Originea denumirilor lunilor calendaristice

Calendarul întrebuintat astăzi în majoritatea tarilor îsi are originea în calculul întocmit de către astronomul egiptean Sosigene, în anul 46 î.Hr. pe vremea împăratului lulius Cezar.

Care este semnificatia cuvantului calendar?

Romanii numeau “calendae” primele zile ale lunilor, atunci cand datornicii obisnuiau sa-si achite contributiile catre creditori. Creditorii isi notau in registre numite si calendarium numele celor care trebuiau sa le returneze banii. Grecii nu aveau acest obicei al calendelor. De aici isi are originea expresia “ad calaendas Graecas” adica “la calendele grecesti” pe care, romanii o foloseau atunci cand vroiau sa spuna ca ceva nu se va intampla niciodata. Suetonius povesteste in Vietile celor doisprezece cezari despre cum Octavian Augustus ar fi spus despre rai-platnici ca-si vor plati datoriile “la calendele grecesti”[1]. Un sinonim destul de des intrebuintat pentru aceasta expresie este si “la Pastele cailor”.

Originea calendarului roman trebuie cautata la enigmaticii etrusci, cuvantul calendas fiind de altfel tot de obarsie etrusca. Daca este sa ne luam dupa scrierile autorilor antici, atunci putem spune ca vechiul calendar roman, anul lui Romulus, se compunea doar din 10 luni. Acestea aveau fie 30 fie 31 de zile rezultand in final un an de 304-305 zile. Romanii, incepand de la Numa Pompiliu si pana la reforma lui Cezar concepusera un calendar cu douasprezece luni, dintre care patru aveau 31 de zile (Martius, Maius, Quintilius, October), sapte cate 29 de zile (Aprilis, Junius, Sextilis, September, November, December, Ianuarius) si una de 28 de zile (Februarius) Anul avea 355 de zile si incepea la 1 Martius. Pentru a pastra concordanta cu anotimpurile, romanii intercalau la fiecare doi ani o luna suplimentara de 22 de zile. Aceasta luna se numea Mercedonius si se afla intre zilele de 23 si 24 februarie. Prin introducerea lunii Mercedonius calendarul romanilor insuma 366 de zile. Cu toate acestea, chiar si dupa aceasta reforma a calendarului petrecuta in jurul anului 450 i.Hr, a ramas tot foarte incurcat. Din timp in timp trebuiau facute ajustari pentru a acorda lunile calendaristice cu anotimpurile. Majoritatea denumirilor lunilor calendaristice folosite astazi sunt mostenite de la acest vechi calendar precum si în calculul întocmit de către astronomul egiptean Sosigene, în anul 46 î.Hr. pe vremea împăratului lulius Cezar.

 

Ianuarie

Denumirea populara este Gerar.

Numele vine din latinescul “ianuarius”, derivat din numele zeului Ianus. Ianus fusese unul dintre regii vechi ai Italiei care fusese trecut in randul zeilor. El era considerat ocrotitorul uşilor, bolţilor şi arcadelor şi era înfăţişat ca un om cu două feţe, una orientată spre interior, cealaltă spre exteriorul casei. Zeul simboliza începutul şi sfârşitul, stând pe pragul dintre anul nou şi anul vechi.  De Ianus, credeau romanii ca depindeinceputul favorabil al oricarei actiuni. Templul sau de la Roma era asezat in Forum si era deschis pe timp de razboi si inchis in vreme de pace. Figura lui Ianus se gaseste pe cele mai vechi monede romane, iar teplele zeului erau cladite la raspantii si la portile orasului.În vechiul calendar roman, ianuarie era luna a XI-cea,însă în urma reformei facuta de Numa Pompilius, ajunge prima lună a anului.

 

 

Februarie si tapul ispasitor

Denumirea populara este Faurar.

Cuvantul februarius derivat din “februa” inseamna in latina purificare. Luna, inchinata zeului Februs, era dedicata ceremoniilor de purificare. Zeul apartinea mitologiei etrusce si era considerat stapanul tenebrelor, al bogatiilor subpamantene. El ii corespundea lui Pluto din mitologia romana si lui Hades din cea greaca. In calendarul vechi, roman, de dinaintea celui iulian, februarie era ultima luna din an si era dedicata unui cult al mortilor, precum si ceremoniilor pentru purificarea oamenilor si locurilor socotite pangarite. Odata la cinci ani avea loc acest ritual al curatirii, numit si “lustratio” (din verbul latinesc lustrare, a purifica, a curata), in care se obisnuia sa se sacrifice animale, in special tapi. Se jertfeau tapi pentru ca erau mai ieftini. De aici isi are originea expresia “tap ispasitor” prin care se intelege pedepsirea celor nevinovati in locul celor care o merita. La vechii evrei, potrivit unor vechi traditii religioase, in ziua pocaintei, arhiereul jertfea un tap lui Dumnezeu si un altul lui Azazel. Pe cel din urma erau incarcate pacatele comise de popor tot anul.

 

Martie luna favorabila razboaielor

Denumirea populara este Martisor.

Numele provine de la Mars, fiul lui Jupiter si al Junonei, care era initial un zeu al agriculturii, al renasterii naturii, al venirii primaverii. Pana la reforma lui Caesar, martie era prima luna a anului, cea a renasterii. Ce este interesant este ca in unele perioade din evul mediu, luna martie a fost, in unele state apusene, luna de inceput a calendarului. Dar sa revenim la romani. Acestia se autodenumeau fiii lui Mars pe care-l considerau parintele lui Romulus si Remus. Cu timpul, s-a facut si asocierea cu Ares, zeul razboiului la greci. Zeul Mars a inceput sa fie denumit Mars Gradivus. In anul 46 i. Hr. reforma lui Cezar a facut ca martie sa devina a treia luna a calendarului.

 

Aprilie si traditia pacalelilor

Denumirea populara este Prier.

Aprilis o numeau romanii si originea se afla in verbul “aperio, -ire”, adica a deschide. Era luna in care se deschideau mugurii plantelor.

In evul mediu, in Occident, a existat o perioada cand anul debuta pe 1 aprilie. Atunci se faceau daruri, insa in timpul regelui francez Carol al IX-lea s-a luat hotararea stabilirii zilei de 1 ianuarie drept prima zi a anului. Cum 1 aprilie isi pierduse semnificatia, insa existau destui uituci, a aparut obiceiul de a trimite felicitari-pacaleala de anul nou 1 aprilie. In timp, obiceiul a evoluat, incepand sa se trimita instiintari false. Asa se face, ca 1 aprilie a ajuns in multe parti ale lumii sa fie considerata “Ziua pacalelilor”.

 

Mai

Denumirea populara este Florar.

Este a cincea luna a anului. Numele lunii mai (latină: Maius) vine de la denumirea majores dată de Romulus senatorilor romani. Dupa alte surse, luna mai are la origine, numele zeitei Maia. Fiica lui Atlas si a Pleionei, Maia era considerata cea mai frumoasa dintre Pleiade. Pleiadele erau cele sapte fiice ale lui Atlas, zeul osandit de Zeus sa poarte pe umeri bolta cereasca.

 

Iunie

Denumirea populara este Ciresar.

Iunia era un vechi nume gentilic roman. Dupa unii, numele vine de la Iunius Brutus, unul dintre fondatorii republicii romane. Acesta l-a invins pe ultimul rege al Romei, Tarquinius Superbus si a devenit primul consul al Republicii in anul 509 i.Hr. A ramas celebru pentru ca a ordonat executia fiilor sai ce se facusera vinovati de complot pentru reinstaurarea regalitatii.

Dupa alte surse denumirea de iunie vine de la zeiţa Iuno, soţia lui Jupiter şi protectoarea femeilor măritate. “O anumita insemnatate are legatura zeitei cu schimbarea regulata a fazelor lunii, de aici venerarea ei in timpul lunii noi si denumirea in cinstea ei a lunii iunie, care corespundea semnului astronomic al racului, dominat de Luna”[2]. In vechiul calendar roman, instituit de Romulus, iunie era a patra luna a anului. Ziua de 21 iunie era cea mai lunga zi a anului, avand 15 ore si 37 de minute si reprezenta solstitiul de vara. Si daca v-ati intrebat de unde vine denumirea de solstitiu, ei bine, “sol” inseamna soare iar “stare” inseamna a sta. Este o perioada cand Pamantul este la capetele orbitei descrise in jurul Soarelui si pare ca sta pe loc.

 

Iulie luna lui Iulius Caesar 

Denumirea populara este Cuptor.

In vechiul calendar roman era a cincea luna, numita si Quirinalis. Iulius Caesar, reforatorul calendarului, se nascuse in aceasta luna, iar imparatul Antonius 86-161, i-a dat numele sau. Reforma calendarului a fost necesara, deoarece acesta in secolul I i.Hr. suferea din cauza deselor corectari ale augurilor. Conform intereselor politice de moment se puteau prelungi su prescurta mandatele conferite membrilor de vaza ale clasei politice. Se ajunsese astfel la o adevarata deplasare a anotimpurilor. Caesar si-a folosit toata influenta si a impus un calendar care avea 3 ani de 365 si un al patrulea, de 366 de zile. Anul 46 i.Hr. a fost cel mai lung an din istoria omenirii. Acesta a durat 445 de zile, cu un februarie de 23 de zile si o luna intermediara intre noiembrie si decembrie de 67 de zile.

August luna lui Augustus

Denumirea populara este Gustar sau Masalar.

S-a numit anterior Sextilis, fiind a sasea luna a anului. Octavian Augustus nevoind sa fie mai prejos decat Caesar a tinut mortis sa existe o luna din an care sa poarte numele sau. Fiindca iulie avea  de zile, a facut in asa fel incat si august sa aiba tot atatea, desi pana atunci se pastrase o alternanta intre lunile cu 30 si cele cu 31de zile. Epitetul augustus e inrudit cu termenul de augur ce se refera la darul de a vedea viitorul pe baza unor semne precum zborul pasarilor sau maruntaiele unor animale. Augustus insemna “cel pazit de auguri”.

 

Septembrie

Denumirea populara este Rapciune.

Era a saptea luna a vechiului calendar roman de unde si denumirea de september. Si-a pastrat vechiul nume, chiar daca acum este luna a IX-a. Suetonius scrie ca Augustus dupa ce a readus “calendarul stabilit de Caesar in partile vechi confuze si neclare prin neglijenta pontifilor, revenind la vechiul sistem” [3] a preferat sa dea numele sau lunii a sasea si nu lunii a saptea, in care se nascuse, pentru ca in luna a sasea obtinuse consulatul.

 

Octombrie

Denumirea populara este Brumarel.

Ca si in cazul lunii septembrie, octombrie isi trage denumirea de la faptul ca era a opta luna, octem insemnand opt.

Noiembrie

Denumirea populara este Brumar.

Numele vine de la cifra 9, novem, in latina, noiembrie fiind luna a noua a primului calendar roman.

 

Decembrie

Denumirea populara este Indrea.

Primul calendar roman nu avea decat 10 luni, iar ultima luna a anului a primit numele cifrei 10, adica decem.

© Copyright Hetel.ro 2011.

de Voicu Hetel