POVEŞTILE LUI GALILEO

POVEŞTILE LUI GALILEO este un spectacol interactiv în versuri, scris special pentru copii şi menit să-i familiarizeze cu primele noţiuni despre sistemul solar, despre stele, comete şi sateliţi. Alături de Galileo, astronomul cel vestit, învăţăm distrandu-ne vreme de o ora lucruri noi surprinzătoare, dar ne şi jucăm. Descoperim împreună cât de fierbinţi sunt unele corpuri cereşti şi cât de îngheţate altele, aflăm despre existenţa vulcanilor şi pe alte planete, iar la sfârşit vom putea să ne imaginăm şi să construim împreună o mică planetă.

 

De ce Galileo?

Galileo Galilei (1564-1642) a fost primul astronom care a folosit un telescop pentru a observa miscaril corpurilor ceresti. Observatiile sale l-au determinat sa afirme ca centrul Universului nu este Pamantul, asa cum sustineau invataturile bisericii. La fel ca si Copernic, inaintea sa, Galileo si-a dat seama ca Terra si toate planetele descoperite pana atunci, se invartesc in jurul Soarelui. Printre cele mai importante descoperiri ale sale se numara si cele mai mari 4 luni ale lui Jupiter: Io, Europa, Ganimede si Callisto. Acestea sunt denumite de astronomi si “luni galineene” in cinstea lui Galilei care le-a vazut primul, in 1610.

Se povesteste ca atunci cand l-a observat pentru prima data pe Saturn, tot in 1610, Galileo Galilei nu dispunea de un telescop suficient de performant pentru a distinge toate detaliile. La vederea inelelor lui Saturn care pareau niste umflaturi ciudate, el a notat in jurnalul sau: “Saturn are urechi”.

Din culisele spectacolului

galileo2
Ca orice spectacol şi acesta avea nevoie de o recuzită care să mă ajute să ilustrez povestea în versuri. Şi cum este vorba despre sistemul solar, a trebuit să aduc cumva în scenă planetele. După o muncă de cercetare în care am aflat cam ce dimensiuni şi culori trebuie să aibă, am trecut la treaba. Mai întâi am căutat nişte baloane rotunde pe care le-am umflat încercând să le aduc la dimensiunile necesare. Cu un adeziv tip aracet am aplicat pe ele bucăţi de ziar până le-am acoperit complet cu mai mule straturi. Tehnica poartă denumirea de papier mache, adică hârtie amestecată în traducere. Pentru unele dintre sferele astfel obţinute am preparat un amestec vâscos compus din apă, făină, hârtie igienică, adeziv, nisip cu pietricele şi diverse culori. Aplicat pe sfere am obţinut rezultate spectaculoase.

Vulcanul

Eruptiile i-au fascinat pe oameni din cele mai vechi timpuri. Vechii greci credeau ca de acestea “se ocupa” Hephaistos care detine furnale uriase in maruntaiele Pamantului. Vulcani au fost descoperiti insa si pe alte corpuri ceresti cum ar fi de pilda Marte, pe Luna, ori pe Io. Cel mai mare vulcan din sistemul nostru solar se afla pe Planeta Rosie, cum mai este supranumita planeta Marte. Craterul vulcanic al lui Olympus Mons are o inaltime de 25 km si un diametru de 500 km, el fiind vizibil de pe Terra.

Pentru amatorii de experimente ştiinţifice am pus la cale şi o surpriză.

Praf rosu cum vezi pe Marte/ O planeta cu vulcani,/ N-o sa vezi in alta parte/ Poti sa cauti mii de ani.
Praf rosu cum vezi pe Marte/ O planeta cu vulcani,/ N-o sa vezi in alta parte/ Poti sa cauti mii de ani.

Ce se întâmplă atunci când un acid intră în reacţie cu o bază? Pentru că pe unele planete telurice există vulcani am imaginat şi eu unul aflat pe Marte. Prin combinarea bicarbonatului de sodiu cu acid acetic colorat în roşu îţi poţi face vulcanul să erupă asemenea unuia real împrăştiind valuri de lavă.

Planeta ta

La sfârşit putem discuta despre ce am învăţat. Vom recapitula planetele, vom ştii că se învârtesc în jurul soarelui care este o stea, că luna nu e o planetă ci un satelit, că există 4 planete telurice şi 4 gazoase în sistemul nostru solar, că Pluto e doar planetă pitică şi multe altele. Cu toate aceste lucruri noi învăţate ne punem pe treabă şi personalizăm fiecare câte o mică planetă din polistiren, pe care o puteţi lua acasă.

 

POVEŞTILE LUI GALILEO spectacol-atelier in versuri scris si sustinut de Voicu Hetel.

durata: aproximativ o ora

informatii si inscrieri la 0766.423.297

Arhiva lui Galileo

De-a lungul timpului atelierul nostru a fost prezentat pe mai multe scene. Iata cateva dintre cele mai importante:

POVEŞTILE LUI GALILEO la Teatrul Ion Creangă

Teatrul Ion Creangă se alătură și anul acesta Mișcării Park(ing) Day, un proiect inițiat în România de către RFI România, cu scopul de a transforma Capitala într-un oraș mai verde! Astfel, vineri, 19 septembrie, începând cu ora 11.00, toți puștii cu vârsta mai mare de 5 ani sunt așteptați pe Strada Lipscani, la iarbă verde, pentru a descoperi “Poveștile lui Galileo”.

Un spectacol-interactiv desfășurat în parteneriat cu Teatrul din Podul Meu, “Poveștile lui Galileo” este urmat de un atelier creativ, cu participare gratuită și premii pentru cei mai activi dintre micii învățăcei. Sub îndrumarea coordonatorului Voicu Hetel, aceștia vor descoperi tainele sistemului solar, planetelor, rachetelor, vulcanilor și sateliților. Mai mult, copiii vor putea experimenta și testa diverse mici invenții poznașe, exersându-și imaginația, gîndirea spațială și abilitățile creative.

Park(ing) Day este un eveniment desfășurat în întreaga lume, artiștii implicați – indiferent de domeniul în care activează – participând activ la transformarea parcărilor din marile aglomerați urbane în parcuri. Acest lucru se va întâmpla și pe data de 19 septembrie în Centrul Capitalei – Strada Lipscani, în spatele Băncii Naționale a României – unde RFI România își mută studioul la iarbă verde.

Participarea la spectacol și atelier este liberă!

Povestile lui Galileo si marele Cosmos la Giurgiu, Atelierul lui Pixie

Data inceperii : 4 iulie, ora 17.00

Durata: 2 h – atelier eveniment

 

816IdZ6fJIL._SL1500_

Ne ridicam ochisorii dintre firele de iarba si privim sus, sus, catre cer. Se spune ca acum 45 de ani, un om a pasit, pentru prima data, pe luna. Noi ne-am gandit ca asta ar fi motiv serios de bucurie! Asa ca, alaturi de Galileo, astronomul cel vestit, interpretat de actorul Voicu Hetel, vom incerca sa descalcim povestile despre stele, planete, sateliti si marele Cosmos, despre cat de reci sau fierbinti sunt corpurile ceresti, de unde vin, incotro se indreapta si prin ce peripetii au trecut de-a lungul timpului.

La finalul atelierului  nostru interactiv, pe care inteleptul Galileo il va sustine  in versuri, ne vom imagina si vom construi propria planeta, care musai trebuie sa aibe o poveste nemaivazuta si nemaiauzita.

Promenada si Teatrul din Podu meu prezinta Povestile Lui Galileo

 

Mall Promenada, etaj 1, in Calea Floreasca 246B (metrou Aurel Vlaicu) Accesul in spatiul de distractie dedicat evenimentului Povestile lui Galileo este liber.

 

Promenada_Povestile_lui_Galileo

Alaturi de Galileo, astrologul cel vestit, interpretat de actorul Teatrului Ion Creanga Voicu Hetel, descoperim, distrandu-ne vreme de o ora, lucruri noi surprinzatoare despre planete, vulcani si sateliti.

La mall Promenada vom invata de la Galileo planetele, vom stii ca se invartesc in jurul soarelui care este o stea, ca luna nu este o planeta ci un satelit, ca exista 4 planete telurice si 4 gazoase in sistemul nostru solar, ca Pluto este o planeta micuta si multe altele.

 

Povestile lui Galileo este un spectacol interactiv in versuri, scris special pentru copii si este menit sa ii familiarizeze cu primele notiuni despre sistemul solar, despre stele, comete si sateliti.

 

Published by Voicu

Actor al teatrului Ion Creanga