pentru modoveni. Luptau ca şi aceştia împotriva Hoardei de Aur şi erau vasali Poloniei la fel cum avea să fie multă vreme şi Ştefan. Acest Simion, frate cu Evdochia, scrie Iorga, era fiul lui Olelko care avea un frate, Mihail, un fiu şi o fiica şi era un războinic temut de tătari. La moartea sa, el ar fi lăsat moştenire, ca semn de preţuire, regelui polonez Cazimir, calul şi arcul său.

Nunta celor doi are loc la Suceava în prezenţa fruntaşilor clerului moldovean.

Mariajul acesteia cu Ştefan nu a fost de lungă durata. Evdochia, care nu ştim din ce pricina s-a prăpădit atât de repede, i-a lăsat domnului o singură fiică: pe Elena. Alţi doi băieţi, botezaţi Iliaş şi Bogdan au pierit de tineri în 1479. Cel puţin asta susţine Iorga. C. Gane credea că acest Ilie, mort de tânăr pe care-l intlnim doar în pomelnice ar fi provenit tot din relaţia cu Maruşca. Cei doi băieţi pe care-i are cu Evdochia, scrie Gane, se numeau Petru şi Bogdan. După alţi istorici cei doi băieţi ar fi fost ai Mariei de Mangop.

Pe Evdochia de Kiev o aminteşte şi Pomelnicul de la Bistriţa. Ea moare în anul 1467 în ziua de 4 septembrie. Pe piatra sa de mormânt se pote citi anul 6975 septembrie 4. A fost înmormântată însă iniţial la biserica Mirăuţilor din Suceava de unde a fost reînhumată la Probota în vremea lui Petru Rareş.

Maria de Mangop

Acoperamant pentru mormantul Mariei de Mangop - muzeul manastirii Putna

Acoperamant pentru mormantul Mariei de Mangop – muzeul manastirii Putna

Această a doua soţie oficială a voievodului era de neam nobil. Ea aparţinea familiei imperiale a Comnenilor care conduseseră vreme de generaţii Imperiul Bizantin. E adevărat însă că gloria acestora era deja apusă, iar mariajul îi aducea lui Ştefan mai mult prestigiu decât avere ori vreun aliat puternic. Cândva stăpânitoare a unui vast imperiu, la acea vreme, familia fetei mai deţinea doar domeniul Mangopului şi o cetate aşezată pe stânci în Crimeea. (Mangopul era stăpânit de fraţii Mariei Isac şi Alexandru). În 1461 ei pierduseră şi ultima provincie importantă pe care o mai deţineau: Trapezuntul.

 

Nunta a avut loc la 14 septembrie 1472 (anul bizantin 6980), ne spune Letopiseţul de la Bistriţa. Fericirea celor doi soţi n-a ţinut însă prea mult. La 1475, turcii făceau praf şi ultimul bastion de rezistenţă al bizantinilor. Mangopul e cucerit şi familia Mariei de Mangop e măcelărită afară de un frate care a acceptat să treacă la mahomedanism. Relaţia ei cu Ştefan cel Mare avea să se deterioreze după acest episod tragic. La 19 decembrie 1477 “ceasul al 5-lea din zi” din motive neştiute, avea să se stingă la Suceava. Avea să fie înmormântată şi ea tot la Putna unde piatra de mormânt are data de 19 decembrie 1477 (anul bizantin 6985). În muzeul mănăstirii Putna se găseşte un splendid acoperământ, dovadă a măiestriei la care ajunsese artă broderiei. “Acoperământul împodobit cu fir o înfăţişează în lungi veşminte scumpe, purtând o cunună mai înaltă decât a domniei Moldovei şi păzită de vulturul împărătesc cu două capete, stema strămoşilor ei, Comnenii”  (Iorga 117) Cu aceasta, Ştefan cel Mare, dacă ar fi să dăm crezare celor scrise de Iorga, nu avu copii. De aceeaşi părere este şi C. Gane care motivează în acest fel înstrăinarea dintre cei doi soţi. Cronica germană a faptelor lui Ştefan ne spune că aceasta ar fi avut două fiice.

Maria Voichiţa

Maria Voichita - Dvera de la 1500 aflata la muzeul manastirii Putna ce prezinta scena rastignirii

Maria Voichita – Dvera de la 1500 aflata la muzeul manastirii Putna ce prezinta scena rastignirii

Cu cea de-a treia soţie voievodul de la Suceava a avut o relaţie mai specială. Maria Voichiţa era una dintre cele două fiice ale lui Radu cel Frumos, domnul Munteniei. În urma bătăliei de lângă Bucureşti din 1473 dintre Ştefan cel Mare şi Radu cel Frumos care-i era văr primar, cel din urmă este înfrânt şi scapă doar cu fuga din mâinile moldovenilor. Îşi abandonează însă toată averea, soţia numită Despina şi cele două fiice. Acestea ajung la Suceava în iarnă lui 1473. Captivă la 24 noiembrie 1473 (anul 6981) scrie în Letopiseţul de la Bistriţa şi în Cronica Moldo-polonă sau 20 noiembrie acelaşi an dacă dăm crezare letopiseţelor de la Putna.

După moartea Mariei de Mangop în 1477, Ştefan, se crede că ar mai fi aşteptat până în 1480, când se cunună cu Maria Voichiţa, ajunsă la vârsta maturităţii. Xenopol are însă o teorie mult mai palpitantă. După el, Ştefan ar fi căzut pradă farmecelor frumoasei muntence încă de la început, aceasta fiindu-i iniţial cocubina. De Maria de Mangop divorţează în 1475, când turcii pun stăpânire pe ultimele posesiuni ale Comnenilor. Împreună cu Maria lui Radu cel Frumos a rămas vreme de 24 de ani, până la 1504, când Ştefan avea să moară. Domna Maria i-a mai supravieţuit 7 ani până în 1511. Grigore Ureche care o numeşte şi Voichiţa, spune că a murit într-o miercuri în săptămâna albă, adică la 26 febuarie 1511 în timpul domniei fiului ei Bogdan III. E înmormântată la Putna, alături de soţul ei, Ştefan cel Mare. A avut două fiice, Ana şi Maria zisă Chiajna precum şi un fiu pe care l-au numit tot Bogdan Vlad în amintirea fiului mort în 1479 şi a bunicului ucis la Reuseni, dar şi a bunicului matern, Vlad Dracul. 

Maria din Hârlău

Cu aceasta din urmă, nu există dovezi că Ştefan ar fi fost căsătorit. Ea avea să-l dea însă pe unul dintre cei mai importanţi domni ai Moldovei: Petru Rareş sau Pătru Măjarul. A fost numit aşa după ”numele muierii ce au fost după alt bărbat, târgoveţ din Hârlău, ce l-au chemat Rareş”, ne spune Grigore Ureche.

 

Bibliografie

Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1958

C. Gane “Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, Editura Junimea Iaşi vol. I

Nicolae Iorga “Viaţa lui Ştefan cel Mare”, Editura pentru Literatură, 1966

Bogdan Murgescu ”De unde avea Ştefan bani” în Historia, an X, nr. 108, decembrie 2010, pg.20-21

Aurelian Sacerdotianu “Descălecători de ţară, dătători de datini” în Magazin istoric, an III, nr. 1, 1969, pg. 37-47

Grigore Ureche “Cronicari moldoveni”, Editura Militară, Bucureşti, 1987

A.D. Xenopol ”Istoria românilor din Dacia Traiană” vol II, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1986