Posts tagged Bomba atomica

Descoperirea absurdului

De la nazism la existentialism

Aparitia existentialismului a revolutionat gandirea filosofica prin punerea sub semnul intrebarii a ideii de Dumnezeu si a celei de predestinare. Caracterul obiectiv al existentei este negat, fiind considerata reala, doar existenta umana, trairea afectiva a individului. Instrainarea, insingurarea, absurdul existentei sunt alte componente ale acestui mod filosofic de a recepta lumea. O cristalizare completa a acestui curent filosofic a avut loc in timpul si in perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial. Detonarea celor doua bombe atomice asupra Japoniei, descoperirea atrocitatilor comise de nazisti in lagarele de concentrare, moartea a milioane de oameni si distrugerile fara precedent in istorie, si-au pus amprenta asupra unei intregi generatii. Omenirea a parcurs un proces rapid de maturizare, de modificare a valorilor.

Hitler a reusit sa promoveze un cult, o mistica noua sufocanta, dizolvind energiile pana si in tarile harazite cuceririi, dupa cum scria Jean Marie Domenach in “Intoarcerea tragicului”. Se crease un fel de psihoza, o atmosfera tragica in fata careia nu puteai decat sa abdici si sa te predai sau sa fi nimicit. El este cel care da angoasei unui popor umilit de pacea de la Versailles, consistenta si furia unui destin. Marea criza economica sfarseste prin a creea climatul propice aparitiei unei ideologii ce ofera tapi ispasitori pentru toate relele si mizeria din jur. Nazismul apare si ca o contrapondere a pericolului comunist, sprijinit din umbra de mari corporatii precum AEG sau Siemens. O posibila nationalizare a mijloacelor de productie dupa modelul sovietic a fost de ajuns sa-i mobilizeze pe marii industriasi impotriva partidelor de stanga de sorginte comunista.

In plin avant tehnologic, la jumatatea deceniului patru, nazismul se identifica cu o reaparitie a sacrului primitiv. Cosmogonia lui Hitler a dat rasismului hitlerist cadrul sau mitologic. Fascinatia mitologica a omului perfect, a rasei pure, promisiunile fuhrerului legate de construirea unei Germanii uriase multimilenare si, nu in ultimul rand, ideologia nazista a omului sortit sa conduca si a celui sortit sa fie condus au facut posibil un razboi mondial. Iar razboiul ca orice razboi, oricat ar parea de drept este pana la urma absurd si tragic prin ceea ce lasa in urma.

La jumatatea secolului XX umanitatea vede, se informeaza, intelege si mai ales, simte consecintele razboiului. Asa descopera notiunea de absurd. Notiunile de bine absolut, adevar absolut sau frumos absolut se relativizeaza. Omenirea constientizeaza faptul ca nici o divinitate, in spiritul oricarei justitii sau logici nu ar fi lasat sa se intample ceea ce se intamplase.

de Voicu Hetel

 

Hiroshima si Nagasaki sau razboiul total

LITTLE BOY – 6 august

In dimineata zilei de 6 august 1945 la ora 8 si 15 minute prima bomba atomica “Little Boy”, cantarind 4,5 tone era lansata deasupra orasului Hiroshima. Un minut mai tarziu se declansa infernul. Nimeni nu daduse atentie alarmei aeriene care incetase cu numai 45 de minute mai devreme, intr-o tara care se obisnuise de mult cu bombardamentele efectuate de valuri succesive de avioane aliate. Surpriza a fost totala. La acea ora muncitorii tocmai incepusera lucrul sau erau in drum spre serviciu, copiii erau in majoritate la scoala si nimeni nu a mai apucat sa-si caute adapost.

Bomba, pe baza de uraniu 235 cu o putere echivalenta de 13.500 de tone de trinitrotoluen, a explodat la nord-vest de centrul orasului provocind efecte devastatoare. O sulita de lumina rosie-purpurie s-a intins pe o latime de sute de picioare, transformindu-se intr-o stralucitoare minge de foc. Temperatura in centrul ei a ajuns la 50 de milioane de grade C. Instantaneu s-au starnit incendii pe o raza de o mila. Asezata pe o campie plana, neprotejata de nici un obstacol natural, avand doar cartiere cu costructii subrede si aglomerate, Hiroshima a ars in intregime. Cifra exacta a mortilor nu a fost niciodata aflata, ea putind fi doar aproximata la 70-80.000 de victime. Misiunea colonelului Paul Tibbets, comandantul avionului B-29 “Enola Gay”, fusese indeplinita cu succes. Intr-o conferinta de presa sustinuta la 8 august acesta a relatat presei evenimentul.

FATMAN – 9 august

Pentru a conduce al doilea atac a fost desemnat maiorul Charles Sweeney, comandantul unui alt B 29 botezat “Marele Artist”, iar alegerea tintei a fost lasata la latitudinea sa. Oricum, acesta nu avea de ales decat intre doua orase aflate pe insula Kyushu: Kokura si Nagasaki. Un complex de factori intre care prognoza meteo deloc promitatoare, activitatea antiaerienei, nivelul scazut al combustibilului si aparitia pe radar a aviatiei de vanatoare inamice l-a determinat sa i-a decizia de a lovi Nagasaki. Bomba cu plutoniu de cinci tone supranumita “Fatman” avind o putere de distrugere de 20.000 de tone de trinitrotoluen a explodat in partea de nord-vest a orasului la ora 11,01. Cu toate ca era mai puternica decat cea cu uraniu folosita la Hiroshima nu a provocat pagube la fel de mari, in primul rand datorita solului denivelat. Dar chiar si asa, efectele au fost devastatoare. Puterea bombei folosite la Nagasaki era de 20 kilotone comparativ cu numai 13 kilotone cat avea cea de la Hiroshima. Ca termen de comparatie, putem spune ca puterea celor doua “grenade atomice”, cum mai sunt ele denumite in literatura de specialitate echivaleaza cu doua treimi din cantitatea totala de bombe aruncate asupra Germaniei naziste pe parcursul intregii conflagratii.

Ceea ce nu au stiut insa oamenii care au aprobat folosirea celor doua bombe atomice a fost impactul catastrofal al acestora pe termen lung. Nimeni nu a luat in calcul posibilitatea aparitiei unor efecte radioactive. La cateva zile dupa lansare, agentia de presa nipona Domei transmitea ca bomba produsese “efecte nefiresti … Chiar si cei care prezentau arsuri usoare si pareau intr-o stare de sanatate buna la inceput, slabeau dupa cateva zile din motive necunoscute” Initial atat oamenii de stiinta americani cat si conducatorii militari si politici au crezut ca singurele victime vor fi cele inregistrate ca urmare directa a unei explozii conventionale. De aceea comunicatele niponilor au fost considerate fie minciuni, fie propaganda menita sa starneasca simpatia internationala. Realitatea era insa una cat se poate de cruda. In lunile urmatoare zeci de mii de japonezi vor muri ca urmare a radiatiilor la care fusesera expusi, in timp ce alte cateva mii vor suferii ani de zile de cancer, leucemie, retard mental, aberatii cromozomiale s.a.

Efectele imediate produse asupra guvernului Japoniei au fost mult sub asteptarile Aliatilor. Militaristii din guvernul de la Tokio se impotriveau capitularii neconditionate, insistind asupra necesitatii primirii unor asigurari cu privire la soarta Japoniei si a imparatului. Dupa parerea lui Liddell Hart o emotie mult mai puternica a starnit declaratia de razboi a URSS din 8 august, urmata de invadarea Manciuriei. In plus, perspectiva unei populatii civile pe jumatate moarta de foame si inarmata cu bete de bambus pentru a duce un razboi de gherila nu era deloc incurajatoare. Hotararea imparatului Hirohito de a pune capat razboiului prin acceptarea declaratiei de la Potsdam a venit in dimineata zilei de 9 august, inaintea aflarii vestii distrugerii orasului Nagasaki, cand l-a autorizat pe Suzuki sa convoace Conferinta Imperiala. In cadrul Consiliului Suprem, trei dintre membri au votat pentru capitulare dar cu mentinerea imparatului, in timp ce restul optau pentru continuarea luptei pana la obtinerea unor conditii de pace favorabile. Ziua cea mai lunga a Japoniei este intervalul de timp cuprins intre ziua de 14 august orele 12 si incheiat in ziua de 15 august la ora 12. In acea zi cercurile conducatoare ale Japoniei au deliberat asupra acceptarii ultimatumului Aliatilor si au decis incheierea ostilitatilor, dar cu conditia mentinerii regimului imperial. Un lucru este, insa, cert. Cele doua bombe atomice nu au putut provoca pe moment efecte psihologice deoarece populatia civila nu a aflat adevarul decat dupa sfarsitul razboiului.

Apare asadar legitima intrebarea: Era oare necesara bomba atomica pentru a incheia razboiul ? Utilizarea bombei atomice nu a influentat cu adevarat aceasta hotarare. Cu flota scufundata ori grav avariata, cu fortele aeriene si navale ciuntite, cu industria distrusa si cu proviziile de alimente destinate populatiei, in continua scadere, prabusirea Japoniei devenise oricum o certitudine – asa cum declarase si Churchill. Dar tot Winston Churchill avea sa faca o remarca interesanta in memoriile sale si anume ca se asteptase la o rezistenta disperata, pana atunci, din partea japonezilor, in traditia samurailor, dar aparitia noii arme cvasi-supranaturale era pentru un popor al carui curaj il admirase intotdeauna… o scuza care ar fi salvat onoarea sa si l-ar fi eliberat de obligatia de a se sinucide pana la ultimul om in stare sa lupte. Asadar, desi poate parea paradoxal, cea mai distructiva arma conceputa si folosita vreodata de om a salvat, poate, milioane de alte vieti.

Karl von Clausewitz, parintele strategiei moderne scria despre razboiul absolut, concept extins, ulterior la acela de razboi total. Razboiul total avea sa fie “purtat pe cale politica, economica, culturala si propagandistica, intreaga societate fiind convertita intr-o unica masina de razboi. Implicatiile militare ale unei asemenea teorii insemnau maximalizarea distrugerilor.” Pentru un astfel de razboi se pregateau cele doua mari blocuri politice, cel al statelor cu “democratie populara” sprijinite de Uninea Sovietica si cel al lumii libere sprijinite de Statele Unite. Numai ca, de data asta, in fata colosului rosu care ameninta intreaga Europa, America se afla sub o umbrela de protectie oferita de monopolul atomic care le permite sa duca o politica ferma. Ne putem intreba asadar daca nu cumva lansarea celor doua bombe nu urmareau cumva sa-i impresioneze pe sovietici si sa-i impiedice sa participe la ocuparea Japoniei. Din acest punct de vedere, utilizarea bombei poate fi considerata una dintre primele actiuni legate de razboiul rece.

de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2011.

Decizia lansarii bombei atomice asupra Japoniei

Japonia in 1945

Pentru Japonia, infrangerea era iminenta. Inamicul, mult superior, obtinuse victorii pe toate fronturile si se apropia de patria mama. Flota sa incetase de mult sa mai conteze, in timp ce aviatia suferea acut din cauza lipsei combustibilului si a pilotilor experimentati. Dorinta de a continua razboiul pana la capat o mai aveau militarii din trupele de uscat, care nu fusesera infranti decisiv niciodata. A capitula era pentru ei echivalentul dezonoarei. Acesta pare sa fi fost unul din motivele importante pentru care a fost respinsa “Declaratia de la Potsdam”, emisa pe 26 iulie 1945. In plus, in eventualitatea unei debarcari americane fusesera antrenati 700 de piloti kamikaze cu misiunea de a se sacrifica. Ei urmau sa joace rolul miticului “vant divin” care zadarnicise marea invazie mongola a lui Kubilai din 1281.

Situatia dezastruoasa il adusese pe Suzuki, cunoscut pentru vederile sale antirazboinice, in fotoliul de premier. Cu toate acestea, nici el, nici ceilalti membri ai cabinetului sau nu puteau accepta o capitulare neconditionata. Cum era de asteptat cea mai inversunata opozitie o manifestau ministrul Trupelor de uscat si cei doi sefi de Stat Major ai trupelor de uscat si Marinei care sperau ca prin continuarea razboiului sa obtina conditii mai bune. De asemenea, se miza in continuare pe cartea Uniunii Sovietice, care desi aliata cu SUA si Marea Britanie impotriva Germaniei nu intreprinsese nici o actiune indreptata impotriva Japoniei. Inca din februarie 1945, la cererea lui Hirohito, incepusera negocierile cu Rusia pentru ca aceasta sa intermedieze tratativele pentru o pace onorabila.

Problema Japoniei in Conferinta de la Potsdam

La runda de convorbiri sustinuta in orasul german Potsdam, ce a durat doua saptamani, au participat atat Truman, Churchill si Stalin, cat si Cian Kai-si, dar prin telefon. In declaratia emisa, i se cerea Japoniei sa capituleze neconditionat sau sa suporte “o distrugere imediata si totala”. Se cerea, de asemenea, epurarea liderilor militari, judecarea criminalilor de razboi, stabilirea unei noi ordini politice democratice, recunoasterea suveranitatii poporului japonez in cadrul granitelor existente la inceputul regimului Meiji, si nu in ultimul rand, acceptarea unui regim de ocupatie. Nu se pomeneste nimic de amenintarea atomica si nici de soarta imparatului.

Japonia nu a respins declaratia, dar nici nu a raspuns in vreun fel, a ignorat-o pur si simplu. La conferinta de presa ce urmeaza publicarii declaratiei Aliatilor, la intrebarea jurnalistilor privind pozitia guvernului sau fata de cererea de capitulare, premierul Suzuki raspunde printr-un singur cuvant: mokusatsu. Termenul folosit are un inteles destul de ambiguu. Poate insemna: a lua nota de ceva, a trece sub tacere, a ramane in expectativa, dar si a trata cu dispret.

Operatiunea Olympic vs Proiectul Manhattan

America avea nevoie de o victorie rapida si facila. Luptele din Pacific o costasera deja vietile a zeci de mii dintre cetatenii sai. Un asalt asupra arhipelagului, cunoscut in plan drept Operatiunea Olympic, ar fi insemnat cu siguranta pierderi si mai mari. Facind un bilant al pierderilor inregistrate numai pentru cucerirea insulei Okinawa, americanii estimau ca pana la infrangerea totala a Japoniei ar fi suferit pierderi situate intre 500.000 si 1.000.000 de oameni, lucru pe care nu puteau sa-l accepte. Continuarea razboiului in Extremul Orient ar fi antrenat nu numai moartea a sute de mii de soldati aliati dar si aceea a mult mai multor japonezi, civili si militari, decat cei ce au pierit la Hiroshima. Pe de alta parte exista riscul ca sovieticii sa preia controlul situatiei in Extremul Orient. La Ialta, Stalin le facuse cunoscut liderilor aliati ca intentioneaza sa declare razboi Japoniei si sa inceapa invadarea teritoriilor stapanite de acestia ce apartinusera anterior Chinei. Pentru a-si asigura un control unilateral al acestei zone, Statele Unite trebuia sa forteze Japonia sa incheie pace cat mai repede. Pentru asta insa era nevoie de un argument forte.

Argumentul este Proiectul Manhattan, numele sub care se ascunde cea mai inspaimantatoare arma fabricata vreodata: bomba atomica. Proiectate si produse de o echipa ce cuprindea savanti din numeroase tari aflate de o parte si de alta a baricadei, aveau la baza o idee aparuta la sfarsitul anilor 30. Energia degajata de fiziunea nucleara dupa dezagregarea atomului ar putea fi convertita pentru a crea un exploziv de mare putere. Prima bomba experimentala cu plutoniu, testata la 16 iulie 1945, in desertul ce inconjoara Los Alamos, in fata a 250 de savanti isi demonstrase puterea; aproximativ echivalentul a 500 de tone de TNT. Presedintele Truman aflat la intrunirea de la Potsdam este informat de indata. O a doua bomba fusese imbarcata in aceeasi zi la bordul crucisatorului “Indianapolis” cu destinatia Tinian, China. Ca o stranie coincidenta vasul ce transportase bomba ce va distruge Hiroshima, a fost scufundat de un submarin nipon la putin timp dupa efectuarea operatiunii de descarcare.

Truman, devenit presedinte dupa moartea lui Roosvelt ezita inca sa treaca la actiune, constient de consecintele acesteia. La Potsdam, acesta ameninta voalat, dar noul prim-ministru de la Tokio, amiralul Suzuki inca mai credea ca americanii nu vor fi capabili sa lanseze decat peste multi ani un atac militar direct asupra marii insule. La 28 iulie, amiralul Suzuki lasa sa-i scape in fata ziaristilor cateva marturisiri in legatura cu acest soi de ultimatum al americanilor, eternul refren care trebuie tratat cu un oarecare dispret. Cel putin asa au crezut agentiile de presa ca este mai bine sa traduca vorbele acestuia. Adevarul este putin diferit.

Din acel moment a devenit operationala o directiva americana datata 25 iulie. Prin aceasta era autorizata folosirea “bombei speciale” asupra unei tinte selectate, indata ce conditiile atmosferice vor face posibil acest lucru. Responsabilitatea revine in cea mai mare masura lui Suzuki personal, care a recurs la un termen cu multiple intelesuri, fara sa fi facut nici cel mai mic comentar ce ar fi putut elimina echivocul si care ar fi oferit elemente privind sensul pe care l-a avut in vedere. La Washington, apare asadar destul de clar faptul ca militarii de la Tokio nu aveau nici un fel de intentie de a depune armele, chiar daca perspectivele erau sumbre.

Inca inainte ca cele doua bombe atomice sa-si fi dus la indeplinire misiunea, razboiul atinsese niveluri fara precedent ale distrugerii in masa. In ziua de 9 martie 1945, de exemplu, 334 bombardiere americane B-29 au lovit capitala arhipelagului nipon provocind pagube apocaliptice. Stiut fiind ca marea majoritate a cladirilor erau construite din materiale usor flamabile, 267.171 dintre acestea au fost distruse, orasul fiind ras complet pe o suprafata de 41 de km patrati. Au murit 84.000 de civili, iar 40.000 au fost raniti. Americanii sperasera ca vor putea sili Japonia sa capituleze fara a mai fi nevoiti sa-i invadeze teritoriul.

Decizia lansarii atacului atomic in conditiile enumerate mai sus apare ca o consecinta fireasca. Einstein, plin de sarcasm la adresa autoritatilor de la Washington, afirma ca “s-a cheltuit atata banet pentru a fabrica bomba atomica incat s-a dorit sa se demonstreze ca cele doua miliarde de dolari nu s-au dus pe apa sambetei.”

de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2011.

Go to Top