articol preluat din Cronica Romana din data de joi, 30 Martie 2006

de Octavian Sava

Exista un destin al cartilor. Au fost si sunt pe lume scriitori ale caror lucrari au un adanc inteles filozofic, dau dovada unei maiestrii cu mult peste masura obisnuita, sunt faimoase la vremea lor, dar capata o mare raspandire si, daca mi-e ingaduit s-o spun, chiar o perenitate, datorita copiilor. Sunt putini adultii care citesc astazi extraordinarul roman “Don Quijotte” al lui Miguel Cervantes, o superba demonstratie a opozitiei dintre real si ideal. In schimb, editiile prescurtate mai formeaza un deliciu al copiilor. La fel s-a intamplat cu Robinson Crusoe. Inspirata dintr-un fapt real – aventura lui Alexander Selkirk, parasit pe o insula pustie de catre capitanul William Dampier – cartea lui Daniel Defoe elogiaza curajul omului in lupta cu natura. Daca la aparitia ei, la inceputul secolului XVIII, a starnit un interes enorm, cand oamenii visau inca la noi si noi descoperiri geografice, astazi romanul figureaza numai in lectura copiilor (a acelora care mai citesc si nu-si petrec aproape tot timpul in fata calculatorului). Nu mai vorbesc de Gulliver. Autorul, Jonathan Swift, intentionase realizarea unui pamflet usturator, nu numai la adresa societatii engleze a timpului sau, dar si a intregii umanitati, cartea aparand in 1726, iar Swift, in vremea aceeas fiind socotit un adevarat erou al Irlandei. Acum, in secolul XXI, Gulliver a ramas doar unul dintre eroii preferati ai copiilor, alaturi de Harry Potter (sper). Un caz intrucatva asemanator s-a petrecut cu scriitorul francez Antoine de Saint-Exupery, dovada succesul obtinut de “Micul print”, ultima premiera a Teatrului Ion Creanga. Antoine era pasionat de aviatie. La varsta de 12 ani, urca pentru prima oara intr-un avion. Dupa numai un deceniu obtine brevetul de pilot. Aviator de mare clasa, zboara deasupra deserturilor africane. Peripetiile zborurilor sale le evoca in romanul “Courrier-Sud”. Mai tarziu, cu mari sacrificii, stabileste legatura aeriana dintre Franta si America. Experientele traite cu acest prilej ii inspira volumul “Zbor de noapte”. In 1939 intreprinde un zbor foarte periculos de la New-York pana in Tara de Foc. Cu acest prilej sufera un grav accident de pe urma caruia se alege cu o fractura craniana. Convalescenta este lunga, dar aceasta nu-l impiedica sa scrie “Pamantul oamenilor”, un vast reportaj, considerat opera sa capitala. In timpul celui de al doilea razboi mondial se incadreaza ca pilot activ. Dupa infrangerea Frantei si instalarea guvernului colaborationist de la Vichy, el se refuziaza in Statele Unite, unde asterne pe hartie alte doua carti: “Pilot de razboi” si “Scrisoare catre un ostatic”. Alaturi de acestea ii apar si doua parabole filozofice: “Micul Print” si “Citadela”. In 1943, Sainte Exupery se incadreaza in miscarea de rezistenta a Generalului De Gaulle si dispare in timpul unei misiuni la care ceruse sa participe. Avea doar 44 de ani.
Micul Print, opera citita si rascitita de generatii intregi, desi e de data destul de recenta, cunoaste un succes mondial. Cu toate ca abunda in aforisme inteligente, mai aproape de intelegerea adultilor, ea este indragita in special de copii, fermecati de frumusetea povestirii. Dintre numeroasele replici schimbate intre pilotul care aterizeaza fortat in desert, si se pomeneste cu un copil sosit de pe asteroidul B 612, ca si din dialogurile cu diferitele personaje intalnite de Micul Print in peregrinarea lui prin galaxie, retin o remarca a autorului sugestiva pentru intreaga lucrare: “Toti oamenii mari au fost mai inainte copii, dar putini dintre ei isi mai amintesc acest lucru”. Nu ar avea nici un rost sa fac rezumatul cartii, pot insa afirma ca regizorul Kincses Elemer a retinut in dramatizarea sa tot ce este esential, starnind entuziasmul micilor spectatori. Este cuceritor sa-i auzi razand, comentand cu voce tare sau intrand in dialog cu personajele de pe scena.
In rolul Micului Print, Carmen Palcu se dovedeste o demna urmasa a Alexandrinei Halic. Miniona, asumandu-si cu incredere rolul unui baietel, Carmen Palcu izbuteste sa fie emotionanta, vioaie, credibila si mai ales simpatica.
Inegala in interpretare, Liliana Donici este excelenta in interpretarea florii, al carui text este mai curand inventat de autorul dramatizarii, decat de Exupery. Nu tot aceleasi rezultate le obtine actrita in rolul vulpii si cel al sarpelui. Vulpea sa pitigaieste prea mult, este prea asemanatoare tuturor vulpilor sirete si hoate din obisnuitele piese pentru copii, uitand ca, de asta data ea este, poate, raisoneurul principal al piesei. Vulpea are o replica esentiala, care trece, din pacate, neobservata: “Cunoastem doar ceea ce imblanzim. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri de-a gata de la negustori. Dar fiindca nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei sa ai un prieten, imblanzeste-ma”. Vulpea nu mai este un personaj negativ, asa cum o cunoastem prin traditie. Ea devine, in “Micul Print”, un filozof plin de intelepciune. Cat despre sarpe, chistocul abia vizibil, care apare in varful movilei (chit ca aceasta movila este identica desenului lui Exupery-copil, reprezentand un boa inchis, dupa ce a inghitit un elefant), acest sarpe nu infricoseaza cat de cat, nu reprezinta o reptila periculoasa, a carui muscatura poate ucide in 30 de secunde. Mi se va spune ca si autorul descrie sarpele ca avand subtirimea unui deget. Dar suntem la teatru, si trebuia gasita o solutie mai adecvata, nu ceva care seamana mai mult cu varful unui periscop decat cu un sarpe. E adevarat ca aici nu e vina interpretei ci a scenografei. Mai potrivita ar fi fost o marioneta executand un dans “serpuitor”. Cu haz contagios, gasind mereu tonul potrivit, Marius Nanau trece cu usurinta de la un personaj la altul, fiind pe rand: Regele, Betivul, Lampagiul si Acarul.
O adevarata performanta o obtine Voicu Hetel, care, realizand trei personaje, acestea nu numai ca nu seamana prin costumatie unul cu celalalt, dar si prin voce, prim miscare si atitudine, actorul izbuteste sa fie mereu altul. Aproape e greu sa ghicesti ca acelasi interpret este si Vanitosul, cat si Businessmanul sau Geograful.
Pilotul, de fapt chiar Antoine de Saint Exupery, nu-si gaseste prin Mihai Verbintchi interpretul ideal. Autorul nu a fost nici matahalos, nici greoi si nici nu purta barba. Mi se va raspunde ca acestea nu au importanta, ca interpretul nu este musai sa semene cu eroul pe care il reprezinta. Ba chiar acest lucru e, de cele mai multe ori, imposibil. Dar el trebuia sa ne infatiseze caracterul visator al personajului, capacitatea acestuia de a se intretine cu un copil nazdravan sosit de pe asteroidul B 612.
Din pacate nici decorul nu mi s-a parut prea inspirat, desi s-au respectat multe din desenele lui Saint Expuery. Si totusi, cu ceva mai multa fantezie, s-ar fi putut crea un cadru mai feeric, asa cum merita, cred, aceasta frumoasa poveste. Iar avionul prabusit nu trebuia reprezentat numai printr-o piesa dintr-un vechi ventilator, iar zborul Printului, de la o planeta la alta, putea fi realizat mai spectaculos decat printr-o simpla alergare in jurul movilei reprezentand un sarpe boa care a inghitit un elefant. Dar chiar cu aceste neajunsuri, “Micul Print” constituie incontestabil inca un succes al Teatrului Ion Creanga.