Care este originea cuvântului siluetă?

La începutul secolului al XVIII-ea, tonul modei, în lumea civilizată, îl dădea încă Franţa. O clasă de mijloc aflată în plină ascensiune, căuta să copieze pe cât posibil obiceiurile nobilimii de la Curte. Cum de bon ton fusese vreme îndelungată ca cei cu dare de mână să tocmească pictori de renume care să-i imortalizeze pe pânză, burghezia a căutat un mijloc de a face acelaşi lucru dar într-un mod mai puţin costisitor. Din această nevoie a apărut procedeul profilului de siluetă. Aceasta era executată urmărind umbra proiectată de un chip, nu necesita cine ştie ce cunoştinţe sau talent şi şi-o putea permite oricine.

La începuturile fotografiei, aceste profile negre, deseori decupate cu foarfeca dintr-o foaie de hârtie apoi încadrate aveau un aer fantomatic. (arhiva personala)

Dar să revenim la originea cuvântului siluetă. La vremea când procedeul era în mare vogă, Ludovic XV îl numise ministru de finanţe pe un anume Etienne de Silhouette (1709-1767). Titulatura sună ceva mai pompos: Controlor general al finanţelor. Acesta era un economist care studiase o vreme şi în Anglia de unde va împrumuta o serie întreagă de soluţii pe care le va aplica economiei franceze. Numit ministru în 1759, el a reuşit More >