La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, Japonia a fost obligata sa accepte pe teritoriul sau prezenta Puterilor Aliate, in fapt, a Statelor Unite. Comandantul suprem al fortelor aliate (Supreme Commander of the Allied Powers sau SCAP) a fost numit generalul MacArthur, de personalitatea sa legandu-se multe dintre schimbarile produse in Japonia primilor ani postbelici.

Ocupatia americana a avut un rol deosebit prin caracterul radical si intensitatea operei de transformare a institutiilor si a mentalitatilor japoneze, mult superioara celei infaptuite la inceputul Erei Meiji. Strategia Washingtonului pentru Extremul Orient, viza crearea unei democratii solide in care rolul imparatului, daca avea sa fie pastrat, sa fie redus semnificativ la valoarea de simbol. In acest sens, incepind din octombrie 1945, in baza directivelor SCAP s-au garantat cetatenilor drepturi si libertati, s-au luat masuri pentru eradicarea militarismului si au fost eliberati detinutii politici.

Capitularea Japoniei a oprit momentan expansiunea economica a puternicelor trusturi nipone. “Incepind din ziua de 6 septembrie 1945 instructiuni precise au fost trimise de la Washington generalului Douglas MacArthur recomandindu-i-se a facilita ruptura marilor carteluri industriale si a bancilor care constituiau baza concentrarii bogatiei Japoniei”. [1] Masurile luate de SCAP, respectiv de generalul Douglas MacArthur, in vederea desfiintarii monopolurilor zaibatsu si a descentralizarii economiei au urmarit trecerea acesteia de la productia de razboi la cea destinata scopurilor pasnice dar si consolidarea unei clase de mijloc.

Cele patru mari corporatii Mitsui, Mitsubishi, Sumitomo si Yasuda controlau, in acel moment, o treime din industria japoneza si jumatate din domeniul financiar. Autoritatile de ocupatie considerau ca aceste zaibatsu prin uriasa forta economico-financiara pe care o aveau mentineau salariile la un nivel foarte scazut impiedicind astfel dezvoltarea micilor intreprinderi si implicit a concurentei. Asadar acestea trebuiau demantelate iar actiunile lor scoase la vanzare, ca urmare a decretului lui MacArthur din noiembrie 1946. Marele public nu avea insa nici pe departe puterea financiara de a le absorbi. Singurii care isi puteau permite sa le achizitioneze erau tot marile familii japoneze pe langa angajatii acestora carora li se oferisera, din partea autoritatilor o serie de facilitati si avantaje.

In anii ’30 clicile financiare de familie aflate in goana dupa profituri cat mai mari si-a unit fortele cu cercurile militariste in vederea promovarii unei politici de forta in relatia cu vecinii. Scopul era acela de a obtine noi surse de materii prime indispensabile dezvoltarii. In urma cuceririi Manciuriei in 1931 si a razboiului cu China din 1937, puternicele zaibatsu s-au ales cu importante comenzi militare din partea statului. Legile anti-zaibatsu din anii ‘46-’47 au dus nu numai la dizolvarea celor “patru mari”, Mitsui, Mitsubishi, Sumitomo si Yasuda, dar si a altor numeroase grupari monopoliste de mai mica importanta nationala sau numai cu caracter local. “Sub imperiul acestei legislatii au cazut, in total, 83 de holdinguri si 57 de zaibatsu de familie”. [2]

Reformarea sistemului de educatie si invatamant a urmarit, in principal lichidarea oricarei forme de invatamant militarizat si ideologizat, ca acela practicat pana in 1945 printr-o schimbare fundamentala in structura administrativa si curriculara. Intr-o lucrare cu caracter istorico-geografic intitulata “Prin arhipelagul nipon”, Vasile Tudor citeaza dintr-un manual scolar interbelic pentru a demonstra caracterul indoctrinarii la care erau supusi invataceii. “Oricat de plin de vicii ar fi fost pe vremuri un supus japonez, o data ce pleca pe campul de lupta el isi rascumpara greselile din trecut, acestea fiind socotite ca nesavarsite. Razboaiele pe care le purta Japonia erau purtate in numele imparatului si de aceea sunt sfinte. Toti soldatii sunt reprezentantii imparatului. Toti cei care au pierit in chip tragic in lupta, strigind: < Tenno heika banzai!> (Traiasca multi ani imparatul!), buni sau rai, se numara printre sfinti…” [3]

Schimbarile introduse au fost radicale mergindu-se pana la o descentralizare aproape totala prin scoaterea unor prerogative importante din mana Ministerului Instructiunii Publice. Astfel, manualele erau realizate de edituri particulare, comitetele de invatamant locale alese stabileau programa de invatamant si aveau puteri depline in angajarea cadrelor didactice. Textele soviniste, cu subiect militar, sau cele care-l glorificau pe imparat au fost inlocuite din manuale altele mai democratice. Circa 100.000 de profesori cu vederi ultranationaliste au fost concediati.

Sistemul de invatamant existent inainte de razboi, 6-5-3-3, adica 6 ani scoala primara, 5 ani invatamant mediu, 3 ani invatamant secundar si 3 ani invatamant superior a fost inlocuit cu cel american: 6-3-3-4. Limba engleza a fost si ea reintrodusa ca obiect de studiu. Numarul universitatilor dupa model american a proliferat dindu-se astfel o lovitura si elitismului antebelic, cand numarul absolventilor de invatamant superior era foarte scazut acestia bucurindu-se si de un mare prestigiu.

Printre alte masuri luate de administratia americana menite sa duca la formarea unor structuri democratice se numara doua acte normative de baza: “Trade Union Act” (1945) si “Labour Standards Act” (1947). Acestea au reglementat dreptul muncitorilor de a se organiza, de a negocia cu patronii si de a recurge la greva, ziua de munca de 8 ore, plata orelor suplimentare, a zilelor de sarbatoare, norme de securitate a muncii in mine si la locuri de munca periculoase etc. Faptul ca miscarea sindicala isi pierduse practic independenta, la sfarsitul deceniului patru, ca urmare a masurilor luate de militarismul japonez, a facut ca noile legi sa fie primite cu entuziasm. Cresterea “valului muncitoresc”, amenintarea crescinda venita din partea comunismului, precum si anuntata greva din ’47 la care isi anuntasera participarea 2 milioane de muncitori, l-au determinat pe MacArthur sa ia o serie de masuri. S-au interzis grevele pentru lucratorii din administratia de    stat si pentru cei de la caile ferate ca urmare a nationalizarii acestora si se introduc forme de conciliere si de arbitraj pentru rezolvarea conflictelor de munca. Stavilirea miscarii sindicale va veni in perioada imediat urmatoare odata cu stabilizarea preturilor si a salariilor. In 1950, odata cu invazia fortelor comuniste in sudul Coreei, MacArthur a luat masura purificarii conducerii sindicatelor de elemntele comuniste. Nu mai putin de 12.000 dintre acestia au fost inlaturati.

Pentru a rezolva problema taranimii, dar si poate si pentru a obtine o atitudine favorabila noii ordini din partea acestui segment de populatie, americanii au inceput reforma agrara, in baza Memorandumului din 1946. Jumatate din forta de munca japoneza consta din fermieri, iar cealalta din arendasi. Prin Actul de Reforma asupra Pamantului din octombrie 1946 s-a impus ca detinatorii de pamanturi absenti sa-si vanda proprietatile guvernului. Americanii isi doreau ca nimeni sa nu poata detine mai mult de un hectar, cu exceptia celor care cultivau personal pamantul, caz in care limita era de trei hectare. Statul a cumparat tot pamantul in surplus la preturile din 1939 si la oferit spre vanzare la tarifele din 1947. Doritorii puteau cumpara pamantul si imprumutindu-se de la acelasi guvern, dar cu o dobanda mica.

Pentru ducerea la bun sfarsit a reformei a fost nevoie sa treaca aproape doi ani datorita rezistentei opuse de vechii proprietari si arendasi. Cu toate acestea reforma s-a dovedit a fi un mare succes. Pana in 1950 trei milioane de cultivatori intrasera in posesia a cinci milioane de acri de teren. Marii latifundiri isi pierdeau nu numai baza economica dar si titlurile nobiliare, punindu-se capat in acest fel pentru totdeauna oranduirii feudale. Chiar si asa mentalitatea traditionalist paternalista a taranului nipon a facut ca in lumea rurala “sa se mentina regulile vechi, traditionale, de organizare a comunitatii si de supunere fata de familiile elita a caror influenta s-a mentinut.” [4] Chiar daca reforma funciara impusa de americani, a avut un caracter just si a urmarit indepartarea influentei comuniste au existat si efecte negative. Terenul fusese faramitat in milione de parcele de teren risipindu-se forta de munca si incetinindu-se considerabil introducerea mecanizarii.

Douglas MacArthur

Dar cea mai importanta masura luata de autoritatile americane de ocupatie si de MacArthur, pe calea transformarii Japoniei dintr-un stat cu regim totalitar intr-o democratie autentica, a fost elaborarea unei noi constitutii. Aceasta a fost schitata in limba engleza de o echipa de specialisti ai SCAP impreuna cu cativa civili la inceputul lui februarie 1946 in baza unui document cadru provenit de la Washington. In ziua de 6 martie MacArthur anunta intreaga lume ca Japonia va avea o noua constitutie. Adoptata la 3 mai 1947, inlocuia constitutia “feudala” din 1889. Constitutia Showa stipula foarte clar inca din primul capitol, caracterul de monarhie constitutionala al Japoniei, imparatul fiind simbolul statului, traditiilor si al unitatii poporului, care detine puterea suverana.

Al doilea capitol consta intr-un singur articol care continea o prevedere unica, ce nu poate fi intalnita in legislatia niciunei alte tari de pe planeta. In articolul 9, cel mai interesant prin implicatiile sale, era prevazuta imposibilitatea crearii unei situatii de asa natura incat Japonia sa mai aduca vreodata amenintare altei natiuni de pe glob. “Aspirind in mod sincer la o pace internationala bazata pe ordine si justitie, poporul japonez renunta pentru totdeauna la razboi, ca un drept suveran al natiunii si la amenintarea sau folosirea fortei ca mijloace de reglementare a disputelor internationale. Pentru a indeplini scopul paragrafului precedent, nu vor fi niciodata mentinute forte aeriene, maritime si ale uscatului, precum si alt potential de razboi. Dreptul de beligerant al statului nu va fi recunoscut.” [5]

Aceasta nu era insa singura prevedere revolutionara, cel putin in acceptiunea japoneza, din noua constitutie. Capitolul al treilea expunea “Drepturile si indatoririle poporului” si era cel mai lung. Avand mari asemanari cu primele zece amendamente ale constitutiei Statelor Unite, garanta libertatile civile. Articolul 20, spre exemplu, consfintea libertatea credintei si detrona cultul Shinto din postura de religie de stat.

Femeii ii era recunoscuta egalitatea cu barbatul in politica, putind candida la orice functie in stat, in drepturi si in educatie prin liberul acces in universitati. Se introducea votul universal pentru ambele sexe si pentru prima data in istoria Japoniei, femeile au putut vota in cadrul alegerilor din 1946.  Articolul 24 lovea cu putere in traditii stipulind clar ca mariajele nu se realizau decat cu consimtamantul ambelor parti. Noul cod civil din 1948 consolida relatia de egalitate deplina in drepturi dintre barbati si femei prin introducerea a noi prevederi. Femeilor le este recunoscut dreptul la divort, in timp ce este suprimat dreptul primului nascut.

Alte capitole ale constitutiei, subliniau puterile si functiile organelor guvernamentale, separarea puterilor in stat si drepturile autoritatilor locale fata de puterea centrala. O dieta bicamerala, in care Camera Reprezentantilor, compusa din 486 de membri alesi pentru un mandat de 4 ani, detinea cea mai mare autoritate numind si primul ministru, primise rol legislativ. Vechea Camera a Nobililor formata in trecut din aristocrati si oficialitati guvernamentale retrase din activitate, selectionati in trecut de Hirohito, a fost inlocuita cu Camera Superioara sau Camera Consilierilor compusa din 252 de membri.

Evident ca acest fapt, ca de altfel intreg continutul documentului, a starnit dezbateri deosebit de intense in societatea nipona. “La inceput multi japonezi priveau noua constitutie ca pe un document strain, ceea ce de fapt si era, pentru ca fusese redactat de oficialii de la SCAP. Proclamind importanta individului au venit in contradictie cu perceptul japonez conform caruia nevoile personale trebuiesc sacrificate in favoarea familiei ori a grupului de apartenenta. Mai mult decat atat, era in aparenta contradictoriu ca o forta de ocupatie sa invete un popor cucerit sa fie liber.” [6] Noua constitutie a fost acceptata pana la urma de un popor satul de inflatia galopanta, de foamete, de valurile de asasinate si greve si mai presus de toate scarbit de casta militara care adusese dezonoarea infrangerii si dezastrul. De altfel, Constitutia Showa nu a fost amendata niciodata, de la adoptarea ei. Din acest moment nimic nu mai putea impiedica evolutia Japoniei spre democratie

In data de 10 aprilie 1946 erau organizate si primele alegeri libere pentru parlament. Participau nu mai putin de 360 de partide, unele dintre ele fiind proaspat infiintate. Peste 80 de procente dintre cei alesi erau figuri politice noi.Cele mai multe locuri in Dieta au fost castigate de Partidul Liberal sau Seyukai rebotezat Jiyato si de Partidul Progresist sau Minseito rebotezat Shimpoto. Ambele de orientare conservatoare, au obtinut 43% din voturi obtinind controlul asupra Dietei. Partidul socialist Shakaito obtine 17,8% din voturi, in timp ce comunistii Kyosanto doar 3,8%.

Yoshida Shigeru

Primul-ministru desemnat dupa capitulare, Shidehara Kijuro, a fost astfel invins si se parea ca va fi inlocuit de Hatoyama Ichiro, conducatorul partidului liberal japonez. Acesta nu era insa pe placul celor de la SCAP si, in consecinta, a fost epurat din administratie chiar in preziua formarii guvernului. In locul sau, atat la sefia partidului cat si a guvernului a fost ales Yoshida Shigeru, fost ambasador al Japoniei la Londra. In aceasta calitate de prim sef de guvern postbelic, ales, acesta va deveni figura guvernamentala cel mai des asociata cu ocupatia ramanind in cea mai inalta functie din stat, aproape fara intrerupere, incepind cu 1946 si pana in 1954.

de Voicu Hetel


[1] F. Barret, L’evolution du capitalisme japonais, Editions Sociales, Paris, 1947, p.259

[2] Costin Murgescu, Japonia in economia mondiala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985, p.199

[3] Vasile Tudor, Prin arhipelagul nipon, Editura Tineretului, 1964, p.39-40

[4] Florea Tuiu, Japonia un miracol ?, Editura Politica, Bucuresti, 1975, p.215

[5] Florea Tuiu, op.cit., p.214-215

[6] Steven Warshaw, Japan Emerges a concise history of Japan from its origin to the present, Diablo Press, !996, p.99

de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2011.

 

Published by Voicu

Actor al teatrului Ion Creanga