Nume de străzi şi cartiere în Bucureştiul de odinioară (III)

Institutul de arhitectura vazut aproximativ din fata intrarii pe strada Batiste

Institutul de arhitectura vazut aproximativ din fata intrarii pe strada Batiste

Puţini sunt bucureştenii care să nu fi trecut măcar odată pe vechea strada Batişte. Ar fi şi greu. E chiar în buricul târgului, în dosul impozantului Intercontinental. Până nu demult, pe acolo se găsea şi ambasada SUA în faţa căreia vedeai veşnic o groază de militari din trupele antitero, desprinşi parcă din filmele de acţiune şi cozi imense de oameni care visau să-şi ia viza către Tărâmul Făgăduinţei.

Strada Batişte sau strada Batiştei?

Majoritatea locuitorilor Capitalei habar n-au însă de unde vine această denumire, ba mai mult, în timp, denumirea ei a ajuns să fie tot mai stâlcită. Astfel am auzit vorbindu-se de strada Batiştei ca şi cum batiştea ar fi, un substantiv comun ori un nume cu rezonanţă feminină. Şi este posibil să aibă dreptate. După unii, batiştea este o formă derivată din regionalismul bătelişte. Băteliştea era un loc bătătorit de vite ori de animalele sălbatice dar putea fi şi un loc de întâlnire, de adunare pentru o comunitate, un soi de târg sau piaţă. Dacă acceptăm această explicaţie, atunci cu siguranţă, în Bucureştiul medieval, acolo se ţineau poate târguri de vite.

O altă explicaţie pentru denumirea străzii este aceea că provine de la numele unui personaj venit de pe alte meleaguri şi care ar fi slujit la curtea voievozilor munteni. Numele acestuia ar fi fost Baptista Velleli. Acesta a reuşit să câştige încrederea domnitorului Radu Mihnea (1601-1602; 1611-1616; 1620-1623) şi a marii boierimi pentru că, după cât se pare, i se încredinţează dregătorii şi pământuri de pe urmă cărora beneficia de venituri îndestulătoare. Miron Costin ne relatează despre prezenţa sa în tabăra polonă ca trimis special al domnitorului cu misiunea de a media o pace cu turcii: “A treia dzi a lui septevrie au venit în tabăra leşască de la Radul-vodă, domnul muntenéscŭ, Batiste Veveli, om de neamul sau criteanŭ, dzicŭ să hie fostŭ cu ştirea veziriului, îndemnîndŭ pre léşi să trimaţă sol de pace la turci.”

Baptista Velleli şi-a construit o superbă reşedinţă înconjurată de grădini chiar în zona unde este astăzi strada ce-i poartă numele. Sigur că nu a mai rămas nimic din acea construcţie şi ar fi greu chiar să-i stabilim cu precizie locul. Pe patul de moarte, domnitorul i-l recomandă fiului său, Alexandru Coconul, pe aventurierul italian care se dovedise atât de util. Şi influenţa lui Batiste Veveli avea să crească necontenit, odată cu averea pentru că şiretul italian a ştiut să se facă util fiecărui domnitor care ocupa scaunul Munteniei. Apogeul îl atinge în timpul celei de-a doua domnii în Ţara Românească a lui Alexandru Iliaş (1627-1629). Cu acesta, pare-se, după spusele cronicarului, că Veveli se înţelegea de minune:

“Zac. 11. Dacă s-au aşedzat Alexandru-vodă la scaun (lupul părul schimbă, iară nu hirea), tot pre acéia cale, ca şi la domniia dentîiŭ au purces lucrurile. Ce, cîrpiia boierii cum putea trébile ţărîi, iară domniia mai multŭ îşi petrecea cu Batiste Veveli.”

Sfârşitul italianului a venit însă, pe neaşteptate.

Ne spune cronicarul Miron Costin că Batişte Veveli are marea neşansă de a fi prins la mijloc într-o răfuială între domnul ţării şi gloata aflată în căutarea unui ţap ispăşitor pentru toate necazurile lor. Orăşenii sunt supăraţi pe abuzurile comise de boierimea alogenă, în majoritate greacă, ce în ultimii ani dobândise o influenţă tot mai vastă, iar Batişte Veveli, favoritul domnitorului, ajunge sa fie linşat de aceştia. Iată şi tabloul, aşa cum îl redă Costin:

Zac. 21.Striga: „Dă-ne, doamne, pre greci”. Unii hăicăia, alţii suduia şi jecuiia. Şi acolo au strigată pre Batiste, să le dea, carele era tot aproape de Alexandru-vodă, vădzîndŭ strigarea pre sine. Ce, nu sta domniia de grijea lui, ce de grijea sa şi numai ce i-au dzis să să depărtédză de la dînsul. Şi aşea l-au apucat şi l-au dat pre mîna ţăranilor. Nespusă vrăjmăşiia a prostimei! Şi aşea, fără de nice o milă, de viu, cu topoară l-au făcut fărîme.”

Acest episod apare relatat şi în lucrarea jurnalistului francez Ulysse de Marsillac intitulată “Bucureştiul în veacul al XIX-lea”. Bun cunoscător al istoriei Ţării Româneşti în care se stabilise la jumătatea secolului al XIX-lea, acesta e de părere că numele lui Batişte Veveli care fusese făcut bucăţi cu toporul şi aruncat în canal de ţărani, îl poartă strada care traversează azi reşedinţa şi grădinile sale.

În timpul răzmeriţei se pare că au mai pierit şi alte personaje importante, boieri şi negustori, unii de origine grecească. Scena plină de coloratură i-a servit drept sursă de inspiraţie lui Costache Negruzzi atunci când a scris nuvela istorică “Alexandru Lăpuşneanu”. Acolo, rolul lui Batişte Veveli este luat de boierul Moţoc, iar domnitorul dornic să scape de furia mulţimii cu preţul sacrificării unui apropiat este Vodă Lăpuşneanu. Ca fapt divers merită menţionat cred, că Alexandru Iliaş este nepotul lui Alexandru Lăpuşneanu, cel care are două domnii în Moldova între 1552-1561 şi 1564-1568.

Bibliografie

Miron Costin “Letopisetul Tarii Moldovei” in Cronicari moldoveni. Editura Militara, Bucuresti, 1987

*** Strada Batistei in Magazin istoric, an XXXIX, nr 12, 2005, pg.95

de Voicu Hetel

Related Post