DONDĂNELI

A DONDĂNI: a vorbi încet şi nedesluşit în semn de nemulţumire; a bombăni; a bodogăni

Acesta este jurnalul nemultumirilor noastre. Tot ce ne intriga, ne contrariaza, ne supara, toate lucrurile strambe dintr-o Romanie cu susul in jos, toate cate le-am vazut, auzit si simtit le bodoganim aici.


  • #1 written by the_boss
    about 7 years ago

    Fiecare ministru al educatiei isi doreste neaparat sa lase o urma a trecerii sale prin invatamantul romanesc. Cred ca aceasta nevoie de a schimba neaparat ceva este criteriul de selectie al acestor ministri. Dintr-o alta “reforma” a invatamantului cica se propune ca sa se inceapa scoala la 5 ani si sa se termine la 15. Eu am niste dileme (mare lucru)….Fiul meu are 5 ani, dar este preocupat mai mult de joaca decat de un program strict. Merita oare sa le rapim cei cativa ani de copilarie si sa ii aruncam in aceasta mare de “trebuie”, de ore fixe, de regim impus? In plus….unui copil de 15 ani care termina 10 clase si este “apt de munca”, ce i-ati da sa faca? Sincer….

  • #2 written by Voicu
    about 7 years ago

    Un amic imi istorisea azi cum a cumparat struguri en gros dintr-o piata bucuresteana si cum a fost tras pe sfoara. Tiganii vin dimineata devreme si tabara pe tarani de la care iau cu japca toata marfa. Unii, spunea el, isi pun numere provizorii de Vrancea pe partea masinii aflata la vedere ca fraieru’ care vine sa cumpere sa creada ca ia direct de la producator. Pe cealalta parte, daca esti suficient de curajos ca sa dai ocol si sa arunci o privire, o sa descoperi numere de Bucuresti sau de Ilfov. Bun daca esti suficient de natang ca sa mergi acolo la cumparaturi atunci trebuie sa-ti pazesti masina dar si buzunarele. Pe langa asta, urmeaza marea teapa pe care o s-o primesti. “Negustorii” sunt mana in mana. La intrare pretul strugurilor e sa zicem 2 lei pe kilogram, doua tarabe mai incolo: hopa! Pretul e 1,8 desi aparent arata la fel. Mai arunci o privire si descoperi 5 metri mai la vale aceiasi struguri imbietori cu 1,6. Esti imbiat sa gusti. Habar nu are fazanul din tine ca strugurii frumosi sunt doar la buza sacului, iar sacul dupa ce a fost luat de la producator a mai primit supliment si o galeata de apa, mustul de! Negustorul te convinge sa cumperi, iti pune sacul pe cantar si stupoare… are 50 de kilograme. Te miri si daca ai un pic te tupeu te miri voce tare, dar politicos. Atunci negustorul tau il striga pe vecinul de la taraba de vis-a-vis: “Domnule putem sa incercam pe cantarul dv.” Domnul e domn si evident ca te lasa sa descoperi ca sacul de 35 de kile cu tot cu apa imbibata in el are de fapt 50. Si iata cum te-au fentat, ca la teatru. Il intreb pe amic el cum a procedat in cazul de fata. Simplu, imi zice, am dat o fuga pana la Odobesti si am luat strugurii cu 12000. Asta e Romania, n-avem scapare.

  • #3 written by Voicu
    about 7 years ago

    Descopar pe Facebook un vechi prieten plecat de cativa ani definitiv in Australia. Ma bucur ca am dat el si ii trimit un mesaj ca sa aflu cum o mai duce. Imi raspunde si vrea sa afle in cateva cuvinte cum s-a schimbat Romania din vara lui 2005 cand a emigrat pana astazi. Iata ce i-am raspuns: “Ce sa se schimbe? Poate la suprafata (mai multe reclame colorate, multinationale, hipermarketuri, masini scumpe) Romania profunda e tot aia din 2005 cu reforme impotmolite, mentalitati de puturosi si hoti, comunisti si securisti in functiile cheie. Sanatatea si invatamantul sunt in coma, multe posturi tv, internet peste tot, saracie mare la unii bogatie peste masura la altii, drumuri proaste. De cand ai plecat doar vreo 60 de km de autostrada in plus, cateva centuri ocolitoare.
    Avem preturi uriase de Coasta de Azur la Mamaia si pe Valea Prahovei, seriale tv de doi bani despre rromi, manelisti la toate posturile tv private, stiri seara de seara despre Gigi, Mitica de la Liga, Nasu Sandu, Dinu Vama, Nicu Gheara, Iancu de Timisoara.
    Cam asta gasesti in Romanica daca vezi jumatatea goala a paharului”
    Am scormonit adanc in minte sa gasesc si o jumatate plina… Inca ma mai gandesc poate imi vine ceva in minte.

  • #4 written by Catalina Hetel
    about 7 years ago

    Traim intr-o lume in care gasim numeroase strategii de a ne evita. Dupa “buna ziua” apare un banal “ce faci”, dar oare chiar vrem sa stim ce face cel de langa noi? Ce faci este o formula de politete care exclude raspunsul…De fapt nu ne intereseaza ce faci si ne plictisesti ingrozitor daca ne raspunzi la intrebare cu mai mult de un simplu “bine”. Nu vrem sa stim ca iti merge prost, pentru ca riscam sa ne incarcam cu problemele tale . Nu te putem vedea ca pe o persoana egala si ni se pare ca daca spui ca iti merge rau ar trebui sa facem ceva, sa fim salvatorul tau, mai puternici decat tine, si rolul asta ne este imposibil chiar daca nu am inteles inca asta.
    Nu vrem sa stim nici daca iti merge bine pentru ca astfel ne declansezi stari de frustrare. Nu ne putem bucura de clipa prezenta si vedem mereu lucrurile pe care nu le-am facut, iar daca tu intamplator ai facut ceea ce eu nu pot face atunci devin paradoxal furios pe tine, nu pe mine.
    Nu ne imbratisam copiii pentru ca ne temem sa nu fie rasfatati. Confundam iubirea cu dependenta si chiar daca tanjim mereu dupa iubire ne temem ca nu cumva cineva sa ne placa. Nu poti niciodata oferi prea multa iubire asa cum niciodata nu primesti indeajuns de multa iubire. Dar daca le refuzam copiilor nostri dovezile autentice de iubire in numele unei discipline prost intelese, vor deveni niste adulti frustrati, imposibil sa se bucure de clipa pe care o traiesc, cautand mereu un paradis pe care nu l-au gasit nici macar in bratele mamei.

  • #5 written by carmen dinu
    about 7 years ago

    Nu numai in piete romanii sunt pacaliti , inselati si umiliti . In ultima vreme sa tot vorbit despre Ordonanta 50 , in care Isarescu spune detasat ca ” Scopul activitatii bancare este creditarea ” . BNR a avut un mesaj ambiguu , zona de protectie a consumatorului este lasata la voia intamplarii . Multi oamenii stiu ca bancile din Romania sunt neperformante si singurul lucru pe care il fac este sa comenteze ” ca la piata ” si cam atat . Politica BNR este clara , stau pe margine , lanseaza un Proiect de Ordin , lanseaza stiri ca cea de la BCR in care din cauza implementarii Ordonantei 50 / 2010 veniturile neincasate se ridica la 3 milioane de euro si asista in continuare la plangerile din afara sistemului bancar si din interiorul lui , cu cea mai mare ” uimire ” de care poate sa dea dovada . In schimb bancile comerciale ameninta cu o posibila blocare de numerar dar vor sa nu se atinga nimeni de prifiturile lor . Ce sa se intample ca oamnenii sa se trezeasca din ignoranta si aroganta pe care o afiseaza ca un brend luminos de tara ?

  • #7 written by Voicu
    about 7 years ago

    Ieri urmaresc genericul sau promo-ul unei emisiuni la (postul) B1TV si ma cuprinde revolta. Se numeste “Diferiţi, dar împreună” si dupa cum scriu chiar pe site-ul lor, reprezintă o analiză atentă a celor mai importante evenimente care îi vizează deopotrivă pe rromi şi români, abordând subiecte de actualitate, alături de invitaţi de marcă. Pana aici nimic anapoda. Sunt destule emisiuni mai bune sau mai proaste pe toate canalele menite sa-i integreze pe rromi si sa ne faca pe noi majoritarii mai toleranti. Ceea ce mi se pare urat in toata povestea asta este ca au folosit in imaginile de prezentare chipul actorului Jean Constantin si ale lui Ovidiu Lipan Tandarica. Au confiscat imaginile a doi oameni mari ai culturii romane pe care incearca sa ni-i serveasca inapoi reesapati in chip de minoritari.
    Jean Constantin s-a născut în anul 1927, într-o familie de greci. Multă vreme s-a crezut că era născut în 1928; actorul însuşi a menţinut această confuzie, necontrazicându-i pe cei care l-au „întinerit” cu un an.[ Mama lui se numea Caliopi, iar tatăl, Constantin. Numele său de familie era Jean şi nu Constantin. Deşi s-a vehiculat mult timp ideea că ar fi rom de origine, actorul nu a confirmat niciodată aceste zvonuri şi a făcut haz de ele. Reprezentanţii comunităţii rome din Constanţa au declarat că Jean Constantin nu era membru al acestei etnii şi că acesta era cunoscut în oraş ca grec. Totuşi, datorită tenului său mediteranean a fost ales să joace roluri de ţigan în mai multe filme.
    Pe scurt despre Ovidiu Lipan Tandarica:
    Nume: Ovidiu Lipan Tandarica
    Data nasterii: 31 ianuarie 1953
    Locul nasterii: Iasi, Romania
    Culoarea ochilor: Caprui
    Culoarea parului: Gri
    Nationalitate: Roman
    Etnie: Roman
    Stare civila: Necasatorit
    Copii: Nu are
    Ocupatie: Compozitor, baterist
    Studii: Scoala de muzica
    Imi aduc aminte de un eveniment similar petrecut in urma cu cativa ani. Mircea Lucescu era ca si acum in mare voga si cativa membrii marcanti ai comunitatii s-au repezit sa afirme ca e unul de-al lor.

  • #8 written by Voicu
    about 7 years ago

    Un mail primit zilele trecute… poate e doar o povestire frumos pusa in pagina, oricum, merita citita.
    “Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am aprins focul în şemineul din sufragerie…Stau confortabil în fotoliul de piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de medicină de la Cluj…
    Ne-am cunoscut aici, la Koln, la spitalul la care reuşisem să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere…Ne-am căsătorit apoi după vreo 2 ani, a venit şi Karinna…
    Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic…Locuim la periferia oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne “chinuim” maşinile în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că merită…Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar Karinna o îndrageşte tare mult…
    Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la calendarul de perete…Mai sunt 81 de zile până la Crăciun…Crăciunul…Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri, care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare seară…Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei la masă…Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă…Poate mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din Canada, mai ales că tocmai a născut un băieţel…Mi-e dor de ele şi mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv din ţară…Au vândut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au împărţit la 3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o dă nouă…Aşa-s mamele…
    Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte încă de anul trecut…Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu toată hotărârea, Karinna…Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până la Crăciun…
    Zâmbesc de una singură, ca proasta şi încerc să-mi alung din minte orice umbră despre trecut…
    Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
    Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
    Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
    Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau… Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
    Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu.
    Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare…
    A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
    Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
    Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
    Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
    Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
    N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă…
    Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii…
    84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei… din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică…Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec din România…”

  • #9 written by Voicu
    about 6 years ago

    Doctor la Sorbona = dobitoc la Bucuresti
    Zilele astea e mare scandal, mare, cu arestarea unor vamesi si granguri din politia de frontiera. O cucoana fosta si ea sefa la nush ce punct de frontiera declara ca a demisionat in urma cu niste ani pentru ca nu a vrut sa se lase corupta si sa le trimita peschesuri sefilor de la Bucuresti. Asa ca astia au pus-o sa iasa din joc de buna voie alternativa fiind sa iasa cu picioare inainte. Probabil ca nu mintea femeia. In Romania daca ajungi la ciolan trebuie sa dai cate o ciozvarta si celor care te-au saltat pana acolo, altfel risti sa te trezesti zvarlit de acolo si sa-ti mai rupi si dintii la aterizare. Dar sa revin la titlul initial. Imi aduc aminte ce mirat eram acum cativa ani (5, 6 sau poate 7 cine mai stie?) cand l-am vazut aparind de nicaieri pe Adrian Cioroianu. Scrisese 2-3 carti, semna niste pastile in Dilema Veche si preda istorie la Universitatea Bucuresti. Studiase si in strainatate si arata prezentabil (nu la cum te-ai astepta sa arate un erudit in orice caz) Cioroianu aparea deodata in presa si se vorbea ca umbla cu Andreea Marin, dadea interviu in Playboy, avea pareri despre fotbal, comenta filmele ce urmau sa fie difuzate la TVR. Ce mai, pe scurt, dintr-un profesor devenise un superstar, rasfatatul ziarelor, noua stea a liberalilor. La alegeri candideaza in Timis si este ale senator. Apoi in 2007 (parca) Tariceanu il face ministru de externe. Ajuns in varf se rupe ceva. Cioroianu e ca o papusa dezarticulata. Nu mai raspunde la comenzi si presa , aceeasi presa care l-a facut mare il demoleaza in cateva luni. Omul cu doctorate si masterate facute prin Canada (nu la Sorbona, era o figura de stil) cu carti scrise cu mult bun simt si inteligenta devine ba papagal, ba rasist, ba idiot, ba nepoliticos, neprotocolar s.a.m.d. Toate acestea nu sunt posibile decat atunci cand fie esti cu adevarat o catastrofa (nu e cazul lui Cioroianu) fie cand cineva acolo sus nu te mai iubeste. Cine nu-l mai iubea pe Cioroianu? Cel sau cei care i-au construit cariera politica mizind pe farmecul si inteligenta lui. Atunci cand stapanul i-a spus sa sara, catelul n-a mai intrebat “Cat de sus?”, ci s-a facut ca n-aude.

  • #10 written by carmen dinu
    about 6 years ago

    Cine pe cine condamna ?

    Individul pe societate sau societatea pe individ ? Individul formeaza societatea sau societatea este formata din indivizi ? In amsamblu pare ca suntem condamnati la haos si cine invata sa triseze mai bine si sa ” dea mai frumos ” se face ” prieten ” cu ignoranta si cu omul lipsit de preocupari , care iubeste prostia , incapatanarea si violenta . Deci ” sa trisezi ” este deja un obicei ce tine ‘ de onoare ” . Societatea formeaza oare indivizii pe banda rulanta uitand sau prefacandu-se ca uita , de insusi individul care a creeat atmosfera de haos sau e la moda sa dam la o parte , tot ce tine de individual , de particular ? Comunismul a deschis un apetit pentru tirani ? Calculul cel mai simplu ma duce la adunarea unui om care sufera plus la alt om care incearca sa reabiliteze suferinta si suma lor ii aduce pe cei doi la un rezultat sinistru . Primul , cel care sufera , este considerat de societate un pericol public , etichetat si blamat iar al doilea este judecat si mai aspru ca ” bate campii ” , ca tolereaza individualitatea , creativitatea , ca aduce in prim plan nevoia de educatie , nevoia de autodepasire , de echilibru s.a.m.d .
    Instinctul de supravietuire , de conservare , cel ce tine de o datorie fata de sine ne mai ” obliga ” sa iubim adevarul , frumusetea si dam cumva sens unor mijloace de trai contafacute si expirate ? Minoritatea va pleca capul unei majoritati loiale si de ” binefacere ” cum este discriminarea sau cei multi aproba in consiliul lor existential o forma de politica ” a strutului ” pusa ca emblema nationala , un fel de cantare postcomunism … Exista si un raspuns ?

No trackbacks yet.