Prin Bucurestiul lui Mihai Eminescu

Unde a locuit si ce s-a mai păstrat din locurile prin care a trecut Mihai Eminescu

Strada A Briand la sfarsitul anilor 50

Poetul apare pentru prima dată in capitală in anul 1867. Colindase tara in lung si in lat cu trupa Fanny Tardini si dobandise experientă ca sufleur si copist. Lucrează pentru trupa lui Iorgu Caragiale, iar apoi ajunge la Teatrul National, angajat cu contract. Il cunoaste pe Pascaly, una dintre figurile majore ale teatrului romanesc, la acea dată si se pare ca a locuit in casa acestuia. Locuinta lui Pascaly, se afla in apropierea hotelului “Hugues” pe strada Aristide Briand. Era o casă veche cu un gang intunecos la al carui capăt se afla camera poetului. Stefan Cacoveanu, care il gazduise pe Eminescu cu un an mai devreme, la Blaj, scria in memoriile sale despre “odaia lui Eminescu”. Cam asa e posibil să fi arătat majoritatea locurilor in care a stat poetul de-a lungul anilor petrecuti in Bucuresti. “…numai cu o ferestră, era in lătime cam de 4 pasi, iar in lungime cam de 5 pasi… Intrand  pe usă, de-a stanga in coltul odăii era un cuptoras făcut din cărămizi. De două palme de la cuptoras, de-a lungul păretelui din stanga, o canapea mica, care servea de pat; in el dormea, cu picioarele la foc, fara alt asternut. Canapeaua fusese odinioară rosie, dar acum era de tot decolorată. Inaintea canapelei era o masă mică de brad, iar langă masă, de cealaltă parte, era un scaun de brad, nevopsit, ca si masa. Acesta era tot mobilierul din odaie. Cărtile si le tinea intinse pe jos, de la fereastră pana la masă, pe podiment. In odaie nu se stergea, nu se mătura, pe sus si prin unghiuri se tesuse păienjenis”.

In această perioadă o cunoaste si se indrăgosteste de Eufrosina Popescu, o actrită, din trupa lui Pascaly. Mai in varstă decat el cu zece ani, scrie George Calinescu, “aceasta Eufrosina, de o rară frumusete, si care, mai mult gratie atractiilor fizice, izbutise sa se faca iubită de public. Actrită de mana a doua, ea nu e o vestală, are amanti care o intretin si nu respinge nici dragostea romantică a lui Eminescu”. Inflăcăratul Eminescu are, o legătură cu ea pană in toamna lui 1869 cand pleacă la Viena. Ea il inspira si ei ii sunt  dedicate poeziile: “Veneră si Madonă”, “La o artistă” si “Amorul unei marmure”.

In 1877, Mihai Eminescu revine in Bucuresti, preia postul de redactor la ziarul Timpul, iar prin intermediul lui Ioan Slavici isi găseste o locuinta in strada Sperantei, aproape de intersectia cu strada Italiană, casă de mult dispăruta. Putin mai tarziu se mută in curtea mănăstirii Caimata, pe strada cu acelasi nume. Titu Maiorescu, impresionat de saracia in care trăieste prietenul sau, profită intr-o zi de absenta poetului, pentru a-i muta lucrurile intr-o cameră din locinta sa aflată in strada Pictor Arthur Verona, la numarul 1. Eminescu locuiste doar doua saptamani acolo, dar nu se acomodează preferand o cămărută pe strada Biserica Enei nr.1. Clădirea a fost demolată la jumătatea anilor 40 si odată cu ea a dispărut si orice urmă a sederii Luceafarului in Bucuresti.

Din casa de pe Biserica Enei, Eminescu se mută din nou la un oarecare Stefan Chiritescu, pe strada Segmentului n.9, pentru ca in 1881 sa stea sub acelasi acoperis cu Slavici, intr-o casă cu etaj, de pe Podul Mogosoaiei, langă Biserica Albă si Piata Amzei. Slavici relatează că aici au fost scrise cateva dintre poeziile care l-au facut celebru: “Scrisorile”, “Luceafarul” si “Mai am un singur dor”. Va pleca si de aici, atunci cand semnele bolii sale se agraveaza. Va petrece un timp si in spitalul Caritas al doctorului Sutu de pe strada Plantelor iar după o vremelnică insănătosire părăseste, din nou, pentru cinci ani, Bucurestiul. Revine in 1888 alături de Veronica Micle si locuieste la etajul trei al unei locuinte din Piata Teatrului National. Ultima sa locuinta este tot spitalul din strada Plantelor unde va inchide ochii pentru totdeauna in 15 iunie 1889.

Din locurile vechiului Bucuresti, pe unde a locuit sau a lucrat Eminescu, nu s-a mai pastrat mare lucru. A mai ramas ceva din sediul ziarului Timpul pe care il gasiti la intersectia Lipscaniului cu Calea Victoriei.

Bibliografie

George Calinescu; Viata lui Mihai Eminescu, Editura pntru Literatura, 1966

Stefan Cacoveanu; Amintiri despre Eminescu, Editura Dacia

L. Voita in Flacara; Anul VII, nr.25, din 21 iunie 1958

© Copyright Hetel.ro 2011.

de Voicu Hetel

 

2 thoughts on “Prin Bucurestiul lui Mihai Eminescu”

  1. Catalina says:

    Corect! Partea proasta este ca nu s-a mai pastrat nici macar o singura casa din multele in care a stat Eminescu. Si cand te gandesti ca toate marile sale poezii au fost scrise in buricul targului, in locuri pe langa care am trecut de nenumarate ori. Nu am mentionat in articol nici faptul ca acum odihneste la Bellu.

  2. Alex says:

    Si spitalul Caritas a mai ramas…pe strada Plantelor. Are si placuta la intrare in care suntem informati de sederea distinsului oaspete

Comments are closed.

Related Post