Istanbul.Topkapi079

10 săbii celebre în istoria României

O să fiţi uimiţi să aflaţi cât de greu mi-a fost să întocmesc această listă. Dat fiind trecutul nostru zbuciumat şi datorită faptului că mai mereu teritoriul nostru a fost călcat de unul şi de altul, noi nu am reuşit, până în zorii secolului al XIX-lea, să ne punem trecutul istoric la adăpost. Unele dintre săbiile voievozilor şi conducătorilor din spaţiul românesc ni s-au păstrat doar datorită străinilor care le-au preţuit şi le-au găzduit sau le găzduiesc în muzeele lor.

 

1 Sabia lui  Ştefan cel Mare 

Orice clasament al săbiilor celebre păstrate până în zilele noastre nu poate începe decât cu sabia lui Ştefan cel Mare. Din câte ştiu, este cea mai veche armă care a aparţinut unui domn român. Din fericire pentru noi, Ştefan cel Mare a reuşit să-i pună pe turci la respect de atâtea ori încât aceştia şi-au dorit foarte mult, după moartea eroului, să se poată lăuda cu sabia lui. Altfel, cu siguranţă, nu am mai fi putut să o admirăm astăzi. Împrejurările în care sabia lui Ştefan a ajuns la Constantinopol sunt destul de neclare. Se pare că turcii au primit-o plocon de la unul dintre urmaşii lui Ştefan. Ce semn mai mare de supunere din More >

images (1)

Avortul şi transmiterea transgeneraţională a morţii la români

În familie se transmit în general, din generaţie în generaţie, bunuri materiale, limbajul, comportamentele, valori, dar şi credinţe, întâmplări, poveşti, trăiri. Unele transmiteri se fac conştient, sunt poveşti reale, amintiri. Alte transmiteri sunt inconştiente, în locul amintirii fiind transmisă doar o stare, un gol, o lipsă o angoasă, un ceva nespus sau nepus în cuvinte de generaţii. Familiile din România au suferit întâmplări grave de-a lungul istoriei ultimei sute de ani. Mutări, demolări ale locuinţelor familiale, părinţi deportaţi, părinţi deţinuţi, pierderi semnificative. Toate acestea devin traume înscrise în istoricul familiei şi transmise din generaţie în generaţie de cele mai multe ori fără cuvinte. Perioada comunistă a însemnat adesea o interdicţie a vorbirii, a cuvântului a semnificării valorilor familiale. Dezicerea de credinţă, de averea familiei, de valori, de părinţi au fost întâmplări care au generat suferinţe neexprimate, nespuse pentru că era imposbil să se vorbească despre ele. “Noi nu vorbim despre asta” se auzea adesea în familiile de români, fie că era vorba despre un strămoş, despre trecutul familiei, despre sexualitate, despre valori. Apar prin asta, găuri în transmitere sau goluri ca nişte morminte în care a fost îngropată o parte din istoria familiei, o istorie despre moarte, pierdere şi interdicţie. More >