Povestea unor uriaşi cu picioare de lut

Odiseea submarinelor gigant

HMS_K26Dacă aţi crezut că mai mare înseamnă automat mai bun v-aţi înşelat. Istoria e plină de exemple de acest fel pornind de la povestea biblică a confruntării dintre David şi Goliat şi terminând cu celebrul caz al Titanicului. S-au convins pe pielea lor britanicii în timpul primului război mondial.

Povestea noastră începe în 1913 când Royal Navy s-a gândit să lanseze la apă o serie nouă de submarine gigantice capabile să  concureze cu cele ale germanilor. În felul acesta, credea amiralitatea, aveau să obţină supremaţia totală atât deasupra cât dedesubtul apelor. Aşa au apărut submarinele din clasa K. Numai că, în loc să devină monştri de temut ai oceanelor, acestea s-au dovedit a fi capcane mortale pentru echipajele lor, încât aveau să fie poreclite de catre marinarii britanici submarinele din clasa “Kalamity”.

Submarinele din clasa K erau cuirasatele adâncurilor. Măsurau peste 100 de metri şi puteau disloca 1.700 de tone şi dezvolta o viteză de aproape 40 km/h. La suprafaţă puteau atinge însă o viteză suficient de mare pentru a însoţi restul flotei. Nu o să vă plictisesc cu alte detalii ele putând fi citite pe wikipedia. Au intrat în producţie în 1915 după ce iniţial proiectul fusese abandonat. Din cele 18 submarine construite de britanici, niciunul nu a reuşit să obţină vreo victorie navală. Unul singur a participat la o misiune de luptă însă în confruntarea avută cu un U boat lucrurile s-au terminat nedecis, torpila englezilor neexplodand la impact.

Primele două flotile de submarine gigant au devenit operaţionale spre sfârşitul lui 1917. Supuse primelor teste la apă, acestea s-au dovedit a fi greoaie şi nesigure. Erau greu de manevrat, se scufundau lent, iar ca să le aduci la suprafaţă aveai nevoie de multă răbdare şi determinare. Cele mai multe însă s-au comportat catastrofal. Astfel:

K1 se loveşte de K4 lângă coasta daneză şi este distrus pentru a se evita capturarea sa.

K2 a luat foc chiar la primul test de scufundare.

K3 a fost primul submarin terminat din clasa sa. A sfârşit izbit şi scufundat în cursul manevrelor de către K6

K4 a eşuat la mal.

K5 s-a scufundat şi întreg echipajul a pierit.

K6 a rămas înţepenit pe fundl mării.

K7 s-a izbit atât de puternic în timpul exerciţiilor, de K17, încât a devenit inutilizabil.

K13 este aproape pierdut când în timpul primelor teste camera motoarelor este inundată. Reparat, avea să reintre în acţiune cu titulatura de K 22

K14 avea defecţiuni majore vizibile încă înainte de a fi supus testelor. Ulterior, a avut şi el o soarta tragică. În timpul unui exerciţiu desfăşurat în Marea Nordului, a fost lovit de K22 şi scufundat.

K17 s-a scufundat în timpul aceluiaşi exerciţiu desfăşurat în Marea Nordului. Acesta s-a izbit de K7 şi de un vas de escortă.

K22 a devenit inutilizabil după ce s-a ciocnit de un alt crucişător.

Bilanţul supersubmarinelor britanice a fost unul cu totul şi cu totul catastrofal. Până la sfârşitul primului război mondial, 250 de navigatori britanici şi-au pierdut viţa în mod stupid din cauza acestora fără ca măcar un singur german să aibă de suferit. Submarinele din clasa K au continuă să mai fie folosite şi în anii următori cu rezultate la fel de proaste. Ultimul, K26, a ieşit din serviciu în 1931.

Cum a ajuns cel mai mare şi mai scump avion din lume la fier vechi

Mândria i-a făcut pe englezi ca după cel mai mare vas de linie, Titanicul, cele mai mari submarine, să le vină în sfârşit ideea de a realiza cel mai mare avion din lume. S-a dovedit o idee pe cât de neinspirată, pe atât de costisitoare. Şi poate a nici nu ar trebuit să-i blamăm dacă lucrurile nu s-ar fi petrecut taman în timpul ceui de-al doilea război mondial. Era în anul 1942. Anglia îşi folosea toate resursele disponibile pentru a face faţă Germaniei naziste. De viitorul aeronauticii britanice răspundea la vremea aceea un pionier al aerului pe nume Lord Brabazon. Visul său era să construiască un super avion de mari dimensiuni capabil să zboare fără escală de la Londra la New York. În mai 1943 proiectul era aprobat şi în loc să facă bombardiere, englezii s-au apucat de lucru la două prototipuri ale acestui aparat gigantic. Cele două aveau să se numească Bristol şi Brabazon şi pentru ele au fost alocate resurse nelimitate. Locul ales pentru fabricarea lor a fost localitatea Filton, lângă Bristol. Avionul proiectat urma să cântărească 70 t gol şi 140 t încărcat, pentru aceasta având nevoie de motoare care dezvoltau 20.000 C.P. În vederea asamblării s-a construit un hangar pe măsură. Şi asta nu e tot. Era nevoie şi de o pistă de decolare suficient de largă şi de lungă. În consecinţă, micuţul sătuc Filton a fost în mare măsură demolat. În cee ce priveşte modul în care era alocat spaţiul pentru pasageri, ei bine englezii au comis-o din nou! Uriaşul avion era în aşa fel compartimentat încât putea transporta doar 75 de oameni, asta la vremea în care americanii construiau avioane de pasageri cu o capacitate de 150 de locuri.

Pe la sfârşitul anului 1949, la 7 ani de la proiectul înaintat de Lordul Brabazon, primul avion gigant efctua în faţa unei multimi adunate la Filton primul său zbor. A fost un real succes. Şase luni mai târziu însă, testele demonstrau că aparatul dădea primele semne de oboseală. Metalul din care era confecţionat îşi depăşise aproape durata de viaţă şi aparatul scârţâia deja din toate încheieturile. Super avionul britanicilor putea zbura cam 2 ani. În 1952, în Camera Comunelor se anunţă faptul că acesta era dat la casat. Cel mai mare avion din lume era vândut la fier vechi pentru 10.000 de lire. Costase 12,5 milioane.

de Voicu Hetel

Published by Voicu

Actor al teatrului Ion Creanga