scan0005Sunt aromânii o minoritate etnică distinctă de poporul român? Pentru cine nu-i cunoaște dintre români, ei, macedo românii nu sunt decât o ramură a națiunii ce au pribegit mai mult sau mai puțin voit pe meleagurile noastre. Pentru cine nu i-a auzit niciodată vorbind între ei, limba lor e doar un dialect al limbii noastre, cu ceva mai multe influențe grecești, turcești ori albaneze. Cine i-a cunoscut și a învățat despre ei, știe însă că adevărul este altul. Aromanul este supraviețuitorul prin excelență, cameleonul balcanilor, cum îl numea într-un articol Irina Nicolau. „Posedat de dorința de a cuprinde cât mai mult din mirajul drumurilor care vin și pleacă, amenințat de destrămare și pierdere de sine, ca orice individ politrop pe scena istoriei, aromanului i-a revenit rolul de a interpreta o infinitate de personaje, transparența și simplitatea ființei sale interioare, dublată de o rară energie, suportind greutatea oricărei deghizări.” În spațiul balcanic unde se naște, este un minoritar care trebuie să se adapteze pentru a-și păstra identitatea. De multe ori se lasă înghițit de marea masă a slavilor, grecilor și albanezilor și își pierde ethosul.

În epoca formării statelor balcanice, aromânii au pierdut startul. Poate că dispariția Moscopolelui a fost decisivă, sau poate că nu au fost niciodata destul de numeroși într-un teritoriu pentru a-și putea impune propria lege, sau poate că nu au considerat acest lucru ca fiind important, sau poate că s-au lăsat furați de visul de mărire al altora și au preferat să lupte pentru idealurile grecilor, ale bulgarilor ori ale altor neamuri. „O fatalitate istorică”, scria Tache Papahagi, „a vrut ca astăzi, în loc ca tot nordul Peninsulei Balcanice să fie o țară românească cu neam românesc… să vedem în acest sud al Dunării cum viața românească sângerează cumplit, mergînd spre stingere…”

Pentru aromâni, speranța a venit de la nordul Dunării. Românii și aromânii aflau încet încet unii despre alțîi începând cu relatările unor cronicari ori ale unor călători străini care remarcau asemănarea izbitoare dintre cele două limbi. Mulți aromâni vor emigra în Principate și și mai mulți vor ajunge aici odată cu apariția României Mari. Nicolae Batzaria, important om politic atât în Turcia cât și în România și istoric, scria: „România este acum farul luminos spre care se îndreaptă privirile românilor din afară de granițele ei. Pentru dânșîi, ea a fost întotdeauna, dar astăzi este și mai mult, pământul fagaduintii, țară care e acum patria lor cea adevărată, unde ei se simt la ei acasă și pentru a cărei întărire și fericire își fac și ei o sfântă datorie de a aduce partea lor de contribuție”.

scan0004Numai că și noi „românii verzi” am procedat exact ca vecinii noștri din Balcani. Am încercat să le ștergem amprenta identitară și să-i românizăm. Le-am finanțat școli aromânilor în locurile lor de baștină, dar în limba română pe care am numit-o limba literară în timp ce a lor a fost considerată o română stricată și neevoluată. Ne referim la ei în lucrări că fiind români cu toate că ei se autodenumesc altfel. Nu le-am acordat statut de minoritate așa cum nu o fac nici grecii, sârbii ori bulgarii. Culmea, macedonenii și albanezii îi recunosc pe aromâni ca minoritate distinctă. Ei au reușit să priceapă că este vorba de două comunități diferite, aromâni și români. Noi, la fel ca și grecii spunem că fac parte integrantă din națiunea noastră. Grecii, culmea tupeului, spun că aromânii sunt tot greci dar care au fost latinizati. Te apucă râsul.

Ei bine, cum spuneam, nu suntem cu nimic mai buni decât vecinii noștri care duc o politică de deznaționalizare, purificare etnică și asimilare. La fel ca și vecinii noștri nu le-am acordat un loc în parlament cu toate că toate minoritățile din această țară au măcar unul. Limba aromână există, este recunoscută, există dicționare dar copiilor aromâni nu li se dă șansă să învețe în limba lor cum o fac toate celelalte minorități.

Practic, noi cei care avem numai vorbe de laudă despre cât de grozavi și de patrioți și de „mai români decât românii” sunt aromânii, contribuim din plin la dispariția lor. Dacă îi considerăm români și murim de dragul României atunci ar trebui să ne pese că se stinge un dialect românesc, că se pierd niște obiceiuri și datini odată cu asimilarea aromânilor. În urmă cu ceva timp am avut șansa să stau de vorba cu niște responsabili din cadrul Muzeului Satului din București. Am aflat că cel mai mare muzeu de acest fel din România și unul dintre cele mai importante din Europa avea câte o căsuța tradițională specifică fiecărei minorități cu excepția uneia singure. Ghiciți care? Nu gășiți acolo nici costume populare și nici obiecte ce aparțin acestei comunități. Asta ca să vedeți cât de mult ne pasă nouă de cei pe care îi considerăm tot români ca și noi.

Să revenim însă la problema noastră. Dacă nu îi considerăm români ci o minoritate, atunci ar trebui să le recunoaștem acest statut, să le acordăm dreptul de a învăța în limba proprie, reprezentare în parlament s.a.m.d.

Noi însă am decis prin glasul Academiei Române că aromânii sunt români și deci nu au nici un drept. Spicuim din comunicatul Academiei datat 6 iunie 2005: „Academia Română a luat cunoștință cu surpriză de inițiativa unui grup de aromâni (armâni) din țara noastră de a se constitui într-o minoritate națională, distinctă de români, ca popor aromân, cu o limba proprie, aromână. Ne aflăm în fața unei diversiuni izvorâte din interesele mercantile ale unor cercuri din țară și străinătate, ce ignoră adevărata istorie a acestei ramuri a romanității răsăritene și a dialectului aromân, care împreună cu cel daco-român, cel megleno-român și cel istro-român, formează limba română… Aromânii sunt o parte integrantă a poporului român, iar limba lor este română, caracterizare dată de oamenii de știință români și străini din evul mediu și până astăzi… A admite constituirea unei minorități aromâne ar fi cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a aromânilor”.

Trecînd peste inepțiile textului pe care îl găsiți în integralitate aici  împreună cu o serie de comentarii pertinente ale profesorului Ion Coja, tragem concluzia că în viziunea academicienilor noștri nu există o limbă, ci doar un dialect aromân care nu merită studiat în școli. În manualele de istorie din ciclul primar gimnazial și liceal nici măcar nu apar menționați aromânii.

Românii sud dunareni, cum i-am botezat mai nou, sunt sortiți să dispară și odată cu ei amintirea portului lor popular și a folclorului aromân. Vor împărtăși, dacă nu facem nimic, soarta megleno-românilor și a istro-românilor care sunt deja o amintire. „Este clar”, scria Matilda Caragiu Marioteanu, „că aromânii vor dispărea numai atunci când și numai dacă va dispărea aromâna, așa cum au dispărut vegliotii din Dalmația, pentru că a dispărut vegliota. Aceasta este temerea cea mai mare: căci aromână nu va avea răgazul să moară încetul cu încetul, prin inăbușirea, invadarea ei de către alte elemente alogene, ci prin părăsirea ei pur și simplu”.

Voicu Hetel