Expresia a devenit celebră şi este utilizată adesea atunci când vrem să vorbim despre cât de grozav este cineva, încât poate lua orice decizie fără să trebuiască să ţină cont de părererea nimănui. În mod eronat istoria a ajuns să atribuie aceste vorbe regelui Franţei, Ludovic al XIV lea, supranumit şi Regele Soare. Elevilor din ciclul gimnazial li se cere chiar să comenteze citatul cu pricina şi să îi descifreze semnificaţia.

ludNumai că ne aflăm, repet, în faţa unei erori care ne-a intrat cumva în cap şi pe care continuăm să o repetăm la nesfârşit. Ludovic al XIV lea nu a rostit aceste cuvinte!

Potrivit poveştii, regele, sfătuit de primul său ministru, cardinalul Mazarin, apare în Parlament în 1655 unde asistă la o dispută între consilierii săi. Sătul, la un moment dat, Ludovic părăseşte reuniunea mu însă înainte de a pune punct gâlcevii cu vorbele intrate în legendă: L’etat c’est moi.

O altă relare contemporană a faptelor ne spune că întâlnirea cu pricina a avut loc într-adevăr, dar regele nu ar fi spus nimic la plecare. Şi-a luat doar pălăria şi a părăsit încăperea.

O altă relatare ne prezintă o cu totul altă împrejurare în care regele Franţei ar fi spus acestea. Ludovic i s-ar fi adresat astfel lui Mazarin pentru a-l mai tempera niţel pe destoinicul cardinal care, la vremea respectivă, conducea, de fapt, regatul.

Realitatea este însă că nu există nici o dovadă care să arate că Ludovic al XIV lea ar fi spus vreodată aceste cuvinte.

“Istoria revoluţiei franceze”, lucrare tradusă şi în româneşte, a istoricului scoţian Thomas Carlyle (n. 4 decembrie 1795 – d. 5 februarie 1881) menţionează povestea relatată mai sus fără a face referire însă la nici o sursă. Istoricul britanic se fereşte să ne spună dacă informaţia a citit-o undeva sau este vorba de o tradiţie orală. Carlyle, un cercetător foarte atent şi bine documentat nu s-ar fi hazardat să facă afirmaţii nefondate. Cel mai probabil el a citit această anecdotă în lucrarea unui istoric francez pe nume J. A. Dulaure care în 1834 scrisese “Histoire physique, civile et morale de Paris”.dulaure

Mergând mai departe pe firul timpului dăm peste lucrarea lui Voltaire, tradusă şi la noi şi intitulată „Secolul lui Ludovic al XIV lea”, publicată în 1751. Acesta aminteşte de discursul regelui ţinut în parlament la 13 aprilie 1665, adică din urmă cu 85 de ani. Ludovic XIV ar fi pronunţat atunci cuvintele „mon etat” adică statul meu şi aşa a apărut şi celebra sintagmă.

Acum dacă Ludovic o fi zis sau nu vorbele astea, cu siguranţă nu o să ştim niciodată. Cert este că le putea spune pentru că erau cât se poate de adevărate dacă luăm în considerare rolul pur decorativ al parlamentului francez, la acea dată. Interesant este însă altceva: celebra frază a spus-o, e drept puţin diferit, Alexandru Macedon. Cel care ne spune această poveste este istoricul latin Quintus Curtius Rufus. Din a sa „Viaţa şi faptele lui Alexandru cel Mare” aflăm despre un episod în care Alexandru se află în campanie militară în Persia, marea rivală a lumii greceşti. În acest timp, în Macedonia, a izbucnit o revoltă. Generalii săi îl îndeamnă pe Alexandru să lase totul baltă şi să se reîntoarcă în ţară ca să-şi aducă din nou regatul sub ascultare. Acesta ar fi răspuns însă: Întorceţi-vă voi acasă dacă vreţi. Macedonia este acolo unde sunt eu.

Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2017.