Articole psi

Articole si comentarii pe teme sociale si psihologice

Dezvoltarea copilului mic prin teatru şi creativitate

Cine e copilul?

Între 0 şi 2 ani, copilul trece prin stadiul încrederii şi neîncrederii, conştientizează separarea sa de mamă, separarea obiectelor, explorează mediul prin intermediul corpului, învaţă că obiectul există şi reapare după ce a dispărut, încearcă să facă lucruri şi repetă încercarea, manipulează obiectele, îi place să se joace cu apa, îi plac materialele, texturile, greutăţile, îi place să le vadă în mişcare şi să le atingă, descoperă diverse gusturi . Arta îl va învăţa să exploreze mediul, să îşi conştientizeze senzaţiile, să aibă încredere în mediul său şi în ce i se întâmplă la nivel senzorial, să aibă încredere în sine pentru a repeta o acţiune ca primă învăţare a motivaţiei.

Între 2 şi 4 ani, copilul este mult mai autonom, învaţă să împărtăşească ce face şi ce simte, învaţă să contoleze obiectul şi spaţiul dar şi să renunţe. Este perioada primelor simboluri, a primelor noţiuni de bine, rău, frumos, urât, sigur, nesigur, frică, încredere etc.  Apar primele forme de îndemânare şi de artă, desenul, modelajul, colajul, joaca “de-a personajul”. Este important să facă nu ceea ce face. Copilul nu acţionează pentru finalitatea acţiunii, ci pentru acţiunea în sine.

Între 4 şi 7 ani, copilul învaţă să aibă iniţiativă More >

De ce terapia în grup?

Vă invit de ceva vreme să vă alăturaţi grupurilor mele de lucru denumite, în general, “ateliere pentru părinţi, adolescenţi, femei…”. Voi încerca, în cele ce urmează, să răspund succint la câteva întrebări legate de acest gen de întâlniri.

Terapia în grup sau terapia cu ajutorul grupului, este o formă de terapie în care persoana se dezvolta, îşi găseşte răspunsuri apelând la resursa bogată a experienţelor şi a emoţiior  membrilor grupului.

Terapia în grup permite obţinerea unor rezultate mai rapide, deci mai puţin costisitoare. Într-un grup devenim martorii exerciţiilor celorlalţi paricipanti, asistând ca spectatori implicaţi. Atunci când cineva îţi vorbeşte despre propria experienţă, când iei cunoştinţă despre problemele celuilalt, când afli despre dificultăţile lui, vei simţi un ecou în adâncul fiinţei tale. A-l vedea pe cel de lângă tine frământat de aceleaşi întrebări şi probleme ca ale tale, înseamnă a-ţi găsi atuuri pentru a te confrunta cu propriile tale întrebări. A-l vedea pe cel de lângă tine găsind răspunsuri la întrebări, înseamnă un sprijin pentru a avea curaj să te avânţi în propriile confruntări. Grupul este un catalizator de energie, facilitează şi accelerează conştientizările, dedramatizează problemele, îţi dă sentimentul că nu eşti singur, te ajută să îţi imaginezi noi opţiuni şi să le experimentezi More >

Stiluri parentale şi educative şi efectul lor asupra copilului

Stilul adoptat în educaţie de către familie, este influenţat puternic, în primul rând, de stilul în care părinţii înşişi au fost educaţi.

E destul de dificil, dacă nu ne informăm, să ştim că există şi altfel de educaţie şi va funcţiona mereu expresia “aşa am fost eu crescut, mi-e bine şi deci e bine” sau pur şi simplu “nu ştiu sau nu pot să fac altfel”. Mai mult, stilul în care părinţii au fost educaţi şi în care vor să îşi educe copilul, va fi imprimat şi în alegerea grădiniţei, şcolii, profesorilor de care micuţul va avea parte. Însă, dacă un stil autoritar “ne-a făcut pe noi oameni”, nu înseamnă că asupra copilului nostru acelaşi stil va avea aceleaşi efecte pozitive.

Să nu uităm că întreaga dezvoltare afectivă, morală, cognitivă, socială este puternic influenţată de stilul adoptat în educaţie.

Stilul permisiv, îi caracterizează pe părinţii care instituie puţine reguli în educaţie şi care nu urmăresc cu consecvenţă păstrarea acestora. Acest stil poate fi de multe ori neproductiv pentru că cel mic va fi lipsit de repere în conturarea comportamentului.

Stilul autoritar, presupune instituirea unor reguli severe, care nu sunt deloc luate în discuţie împreună cu copilul şi care nu presupun motivarea acestuia.  Sunt More >

“Fie ca răul să fie unicul meu bine”

 

 Acest vers al poetului John Milton a fost parafrazat de care Jacques Salome, vorbind despre un “autosabotor“ numit de acesta “plăcerea de a te chinui și fericirea de a suferi”.

Gândirea, comportamentul, alegerile unora par a se structură în jurul ideii că “dacă ceva merge rău înseamnă că e bine pentru că nu are cum să fie mai rău”. Răul este o valoare intens căutată, aceștia caută răul în ceilalți, caută răul pe care li-l fac ceilalți, răul pe care ei l-au făcut în viață și în general, ori se descriu pe sine ca victime ale răului universal, ori ca “răi absoluti”. Orice întreprind nu are cum să se sfârșească decât rău, vânând orice obstacol apărut inerent în orice acțiune și hotărând că acest obstacol banal prevestește de fapt eșecul.

Eu numesc acești oameni “renuntători de profesie” pentru că sunt cei care de obicei nu finalizează lucrurile, care ori renunță pentru că a apărut un obstacol și deci lucrurile nu au cum să mai meargă bine, ori renunță pentru că lucrurile merg bine și se tem că la un moment dat vor merge prost. De fapt au o teamă imensă de eșec  și consideră eșecul sau nereușita ca o devalorizare personală. More >