Sau despre cum eroul unora este criminalul de război al altora

Balcanii nu s-au numit degeaba „butoiul cu pulbere al Europei”. Aici încă mocnesc frustrări acumulate de-a lungul a sute ani. Câtă vreme Imperiul Otoman a reuşit să-si mentina influenţa asupra teritoriului a funcţionat aşa numita “Pax Othomanica” dar când influenţa turcească a început să dispară, Balcanii au dat în clocot. Nationalismul sălbatic şi nostalgia unui trecut glorios a pus stăpânire pe toate populaţiile care vreme de veacuri trăiseră în bună înţelegere. Pe greci îi apucase mania restaurării unui imperiu bizantin, bulgarii visau la un ţarat că pe vremea Asănestilor, sârbii la regatul lui Dusan. Bineînţeles că toate acestea nu erau posibile pentru unul decat văduvindu-l pe altul de visul său. La mijloc s-au aflat întotdeauna vlahii sau aromânii şi i-am numit aici pe toţi reprezentanţii românităţii sud-dunărene vorbitori ai graiului macedo-român, megleno-român şi istro-român. Ei au trăit şi mai trăiesc încă în aceste teritorii, civilizaţia lor fiind însă ameninţată cu dispariţia printr-un lent proces de asimilare.
Să revenim însă la tema propusă.

 

Cine au fost Mitri Vlahu şi Pavlos Melas?

scan0001

Despre Mitri Vlahu nu vei găsi referiri în nici o carte de istorie de la noi. De ce? Habar n-am. Poate pentru că nu ne prea interesează ce s-a întâmplat în Balcani. Poate pentru că ne doare să ne amintim suferinţele prin care au trecut cei pe care astăzi îi considerăm români, îi asimilăm la rândul nostru şi nu îi recunoaştem ca minoritate etnică (cu toate că Albania a făcut-o, Macedonia a făcut-o).

În toată vastitatea internetului nu am găsit decât foarte puţine amănunte despre cel care a fost un erou al luptei pentru supravieţuire a macedonenilor şi a aromânilor la sud de Dunăre. Şi totuşi, el este reponsabil pentru moartea simbolului mişcării greceşti pentru ocuparea Macedoniei: Căpitanul Pavlos Melas.

Mitri Vlahu sau Митре Панджаров — Влаха (bulgară) sau Митре Панџаров — Влаот (macedoneană) este un revoluţionar pe care şi-l revendică atât bulgarii cât şi macedonenii. S-a născut în 1873 la Konomladi sau Makrochori (după cum l-au rebotezat grecii după anexarea teritoriului) din regiunea Kastoria. Era neştiutor de carte şi potrivit istoricilor bulgari nu era vlah chiar dacă aşa i se spunea, Vlahu. Cam ciudat. Bulgarii care afirmă cu tărie că eroul nostru era mai bulgar decât bulgarii deşi, nu călcase niciodată în Bulgaria, fusese în tinereţe angajat ciobănaş la o familie de vlahi. De aici, s-ar fi ales cu porecla de Vlahu, numele sau real fiind Pandjarov.
Istoriografia grecească recunoaşte însă apartenenţa lui Mitri Vlahu la comuninatatea aromână. Mai mult, chiar autorităţile Republicii Macedonia au făcut recent precizarea clară că Mitri Vlahu era aromân. Într-o notă oficială adresată comunităţii aromâne din Macedonia, cu prilejul zilei internaţionale a aromânilor, preşedintele macedonean subliniază rolul important jucat de cetele de vlahi în lupta pentru obţinerea independenţei Macedoniei. Iată şi un scurt fragment din documentul pe care îl găsiţi integral aici.

„In the year when the Republic of Macedonia celebrates 110 years since the Ilinden Uprising, with great respect we recall the significant role of Aromanians (Vlach) in the struggle for basic human values – liberty, justice and human dignity. With great gratitude we recall Pitu Guli and Vangel Dinu, Dimităr Vlahov and the liberty fighter Mitre the Vlach, we recall all Aromanians who braevly contributed to the establishment of the modern Macedonian state.” 

În 1901 Mitri Vlahu avea să se alăture Comitetului Revoluţionar Macedonean Bulgar Adrianopol al cărui scop este dobândirea independenţei de către Macedonia. Aici avea să înveţe să scrie şi să citească.
Povestea noastră, foarte scurtă de altfel, din lipsa unei bibliografii sănătoase, începe după cum bine aţi ghicit în regiunea istorică denumită Macedonia care astăzi aparţine parţial Greciei şi parţial Republicii Macedonia, stat apărut ca urmare a divizării Iugoslaviei. Teritoriul aparţinea la acea dată încă, Imperiului Otoman, „bolnavul Europei”, după cum fusese botezat. Aici izbucneşte o insurecţie a populaţiei locale care avea să fie înăbuşită în sânge de autorităţile otomane în anii 1902-1903. Cu toate acestea pe teritoriul provinciei rămân active o serie întreagă de cete de luptători aromâni şi macedo-bulgari care continuă să lupte într-un soi de război de gherilă cu unităţile armatei turceşti venite să pacifice zona. Între acestea se află şi ceata lui Mitri Vlahu. Unele amănunte legate de faptele sale de vitejie le aflăm din memoriile unui luptător aromân pe nume Cola Nicea.

„Ceata lui Mitra Vlahu a capturat la Leaova patru antarţi greci originari din Creta. Fiindu-i milă de ei, că erau tineri, i-a pus să jure pe Sfânta Evanghelie că se vor întoarce în Grecia. După ce le-a dat drumul, în răstimp de vreo două luni i-a capturat din nou, într-o lupta dată în apropiere de satul Luminiţa şi, desigur, de data aceasta i-a omorât.”

Mişcările din Macedonia sunt privite cu mare interes de vecinii săi, Bulgaria, Serbia şi mai ales Grecia care doreşte să pună mâna pe acest teritoriu. Astfel, în Macedonia îşi fac apariţia cete formate din luptători proveniţi din aceste state. Guvernul turc a încurajat şi sprijinit bandele greceşti în lupta lor contra cetelor revoluţionare macedonene. Începând cu 1903, pe teritoriul Macedoniei îşi fac apariţia bandele de antarţi. Aceştia sunt greci proveniţi din diverse zone ale ţării, conduşi de comandanţi militari activi din cadrul armatei greceşti. Misiunea lor este de a converti populaţia locală la măreaţa idee (Megali Ideea) a restaurării Imperiului Bizantin. Numai că această convertire se face prin ameninţări cu moartea, incendierea satelor aromânilor, uciderea păstorilor, măcelărirea a mii de oi, ameninţarea preoţilor şi învăţătorilor, ameninţarea celor care merg în şcoli româneşti, uciderea femeilor şi copiilor.

În realitate, în cele mai multe cazuri bandele greceşti duc o politică de purificare etnică căreia îi cad victime, atât aromânii cât şi locuitorii de origine slavă ai Macedoniei. În curând luptele ajung să se dea între cetele de creştini şi nicidecum împotriva asupritorului otoman. Chiar dacă pe câmpul de lupta turcii şi grecii sunt adversari, între ei există o cooperare tacită. Grecii prinşi de autorităţi sunt întotdeauna eliberaţi, după cum aflăm din memoriile lui Cola Nicea, iar împotriva lor nu se întreprind niciodată acţiuni de amploare. În faţa protestelor internaţionale cu privire la violenţele care au loc în Macedonia, autorităţile otomane puteau ridica liniştite din umeri şi să spună că sunt doar creştinii care se războiau între ei.

În luna iunie a anului 1904, în Macedonia îşi face apariţia şi Pavlos Melas. Sub numele de Căpitan Mikis Zekas, acesta pătrunde însoţit de o bandă de 35 de greci şi începe să semene teroare în rândul populaţiei civile. Despre Pavlos Melas, considerat astăzi un mare erou al Greciei, găsiţi numeroase informaţii fără prea mult efort. Pe scurt, acesta se născuse la Marsilia în 1870 şi în 1904 avea gradul de căpitan în armata greacă. După înfrângerea revoluţiei izbucnite în Macedonia, el se va afla printre primii care se vor implica direct în strângerea de fonduri pentru a sprijini eforturile militare ale populaţiei greceşti din regiune. Toate sursele greceşti încearcă să acrediteze ideea că lupta sa era împotriva bulgarilor şi a otomanilor veniţi să le facă rău grecilor. Numai că, autorităţile turceşti nu stânjeneau cu nimic activitatea antarţilor iar bulgarii despre care se vorbeşte sus şi tare, sunt în realitate populaţia slavă cu o limbă asemănătoare cu bulgara, care astăzi trăiesc în Republica Macedonia. Este o confuzie frecventă, voită şi rău intenţionată prin care istoriografia greacă încearcă să spele imaginea unor criminali de război cum au fost antartii. Aromanii considerati o cantitate neglijabilă sunt rareori menţionaţi atât de sursele greceşti cât şi de cele macedonene cu toate că din punct de vedere militar au jucat un rol important.

Ştim din surse greceşti că Mitri Vlahu duce un adevărat război contra grecilor. Funcţionează aşa numita lege a talionului. De fiecare dată când afla depre uciderea vreunui conaţional de-al sau, urma o răzbunare. Un grec sau mai mulţi o păţesc cu toate că nu sunt combatanţi. Victimă le cade şi preoţimea grecească, cea care se află de altfel în spatele fanatismului şi înverşunării cu care antarţii îşi fac simţită prezenţa. Nimic nu pomenesc însă grecii despre crimele comise de eroul lor, Melas. La un moment dat, Mitri Vlahu ale cărui calităţi de lider şi luptător fuseseră dovedite în luptele contra turcilor, pune la cale un vicleşug. El reuşeşte să răspândească un zvon care ajunge la urechile turcilor. Falsa informaţie spunea că el, Mitri Vlahu, s-ar ascunde în satul Statista împreună cu ceata sa. Turcilor nu le trebuie mai mult. Pe 12 octombrie 1904, un detaşament format din 150 de soldaţi vor înconjura imediat localitatea şi casele unde se prespunea că s-ar ascunde insurgenţii. Grecul ştie că turcii nu îi vor face nimic dacă se predă, aşa că iese strigând cine e. Dar cine să-l asculte? Turcii sunt hotărâţi să-l ucidă pe legendarul Mitri Vlahu a cărui faima era răspândită în toată Macedonia, aşa că bietul Melas sfârşeşte în mod stupid, ciuruit.

Epilog

După isprava sa, Mitri Vlahu şi-a continuat lupta cu antarţii greci şi cu trupele turceşti. Va muri însă ca un erou în anul 1906 în satul Dumbeni. După alte surse, moartea survine ca urmare a unei trădări, în februarie 1907. Trei decenii mai târziu, conaţionalii săi încă nu-l uitaseră. Chipul său apărea pe coperta primului număr al revistei Peninsula Balcanică, publicaţie tipărită în România în care erau prezentate ştiri din ţările balcanice locuite de macedo-români.

Satul Statista, în care şi-a dat obştescul sfârşit criminalul Pavlos Melas a fost anexat de Grecia în urma Războaielor Balcanice şi după ce a fost epurat de elementele slave şi colonizat cu greci a fost rebotezat, cum altfel, decât Melas. La Salonic, îi sunt expuse lucruri personale. În Kastoria, lui Melas i s-a făcut chiar şi un muzeu, iar el a devenit simbolul revoluţiei greceşti pentru Macedonia.

 

Nu-i aşa că istoria e câteodată nedreaptă?

Voicu Hetel