Catalina

This user hasn't shared any biographical information


Posts by Catalina

“Fie ca răul să fie unicul meu bine”

 

 Acest vers al poetului John Milton a fost parafrazat de care Jacques Salome, vorbind despre un “autosabotor“ numit de acesta “plăcerea de a te chinui și fericirea de a suferi”.

Gândirea, comportamentul, alegerile unora par a se structură în jurul ideii că “dacă ceva merge rău înseamnă că e bine pentru că nu are cum să fie mai rău”. Răul este o valoare intens căutată, aceștia caută răul în ceilalți, caută răul pe care li-l fac ceilalți, răul pe care ei l-au făcut în viață și în general, ori se descriu pe sine ca victime ale răului universal, ori ca “răi absoluti”. Orice întreprind nu are cum să se sfârșească decât rău, vânând orice obstacol apărut inerent în orice acțiune și hotărând că acest obstacol banal prevestește de fapt eșecul.

Eu numesc acești oameni “renuntători de profesie” pentru că sunt cei care de obicei nu finalizează lucrurile, care ori renunță pentru că a apărut un obstacol și deci lucrurile nu au cum să mai meargă bine, ori renunță pentru că lucrurile merg bine și se tem că la un moment dat vor merge prost. De fapt au o teamă imensă de eșec  și consideră eșecul sau nereușita ca o devalorizare personală. More >

Portretul mamei neidealizate

Dragostea maternă poate lua multe chipuri. Rolul de mamă este în primul rând un rol imaginat. Orice fetiță, orice femeie, convinse sau nu că vor fi vreodată mame, își imaginează cum ar fi dacă ar fi mamă. Este un rol cu multe simboluri, un rol care duce mai departe o descendență familială, valori, nume,  bunuri materiale dar și angoase, reguli, temeri.

Ca mamă, ne vom conforma inconștient unor modele ivite din propria istorie de viață, din propria personalitate, din relația cu propria mamă.

Fără a se constitui în adevăruri absolute, intuiesc câteva ”portrete” ale mamelor și relațiile generate de ele cu copiii lor.

Mama fericită și binevoitoare, arată copilului doar partea “bună” a ei, ascunzându-și mereu suferințele, temerile și așteptările. Este mereu cu zâmbetul pe buze, dispusă mereu la orice efort.  Îi dă copilului o stare de siguranță și îl ajută să se desprindă de ea, dar riscă să nu reușească să îl învețe să vadă oamenii ca pe niște ființe reale, și tindă să îi accepte doar atunci când aceștia se conformează așteptărilor lui. Copilul și viitorul adult vor să vadă umanul doar atunci când acest uman e frumos, pentru că nu înțelege și fuge de orice are legătură cu durere, suferință, teamă, More >

Monodrama, un sentiment într-o poveste

Mulți  au spus ”viața mea e că o poveste”. Trăim întâmplări, sentimente, amintiri, scene din trecut, culori, senzații, un gust anume… ceva-uri din viața noastră care știm că sunt importante dar cu greu le putem pune în cuvinte, pentru că de multe ori cuvintele sunt sărace.  Sclavi ai logicii și ai limbajului ”corect”, ajungem să fim mai preocupați de cum spunem decât de ce spunem. Limbajul a devenit o tehnică și nu un mijloc de a împărtăși.

Când trăiești aceste gânduri, ai nevoie de o modalitate de a transmite ce simți și de a înțelege ce simți.

Gândurile, trăirile, senzațiile,culorile prind viață în monodramă, o tehnică prin care pui în acțiune ce se întâmplă în interiorul tău. Fără cenzura limbajului, cu ajutorul mișcării și al personajelor putem face să se întâmple, să se vadă, ceea ce este doar simțit și gândit.

Că prin magie, putem ”vedea” ceea ce până acum doar trăiam. Și cum am putea mai bine să înțelegem ce se întâmplă cu noi și să facem reparațiile necesare în viața noastră decât văzând noi înșine cu ochii noștri ce se întâmplă în noi.

În procesul schimbării apare o întrebare permanentă: “cum fac asta?”. Răspunsul e mult mai simplu de găsit atunci când More >